vineri, 20 iulie 2012
Sorin Sava (SRI):S-au luat măsurile specifice pentru cunoşaterea posibilelor situaţii generatoare de riscuri teroriste
Bucureşti, 20 iul /Agerpres/ - Serviciul Român de Informaţii a luat toate măsurile specifice pentru cunoaşterea posibilelor situaţii generatoare de riscuri teroriste şi monitorizează permanent evoluţia ameninţărilor teroriste, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava.
''În momentul de faţă SRI a adoptat măsurile specifice pentru cunoaşterea posibilelor situaţii generatoare de riscuri teroriste. De asemenea, SRI monitorizează permanent evoluţia ameninţărilor teroriste la adresa României împreună cu partenerii externi ai serviciului, pentru realizarea măsurilor de prevenire a oricărui potenţial risc pentru securitatea naţională'', a declarat Sava.
Acesta a precizat că SRI nu comentează informaţiile apărute, vineri, în cotidianul bulgar Monitor, potrivit căruia teroristul sinucigaş care a provocat, miercuri, atentatul de pe aeroportul din Burgas ar fi intrat în Bulgaria dinspre România. Potrivit cotidianului citat, acesta este scenariul de bază investigat de autorităţile bulgare, care presupun că teroristul a petrecut la Ruse între 4 şi 7 zile înainte de a se îndrepta spre Burgas.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu