marți, 17 iulie 2012
Rebelii sirieni lansează o operaţiune de mare anvergură
Damasc, 17 iul /Agerpres/ - Rebelii sirieni au anunţat luni seară lansarea unei operaţiuni de mare anvergură, denumită 'Vulcanul de la Damasc şi cutremurele din Siria', în timp ce confruntări violente au izbucnit în mai multe cartiere ale capitalei, informează AFP.
Într-un comunicat publicat luni seară, comandamentul comun de la Homs şi consiliul militar al Armatei Siriene Libere /ASL/ au indicat că operaţiunea a început la 20.00 /17.00 GMT/, 'ca răspuns la masacrele şi crimele barbare' comise de regimul preşedintelui Bashar al-Assad.
ASL a început să atace 'toate staţiile şi posturile de securitate din oraşe şi sate pentru a provoca lupte violente /cu forţele lor/ şi a le chema să se predea'.
Comunicatul cheamă la 'încercuirea tuturor punctelor de control ale poliţiei, militare şi shabiha /miliţii proregim/ în Siria şi la lupte violente pentru a le elimina'.
ASL indică de asemenea că îi va lua ca 'ţinte legitime' pe toţi militarii străini de pe teritoriul sirian şi aliaţii regimului sirian ca Hezbollahul, miliţia şiită libaneză, Gărzile revoluţionare iraniene, miliţiile irakiene şi facţiunile palestiniene pro-Assad.
Comunicatul descrie operaţiunea 'vulcanul de la Damasc şi cutremurele din Siria' drept 'prima etapă strategică pentru a aduce Siria într-o stare de completă şi totală nesupunere civilă'.
Lupte violente au avut loc luni în mai multe sectoare ale Damascului, capitala siriană, în timp ce rebelii afirmă că au reuşit să alunge armata regimului din două cartiere, relatează AFP.
Purtătorul de cuvânt al consiliului militar al rebelilor pentru regiunea Damasc a afirmat că cartierul Midane, în apropiere de centru, şi cartierul Tadamun, ambele ostile preşedintelui sirian Bashar al-Assad, au ieşit de sub controlul armatei siriene.
Doi civili şi doi rebeli au murit în violenţele din aceste două cartiere, conform unui bilanţ al Observatorului sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).
AFP nu a fost în măsură să verifice aceste informaţii. Autorităţile nu au făcut comentarii.
"Armata nu mai este prezentă în cartierele Tadamun şi Midane. Aceasta bombardează exteriorul", a afirmat Ahmad al-Khatib, purtător de cuvânt al consiliului militar al Armatei siriene libere (ASL) pentru regiunea Damasc.
"În mai multe zone din aceste cartiere strâzile sunt înguste, ceea ce îngreunează intrarea armatei", a explicat acesta.
"Regimul este în defensivă. Sunt mulţi luptători ai ASL care au venit din provinciile limitrofe" ale cartierelor rebele din capitală, a adăugat opozantul.
"Midane este sub controlul ASL. Este începutul sfârşitului", a afirmat la rândul său un militant pe nume Jacob Hussein din Tadamun.
"Regimul a încercat să înăbuşească revolta din Damasc atacând Tadamun. Însă rezultatul a fost că luptele s-au extins în mai multe zone ale capitalei", a spus acesta.
Conform acestuia, electricitatea, apa curentă şi comunicaţiile sunt întrerupte în prezent la Tadamun.
Rami Abdel Rahmane, director al Observatorului sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), a afirmat mai târziu în cursul zilei că blindate şi vehicule de transport ale armatei au intrat pentru prima dată în Midane.
"Înainte, forţele de ordine erau trimise să reprime manifestaţiile, astăzi, soldaţii sunt angajaţi în lupte", a afirmat el..
Conform acestuia, majoritatea luptătorilor sunt dezertori şi civili armaţi din Damasc.
Frontiera dintre Liban şi Siria a fost luni seară teatrul unui schimb de focuri, a declarat pentru AFP un responsabil cu securitatea.
Acest schimb de focuri se adaugă listei de incidente frontaliere survenite în ultimele săptămâni în aceeaşi zonă.
"A avut loc un schimb de focuri de o parte şi de alta a frontierei între Dababiyeh (un sat din nordul Libanului) şi Halat (în Siria)", a declarat acest responsabil aflat sub anonimat, fără a preciza dacă schimburile de focuri s-au soldat cu victime şi fără a specifica originea acestora.
"Zgomotul unei explozii de obuz s-a auzit la Dababiyeh", care se află la nord de oraşul de coastă libanez Tripoli, a adăugat acesta.
"Mai multe case au fost atinse (de schimbul de focuri), inclusiv a mea", a declarat pentru AFP primarul din Dababiyeh, George Abdallah.
Acest incident s-a produs la doar o săptămână după ce forţele regimului sirian au lansat obuze spre teritoriul libanez şi la nouă zile după ce schimbul de focuri de la frontiera dintre Liban şi Siria s-a soldat cu moartea a două fetiţe şi rănirea mai multor persoane în nordul Libanului.
Preşedintele sirian Bashar al-Assad ar putea utiliza arme chimice împotriva forţelor de opoziţie şi poate să fi făcut deja acest lucru, a declarat luni pentru BBC Nawaf Fares, primul ambasador sirian şi cel mai proeminent politician care a trecut în opoziţie, relatează AFP.
Fares, fost ambasador în Irak, care şi-a abandonat postul la 11 iulie, a adăugat că deşi zilele la putere ale preşedintelui sirian sunt numărate, Bashar al-Assad este pregătit "să eradicheze poporul sirian în întregime" pentru a rămâne la putere.
"Sunt convins că, dacă regimul al-Assad va fi atacat de popor, va utiliza astfel de arme", a declarat fostul ambasador.
Siria dispune de un stoc mare de arme chimice care îngrijorează statele vecine.
Departamentul de Stat american a reafirmat luni că forţele regimului sirian au "masacrat civili" cu armament greu joi în satul Treimsa din centrul Siriei, relatează AFP.
În timp ce Rusia blochează un proiect de declaraţie al Consiliului de Securitate al ONU ce condamnă utilizarea de către Siria a armamentului greu la Treimsa, purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Patrick Ventrell, a asigurat că există "primele dovezi evidente conform cărora regimul a folosit armament greu pentru a masacra civili, pentru a masacra oamenii din acest sat".
Conform Observatorului sirian pentru Drepturile Omului, bombardamentele şi luptele s-au soldat cu peste 150 de morţi la 12 iulie, printre care zeci de rebeli, la Treimsa, o localitate sunnită din centrul Siriei.
Opoziţia şi o parte a comunităţii internaţionale au denunţat un "masacru". Secretarul de Stat Hillary Clinton a acuzat direct "regimul sirian" că a "masacrat peste 200 de bărbaţi, femei şi copii" la Treimsa.
Însă pentru Rusia, ceea ce se petrece "nu este clar", a declarat luni un diplomat la ONU. Înainte de a se pronunţa asupra proiectului de declaraţie, Moscova solicită ca generalul Robert Mood, liderul Misiunii ONU în Siria (Misnus), să prezinte în faţa Consiliului constatările făcute la faţa locului de observatorii ONU.
După ce a trimis patrule la Treimsa în week-end, Misnus a declarat că "peste 50 de case erau arse şi/sau distruse", constatând prezenţa unor "bălţi de sânge şi rămăşiţe de creier" uman, fără a da însă un bilanţ precis. Conform misiunii, "artilerie, obuze şi arme uşoare" au fost folosite.
"Aşteptăm raportul final al ONU", a declarat Ventrell.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu