joi, 19 iulie 2012
SPRE ZABUL
Ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, a participat miercuri, 18 iulie, la ceremonia militară prilejuită de plecarea în teatrul de operaţii Afganistan a militarilor din compunerea Batalionului 2 Manevră, desfăşurată la Curtea de Argeş.
„Conform planurilor agreate cu aliaţii, ultimii militari români vor părăsi Afganistanul la sfârşitul lui 2014. Începând cu anul următor vom reduce treptat prezenţa noastră pe măsura creşterii competenţelor forţelor de securitate afgane. Aceşti oameni sunt vectorii României, nu cei care o defăimează. Ei sunt cei care ne onorează, care ne aduc valoare pozitivă, nu cei care ne defăimează pe la curţile europene. Până acum, peste 80% din batalioanele de manevre ale României au câştigat competenţe valoroase în teatrele de operaţiuni şi asta oferă tăria unei armate. Vânătorii de munte reprezintă trupe de elită ale armatei României, forţe care la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, odată cu ocupaţia stalinistă a României, au fost desfiinţate de către trupele sovietice ale acelui timp. În 1968, când a apărut o criză de securitate în Europa Centrală, Primăvara de la Praga, liderul comunist al ţării a înţeles că trebuie să reînfiinţeze aceste trupe de elită. Ei sunt cei care ne păzesc crestele şi văile Carpaţilor. Ei reprezintă osatura principală a vectorului defensiv al acestei ţări”, a declarat ministrul Corneliu Dobriţoiu.
Referitor la ceremonia desfăşurată, ministrul Apărării Naţionale a spus că aceasta a fost „emoţionantă, încărcată de semnificaţii profunde. Oamenii aceştia au demnitate, nu cei care au defăimat România. Ei sunt vectorii imaginii pozitive în România. Încă din perioada de reintegrare în Alianţa Nord Atlantică şi ştiu bine ce spun, pentru că am condus direcţia Ministerului Apărării care se ocupa de acest proces, ei sunt cei care aduc valoare pozitivă, nu ceilalţi care ne defăimează pe la colţurile europene. Sunteţi la a treia misiune în teatrele de operaţii, misiune grea, misiune care comporată riscuri, dar misiune dar ale cărei scopuri sunt îndreptate pentru a asigura un sprijin de stabilitate şi pace încercatului popor afgan chiar dacă este de altă religie cu noi şi asta vă onorează. Apelez la capacitatea domnilor ofiţeri de comandă, în aşa fel încât să daţi dovadă de tenacitate să-i conduceţi pe oameni în luptă cu iscusinţă să ni-i aduceţi acasă sănătoşi pe toţi. Respect familiile celor care pleacă pentru că sunt suport moral în grelele zile şi nopţi pe care le veţi petrece în deşertul afgan. Iar pe cei care se îndoiesc de nobleţea carierei militare îi invit să se uite în ochii familiilor celor care sunt aici. Femei şi copii care îşi asumă riscuri alături de bărbaţii lor. Viaţa de oştean nu e uşoară şi comportă riscuri ”.
Cei aproximativ 620 de militari vor acţiona în Provincia Zabul, în perioada iulie 2012 - februarie 2013, şi provin, în principal, din Batalionul 33 Vânători de Munte "Posada".
La eveniment au participat, pe lângă familiile militarilor care pleacă în misiune, şeful Statului Major General, general-locotenent Ştefan Dănilă, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, precum şi alte personalităţi civile şi militare.
Biroul de presă
Etichete:
afganistan,
Batalionul 33 Vânători de Munte Posada,
CORNELIU DOBRITOIU,
MApN,
NATO,
ZABUL
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu