marți, 10 mai 2011
SUA avertizează în legătură cu violenţa crescîndă din Afganistan
Kabul, 9 mai /Agerpres/ - Oficiali americani din Kabul au anunţat luni restricţii de circulaţie pentru staff-ul american în anumite părţi din sudul volatil al Afganistanului, avertizînd cu privire la noi atacuri, după ce talibanii au anunţat recent o nouă 'ofensivă de primăvară', transmite agenţia Reuters.
Ambasada americană din Kabul a emis un buletin de securitate în care a precizat că a primit ameninţări specifice cu privire la atacuri în trei zone din provincia Helmand. Misiunea diplomatică nu a dat însă detalii referitoare la natura ameninţărilor. 'Personalul administraţiei americane din Marjah a fost reţinut în complexul său din cauza unei ameninţări la adresa unor instituţii din Marjah, Lashkar Gah şi posibil Gereshk începînd de astăzi', conform buletinului american. Provincia Helmand se află la vest de provincia Kandahar, fieful talibanilor şi principala ţintă a eforturilor zecilor de mii de trupe americane, NATO şi afgane de a combate o insurgenţă crescândă în ultimul an.
Trupele afgane, ajutate de forţe NATO, au reuşit să elimine ultimele elemente ale unui asalt major lansat în weekend de talibani asupra Kandaharului, cel mai important oraş din sud, unde complexul guvernatorului şi o serie de alte instituţii guvenrmantale au fost atacate de atentatori-kamikaze şi de combatanţi talibani sîmbătă. Zeci de insurgenţi au fost implicaţi în violenţe, ultimii dintre ei baricadându-se într-un hotel şi un mall înainte de a fi, în cele din urmă, eliminaţi. Lupta a paralizat oraşul, iar numeroase străzi şi magazine au fost închise.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu