vineri, 20 iulie 2012
Poliţia a tras cu gloanţe de cauciuc asupra manifestanţilor anti-austeritate de la Madrid
MADRID (MEDIAFAX) - Poliţia spaniolă a intervenit şi a tras asupra manifestanţilor cu gloanţe de cauciuc joi seară la Madrid la sfârşitul marelui protest faţă de măsurile anticriză ale guvernului, au constatat jurnalişti AFP.
Poliţiştii au intervenit asupra unor mici grupuri de manifestanţi şi i-au bătut cu bastoane pentru a îi dispersa, în zona Puerta del Sol, în centrul capitalei, în timp ce aceştia încercau să ajungă la Parlament, conform jurnaliştilor.
Manifestanţii veniseră până la barierele de protecţie de la Congres, cu un grup de pompieri în prima linie.
În timp ce un fum gros se ridica din coşurile de gunoi de plastic incendiate, câţiva manifestanţi au hotărât să îi urmeze pe pompieri şi se apropiau de Parlament. Poliţia a intervenit atunci în forţă, în timp ce manifestanţii răspundeau aruncând obiecte diverse, mai ales sticle.
Poliţiştii au tras cu gloanţe de cauciuc asupra acestor mici grupuri care s-au dispersat pe străzile din apropiere.
Câteva sute de persoane, conform estimărilor jurnaliştilor de la faţa locului, participaseră anterior la acest mare miting care s-a desfăşurat, în general, fără incidente.
Sindicatele au făcut apel joi la proteste în 80 de oraşe sub sloganul "Vor să distrugă ţara. Trebuie să îi împiedicăm". Manifestanţii şi-au exprimat refuzul faţă de planul de austeritate al guvernului spaniol, faţă de creşterea TVA şi reducerile bugetare care afectează funcţionarii şi şomerii.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu