miercuri, 4 mai 2011

O REFORMĂ REALĂ A MINISTERULUI DE INTERNE


Vă provoc pe toţi la o discuţie şi o dezbatere, serioase, despre REFORMA Ministerului Administraţiei şi INternelor. Asta pentru că, ce se întîmplă acum, nu este decît un atentat la siguranţa naţională şi o încălcare a legilor statului român. De fapt, aşa cum spunea marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, Secretarul de stat în ministerul de interne, Ioan Dascălu, "acest proiect de lege are ca scop atingerea ţintei de deficit bugetar şi pentru încadrarea în cheltuielile de personal, în limita alocată de bugetul pe anul 2011". Adică, este o tumbă penibilă de saltimbanc handicapat menită să mai "degaje" o grimasă şi, eventual, un "vînt" stăpînului constipat! Nici vorbă de REFORMĂ! Adică, O ALTĂ FORMĂ! Grupul pentru Securitate şi Democraţie, un ONG implicat în analiza situaţiei de securitate şi siguranţă naţională şi regională, a propus un proiect de restructurare şi reformare a Ministerului Administraţiei şi Internelor, în conformitate cu normele internaţionale, cu secolul în care ne aflăm şi cu "viziunea de dreapta" a "reformelor", pentru modernizarea statului român. Nu în ultimul rînd, s-au avut în vedere legile în vigoare! Preşedintele României, Domnul Traian Băsescu, a apostrofat, de mai multe ori organizaţiile non-guvernamentale că nu vin cu alternative la strategiile de "reformă" propuse de guvern. Astăzi, această "alternativă" a fost schiţată. Vă provoc la comentarii!

Voi porni de la două ştiri recente, aparent fără legătură între ele: "Instituţia Prefectului organizează joi, 5 mai, începînd cu ora 11:00, conferinţă de lansare a Strategiei de modernizare a administraţiei publice a judeţului Caraş-Severin 2011-2013 şi a  Planului multianual de acţiune aferent, ca rezultat obţinut prin proiectul „Reţeaua de funcţionari cărăşeni-eficienţă şi calitate”. Şi: "Angajaţii Ministerului Administraţiei şi Internelor nu au scăpat de grija concedierii, ministrul Traian Igaş păstrîndu-şi intenţia de a da afară aproximativ 8.500 de salariaţi. De altfel, acesta este şi subiectul unui proiect de lege care se străduieşte să treacă încă de votul parlamentar. Camera Deputaţilor a dezbătut şi adoptat marţi pe articole acest proiect, numai că e nevoie de un vot în plen, pentru că e vorba de lege organică, iar problema care apare e cea a cvorumului de şedinţă, adică a numărului minim obligatoriu de parlamentari prezenţi la vot. Aşa că această procedură a fost amînantă probabil pentru săptămîna viitoare. Proiectul de lege a fost criticat de PSD şi PNL. Secretarul de stat Ioan Dascălu a precizat că proiectul de lege are în vedere întărirea structurilor de poliţie la sate."Posturile rurale de poliţie nu vor fi desfiinţate, ci dimpotrivă avem în vedere întărirea dispozitivului de ordine si siguranţă publică în mediul rural, prin înfiinţarea unor secţii de poliţie rurală". Legăturile între cele două ştiri sînt: Ministerul Administraţiei şi Internelor şi REFORMA!

Am scris şi lunile trecute că "nu cred în reforma Ministerului de Interne", pe acest blog şi pe siteul oficial al Asociaţiei Române a Specialiştilor de Securitate, din care, cu onoare, fac parte. Propunerea GSD de reformă este simplă: Reforma administraţiei publice locale trebuie să se facă RADICAL. Preşedintele Băsescu, care păstoreşte UN GUVERN DE DREAPTA, vorbeşte de "reforme profunde". O reformă profundă a administraţiei publice începe cu DESFIINŢAREA PREFECTURILOR! Această măsură este perfect justificată: ideologic (prefecturile sînt moşteniri franceze de stînga, incompatibile cu "construcţia" de dreapta...), legislativ (Legea Autonomiei Locale prevede atribuţii TOTALE Consiliilor Judeţene, iar Prefecturile nu fac decît să dubleze şi să împiedice, de multe ori derularea proiectelor de dezvoltare regională. Controlul legalităţii actelor, de care se prevalează prefecturile în existenţa lor, este făcut de 4-5 angajaţi care ar trebui să funcţioneze pe lîngă tribunalele judeţene!), moral (prefecţii sînt numiţi "la propunerea" preşedinţilor de consilii judeţene, de cele mai multe ori, în aceste condiţii cu ce "tupeu" mai controlează derapajele legislative?) şi... economic (o Prefectură funcţionează cu 50-60 de angajaţi, cu salarii mari, din care, să zicem, că doar "contenciosul" se justifică, deci 4-5 oameni! Dacă desfiinţezi aceste instituţii inutile, mamut, ai avea o reducere de personal la MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR de cel puţin 2050 de oameni!

Un alt element esenţial de reformă este REMILITARIZAREA POLIŢIEI NAŢIONALE. Bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) avizat, recent de Parlament, prevede disponibilizarea a 18.000 de angajaţi în 2011, în două etape. Cele 18.000 de disponibilizări care s-ar pregăti la Ministerul de Interne i-au pus pe jar pe liderii de sindicat, care i-au cerut ministrului Traian Igaş să analizeze foarte bine situaţia înainte să taie din personal. Statutul de "funcţionar public special" al poliţiştilor permite organizarea sindicală care favorizează ameninţarea comenduirii de către liderii de sindicat: "dacă daţi afară poliţişti, ei s-ar putea transforma în infractori" etc., o astfel de presiune alterînd raporturile de forţe între armele aceluiaşi minister. Apariţia Legii Poliţiei Locale permite autorităţilor locale să dispună de poliţişti cu statutul de "funcţionari publici speciali", poliţia naţională, militarizată, făcînd diferenţa!

Decuplarea structurilor de pază şi ordine (jandarmerie, poliţie şi poliţie de frontieră) de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, reorganizarea acestuia în trupe de pompieri şi protecţie civilă, şi înfiinţarea separată a unui minister (sau agenţie naţională) pentru situaţii excepţionale. UN MINISTER AL SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ, SAU O AGENŢIE AR DA MAI MULTĂ COERENŢĂ GESTIONĂRII UNOR ASTFEL DE SITUAŢII, coordonate astăzi de... prefecţi, în calitate de preşedinţi ai Comitetelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă, de cele mai multe ori depăşiţi total de viaţă şi de situaţii. De zece ani România se confruntă cu inundaţii în aceleaşi zone. Deşi ştiu unde se revarsă apele, în fiecare an autorităţile sînt luate prin surprindere şi spun că natura este de vină. Potrivit estimărilor, în ultimiii 10 ani aproximativ 280 de persoane au murit din cauza inundaţiilor, iar pagubele oficiale înregistrate sînt de milioane de euro. Potrivit specialiştilor, cauzele inundaţiilor sînt aceleaşi în fiecare an: fenomenele de tip flash-flood (căderea unor cantităţi importante de precipitaţii, în intervale scurte de timp), depăşirea capacităţii de transport a podurilor şi podeţelor, defrişarea pădurilor, construirea de case în zonele inundabile şi neîntreţinerea corespunzătoare a cursurilor de apă. În lista celor 229 de state şi teritorii care se situează la polii riscului de dezastre se află şi România, care prezintă un risc mediu, împreună cu Japonia, Germania, Rusia, Grecia, Canada, Elveţia, Belgia şi Olanda. Sărăcia şi infrastructura deficitară însă, sînt factori care cresc riscul de producere a dezastrelor naturale, şi implicit pe cel de mortalitate. Dar, România, împreună cu alte ţări precum Afganistan, Algeria şi Congo se numără printre ţările cu nivel de risc “foarte ridicat” în ceea ce priveşte expunerea la calamităţi naturale şi fenomene meteorologice extreme. Conform Indexului privind Riscul de Mortalitate, dezbătut în cadrul celei de-a doua sesiuni a Platformei Globale pentru Reducerea Dezastrelor, la Geneva, în 16 iunie 2009, ţara noastră se află pe lista ţărilor cu grad foarte ridicat de expunere la calamităţi naturale. Acest fapt a fost admis şi de directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie - Ion Sandu, care a afirmat că în România, fenomenele meteorologice extreme sînt din ce în ce mai frecvente. El a afirmat că „În sudul ţării, fenomenul de aridizare se accentuează de la un an la altul, iar ploile torenţiale sînt tot mai dese” adăugînd că tot sudul Europei e încadrat în clasa de risc „foarte ridicat” în privinţa expunerii la calamităţi şi fenomene meteo extreme. România are în prezent planuri şi strategii pentru refacerea luncilor inundabile ale rîurilor, ca soluţii pentru reducerea riscului de inundaţii, dar acestea rămîn pe hîrtie, potrivit organizaţiei World Wide Fund for Nature (WWF). De exemplu, în Planul de Management pentru fluviul Dunărea, România propune 473.000 hectare în lunca îndiguită a Dunării, dar termenul de realizare este incert. Cu toate acestea, inundaţiile reven frecvent în România şi ameninţă comunităţile de pe malurile Dunarii. Potrivit specialiştilor, numărul persoanelor care vor fi afectate de dezastre naturale va creşte cu 50% pînă în 2015, ajungînd la 375 milioane de persoane, în condiţiile în care, oricum numărul lor s-a dublat în ultimii 30 de ani. Aproximativ 252 milioane de oameni sînt afectaţi în prezent de dezastrele naturale, excluzînd cutremurele, erupţiile vulcanice sau alte pericole care nu au legatură cu apa. În aceste situaţii, un minister al situaţiilor de urgenţă, cu un corp de specialişti, care să coordoneze structurile, separat de Ministerul de Interne, se impune cu fermitate acum şi în viitor. Cred că am enumerat suficiente motive!

După eliminarea şi transformarea celor două "structuri" din cadrul Ministerului, acesta va mai avea în componenţă, în principal, structurile de forţă, militare, care vor gestiona - sau nu! - siguranţa cetăţeanului: jandarmerie, poliţie şi poliţie de frontieră. Un minister suplu şi... eficient!

În momentul de faţă, însă, minsitrul Igaş încearcă să impună, "pe repede înainte", prin Parlament, o lege strîmbă, asta după ce bugetul Ministerului de Interne a fost tăiat cu 1 miliard şi jumătate de lei, de la 1 aprilie. În teritoriu, personalul aşteaptă să fie "restructurat"! Potrivit proiectului în discuţie, concedierile se vor face după criterii bine stabilite, cum ar fi cercetările penale sau disciplinare, pregătirea şi experienţa profesională şi respectarea conduitei deontologice. Nici o vorbă despre o nouă viziune managerială! Genul de "reformă şi gata" nu face decît să ascută rivalităţile din interiorul MAI. Sînt 110.000 de poliţişti, jandarmi, pompieri, poliţişti de frontieră, dar şi 40.000 de oameni din administraţie. Despre numărul mare de poliţişti, faţă de media europeană, invocată de ministrul de Interne, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Marian Gruia are o altă opinie. "Media aceea se referă cu tot cu jandarmi. Dacă analizăm cu ce se ocupă jandarmii, adică restabilirea ordinii publice, o să descoperim că în realitate peste 4.000 păzesc instituţii. Este asta treaba lor? În legea lor spune că trebuie să restabilească ordinea publică. Pompierii, apoi, sînt peste 30.000, ceea ce e imens. E o cifră enormă faţă de ce este România. Jandarmeria şi pompierii au structuri supradimensionate faţă de responsabilităţi şi împărţire administrativă". Afirmaţiile sînt, dacă nu răutăcioase, cel puţin răuvoitoare. Domnul lider de sindicat nu spune nimic de faptul că există, într-adevăr, structuri parazite în cadrul instituţiilor de forţă, încadrate cu oameni, uneori, incompetenţi, care încasează sume fabuloase fără să facă nimic, în timp ce angajaţii, militari sau nu, trag din greu pe salarii de mizerie, ameninţaţi zilnic cu concedierea. Inclusiv "criteriile" expuse de ministrul Igaş confirmă ce spun: "experienţa profesională"... adică pompieri tineri, de viitor, dedicaţi, unii cu Academie, doctoranzi, trăiesc zi de zi cu ameninţarea rămînerii fără loc de muncă, în timp ce colonei burtoşi, incompetenţi, şpăgari şi rău-voitori, se lăfăie în birouri, la căldurică, pe zeci de milioane de lei, fără să facă NIMIC!

Dacă eşti de bună credinţă ştii sigur că NU efectivele aflate efectiv în slujba cetăţeanului sînt supra-dimensionate, ci structura malignă care sufocă MAI şi o stoarce de resurse! Dar, de aceştia e mai greu să te atingi şi să faci... reformă! Din aceste considerente, "nenorociţii" ăia de europeni, care "nu ne vrea" în Shengen, au inventat un mecanism numit Noul Management Public (NMP) care implică şi companiile private în asigurarea Securităţii şi contribuie la reforma sectorului. Am sperat că Guvernarea asta portocalie, care se revendică de dreapta - dar care, constat, că e "făckută DIN dreapta! - va adopta fără rezerve acest mecanism de eficienţă. Din păcate, NU! De aceea Nu cred în reuşita reformei în Ministerul de Interne! Ea nu va fi decît o altă ciopîrţire brutală a unui sistem menit să asigure SECURITATEA NAŢIONALĂ.

Vă propun să discutaţi varianta Grupului pentru Securitate şi DEmocraţie!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu