marți, 24 iulie 2012
Irak: Cel puţin 111 victime în urma valului de atentate de luni
Baghdad, 24 iul /Agerpres/- Cel puţin 111 persoane au fost ucise şi 235 rănite luni în Irak în urma unui val de atentate care a marcat cea mai sângeroasă zi din ultimii doi ani şi jumătate în această ţară, unde reţeaua al-Qaida a anunţat o intensificare a luptei sale, relatează AFP.
Un jumăr de 27 de atacuri au avut loc în 18 oraşe, printre care şi capitala Baghdad, în a treia zi a lunii sacre a Ramadanului. Printre victime se numără de asemenea poliţişti şi soldaţi. Cel mai sângeros atentat a avut loc la Taji, la 25 de kilometri nord de Baghdad, unde o serie de explozii s-au soldat cu cel puţin 42 de morţi şi 40 de răniţi. Mai la nord, în apropierea localităţii Duluiya, persoane înarmate au pătruns într-o bază militară şi au deschis focul asupra soldaţilor, ucigând 15 dintre ei.
Statul islamic al Irakului (ISI), ramura irakiană a reţelei al-Qaida, care a revendicat numeroase atentate, şi-a anunţat recent intenţia de a-şi intensifica lupta, într-un mesaj audio al liderului acesteia, Abou Bakr al-Bagdadi, care a mai vorbit şi despre 'lansarea unei noi iniţiative denumită 'Doborârea zidurilor', care vizează eliberarea prizonierilor musulmani, urmărirea şi eliminarea judecătorilor, procurorilor şi a celor care îi protejează'.
Violenţele din Irak au scăzut considerabil faţă de anii 2006-2007, dar rămân un fapt obişnuit pe tot cuprinsul acestei ţări afectată de o gravă criză politică şi de tensiuni interconfesionale.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu