miercuri, 4 iulie 2012
Yasser Arafat ar fi fost otrăvit cu poloniu (anchetă Al-Jazira)
Doha, 4 iul /Agerpres/ - Yasser Arafat, decedat în 2004, ar fi fost otrăvit cu poloniu, o substanţă radioactivă, potrivit concluziilor analizelor efectuate într-un laborator din Elveţia şi citate într-un documentar difuzat marţi de televiziunea Al-Jazira, relatează AFP.
Analizele au fost efectuate asupra unor probe biologice prelevate din efectele personale ale liderului palestinian, returnate văduvei acestuia, Souha, de spitalul militar din Percy, la sud de Paris, unde a murit Arafat, potrivit directorului Institutului pentru Fizica Radiaţiilor din Lausanne, Francois Bochud.
'Concluzia este că am găsit (un nivel) semnificativ de poloniu în aceste eşantioane', a adăugat acesta în documentar, care a fost realizat în urma a nouă luni de anchetă, potrivit Al-Jazira.
Yasser Arafat, care s-a îmbolnăvit la Ramallah, în Cisiordania, a decedat la 11 noiembrie 2004 la Percy. Moartea sa a rămas o enigmă, cei 50 de doctori care s-au ocupat de îngrijirea sa medicală neprecizând motivul exact al deteriorării rapide a stării sale de sănătate. Palestinienii au acuzat Israelul că l-ar fi otrăvit, aminteşte AFP.
Pentru a confirma ipoteza otrăvirii cu poloniu, trebuie exhumate şi analizate resturile pământeşti ale lui Yasser Arafat, a afirmat Francois Bochud, adresându-se văduvei acestuia.
'Dacă aceasta vrea cu adevărat să afle ce s-a întâmplat cu soţul ei, ar trebui găsit un eşantion (...) Exhumarea lui Yasser Arafat ne-ar furniza un eşantion care ar trebui să aibă o concentraţie foarte mare de poloniu, dacă acesta a fost otrăvit', a declarat directorul.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu