miercuri, 25 iulie 2012
Generalul Tlass cheamă la 'unitatea Siriei' post-Assad
Dubai, 25 iul /Agerpres/ - Generalul Manaf Tlass i-a chemat marţi pe sirieni la 'unitate' pentru 'a construi o nouă Sirie', în prima sa declaraţie publică după ce a dezertat pe 6 iulie.
Generalul Tlass, cel mai înalt rang sirian ce a fugit, i-a chemat pe sirieni la 'unitate şi să facă tot posibilul pentru a asigura unitatea Siriei şi construirea unei noi Sirii', într-o declaraţie la canalul arab saudit de ştiri Al-Arabiya, cu sediul în Dubai.
'Noua Sirie nu trebuie construită pe răzbunare, excludere sau monopol', a adăugat ofiţerul, prezentându-se ca 'un fiu al armatei arabe siriene ce a respins metodele criminale şi corupte ale acestui regim... şi care nu poate accepta crimele împotriva ţării'.
Generalul a refuzat de asemenea să-i condamne pe militarii ce nu au dezertat, 'indiferent de greşelile făcute de anumiţi membri ai armatei'.
Manaf Tlass, 48 de ani, un fost apropiat al preşedintelui Bashar al-Assad, a intrat în disidenţă după represiunea brutală a regimului şi distrugerea Rastan, leagănul familial din apropiere de Homs.
La 17 iulie, el a anunţat că se afla la Paris, aminteşte AFP.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu