miercuri, 11 mai 2011

Destăinuirile comisarilor despre crima de la Apadia


Totul a început în ziua de 15 iunie 2010, în jurul orei 08.40, atunci când dispeceratul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin a preluat apelul pe numărul unic de urgenţă 112 al lui H. ADAM, care a sesizat că l-a găsit pe tatăl său T. ADAM, de 62 ani, decedat în locuinţa sa din comuna Brebu, sat Apadia. Acesta prezenta mai multe lovituri la nivelul capului, iar bunurile din locuinţă erau răvăşite. De asemenea a mai sesizat că din curtea locuinţei a fost sustras un tractor.
Avându-se în vedere complexitatea câmpului infracţional din echipa de cercetare au făcut parte cinci specialişti criminalişti din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin şi Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, Serviciul Criminalistic precum şi câinele de urmă.
Întreaga activitate de cercetare a echipei formate la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin fost coordonată de comisarul-şef Borteş Nicolae, adjunctul şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.
Activităţile desfăşurate de specialişti criminalişti la faţa locului au durat nouă ore şi au fost conduse de comisarul-şef Stoian Emil Pavel, şeful Serviciului Criminalistic. Tot în cadrul acestor activităţi, fiul victimei a constatat că din locuinţă au mai fost sustrase 3 telefoane mobile, un costum de haine şi alimente( carne, conserve).
În urma necropsiei, medicul legist a constatat că moartea a fost de natură violentă şi s-a datorat multiplelor leziuni produse prin lovire repetată cu corpuri contondente.
Fapta a fost încadrată ca omor deosebit de grav şi tâlhărie comisă de autori necunoscuţi.
T.ADAM, în vârstă de 62 ani, pensionar, locuia singur în casa unde a fost găsit decedat, fiind văduv de 7 ani. Era proprietarul mai multor terenuri agricole, unele cumpărate în ultimii ani, era cunoscut că dispune de sume mari de bani, folosea la munci agricole diferite persoane, iar fiul său a lucrat în Austria mai mulţi ani investind sume de bani în achiziţionare de terenuri pe raza comunei Brebu.
La locuinţa victimei venea frecvent o femeie din sat care era căsătorită, avea copii majori, iar soţul acesteia şi fiii ei le-au solicitat în mod repetat să întrerupă relaţiile.
În urmă cu două luni de zile victima a accidentat mortal cu tractorul un consătean care îl ajuta la muncile agricole, iar fiul acestuia a venit din Spania şi a afirmat că se va răzbuna pe T.ADAM.
Victima a fost văzută în viaţă în seara zilei de 14 iunie 2010 în jurul orelor 23.30 de către femeia care îl vizita şi de către un tânăr din localitate care l-a ajutat la munci gospodăreşti.
Suspectaţi de comiterea faptei au fost fiul persoanei accidentate mortal de către victimă în scopul răzbunării, soţul sau fiul femeii care vizita frecvent victima în scopul de a pune capăt relaţiei dintre cei doi, care era de notorietate în comunitate sau tânărul care ajuta victima în gospodărie şi care în dimineaţa zilei de 15 iunie 2010, în jurul orelor 06.30 a plecat de la domiciliu.
Specialiştii au luat în calcul şi ipoteza potrivit căreia fapta putea fi comisă de către persoane cu antecedente penale pentru fapte de furt, tâlhărie, violenţă sau infracţiuni la viaţa sexuală ( victima a fost găsită într-o poziţie nefirească) sau de persoane sezoniere care au lucrat anterior la victimă.
Aşadar specialiştii care au participat la soluţionarea acestei fapte s-au aflat la începutul unei lungi cercetări ce avea să desluşească misterul crimei după doar două zile.
În urma cercetărilor efectuate au fost excluşi din cercul de suspecţi soţul şi fiul femeii cu care victima avea o relaţie, fiul persoanei accidentate mortal cu tractorul şi tânărul care a ajuta victima în gospodărie.
Au fost continuate investigaţiile privind persoanele cu antecedente penale şi sezoniere precum şi activităţile de căutare a tractorului sustras.
Telefoanele mobile sustrase nu au putut fi localizate. Ulterior telefonul folosit de victimă a fost găsit pe câmp în afara localităţii fiind abandonat de autori.
Orele îndelungate dedicate cercetărilor de lucrătorii Serviciului Criminalistic al I.P.J. Caraş-Severin au scos la iveală faptul că trei fragmente papilare au fost create de B.DUŞCO, recidivist, domiciliat pe raza judeţului Timiş şi care în urmă cu 8 ani a locuit pe raza localităţii Apadia, lucrând şi la victimă.
Au urmat zile în care lucrătorii Serviciului de Investigaţii Criminale sub coordonarea şefului de serviciu comisarul şef Ofileanu Constantin, au încercat localizarea lui B.DUŞCO, în acest sens a fost solicitat şi sprijinul lucrătorilor din cadrul I.P.J. Timiş care în data de 16 iunie 2010 l-au reţinut pe B.DUŞCO, pe raza localităţii Rădmăneşti judeţul Timiş, şi predat I.P.J. Caraş-Severin. Bărbatul a fost reţinut pe bază de ordonanţă iar în data de 17.06.2010 a fost prezentat Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin şi instanţei de judecată, care a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 zile, pentru comiterea infracţiunilor de omor deosebit de grav şi tâlhărie.
Nefiind găsite asupra acestuia telefoanele şi nici alte bunuri sustrase s-a luat în calcul ipoteza că nu a comis fapta singur.
Fiind audiat B.DUŞCO a recunoscut fapta şi a indicat locul unde a abandonat tractorul sustras de la victimă cu scopul de a se deplasa în judeţul Timiş pentru a-l vinde.
Din cercetările efectuate a rezultat că în 14 iunie 2010 B.DUŞCO s-a liberat din penitenciarul Timişoara, a mers în zona gării din oraş unde s-a întâlnit cu un fost coleg de penitenciar pe nume „NELUŢU” din judeţul Mureş, căruia B. DUŞCO i-a propus să meargă în satul Apadia pentru a tâlhării unele persoane despre care a obţinut date în penitenciar că deţin la domiciliu sume mari de bani.
„NELUŢU” a acceptat propunerea, iar pentru a se deplasa de la Timişoara la Apadia a contactat un cunoscut pe nume „ADY” şi pe fiul acestuia care au fost de acord să-i ducă cu autoturismul lor.
În jurul orelor 24.00 au ajuns în localitatea Apadia, au mers la locuinţa unei alte familii pentru a sustrage bani şi bunuri, dar au renunţat pentru că au fost alungaţi de câini apoi s-au deplasat la locuinţa victimei şi au comis fapta.
Cercetările a continuat iar „NELUŢU” a fost identificat, acesta fiind G.IOAN-PETRU. Întrucât G.IOAN nu a fost găsit s-a solicitat şi obţinut mandat de arestare preventivă în lipsă ulterior fiind depistat pe raza judeţului Mureş.
G.IOAN nu a recunoscut comiterea faptei susţinând că doar l-a însoţit pe B.DUŞCO în localitatea Apadia, până lângă poarta locuinţei victimei.
Pus în faţa probelor administrate de către lucrătorii care au participat la soluţionarea cazului, G.IOAN şi-a recunoscut fapta.
Suspecţii oribilei fapte nu au scăpat nepedepsiţi şi în final au ajuns acolo de unde au plecat – la penitenciar.

O crimă săvârşită pe teritoriul României, aparent, nu are nici o legătură cu o altă crimă comisă în Franţa, însă oamenii legii au demonstrat altceva.
Au fost obţinute date din care rezulta faptul că în cursul lunii iunie 2009, în timp ce se afla în localitatea Lyon din Franţa, B.DUŞCO împreună cu un alt bărbat au ucis o româncă ce îi avea ca proxeneţi pe cei doi.
B. Duşco a declarat că în 13 sau 14 iunie 2009 se afla într-o locuinţă părăsită din apropierea gării din localitatea Lyon unde un bărbat pe nume „ŞTEFAN „ sau „FĂNICĂ” a bătut şi ucis o tânără pe nume „MIRELA” şi care practica prostituţia .
În urma colaborării cu biroul naţional INTERPOL s-a comunicat faptul că în 17.07.2009 în toaleta unui vagon de tren din apropierea gării Perrache din Lyon a fost descoperit cadavrul unei persoane de sex feminin în stare de descompunere avansată.
Întrucât autopsia nu a putut identifica cauza morţii ancheta a fost clasată la 18.09.2009. Acelaşi birou naţional a transmis că persoana decedată ar putea fi F. MIRELA .
La prezentarea fotografiei numitei F. MIRELA şi a soţului ei F.MIHAI, aceştia au fost recunoscuţi de către B.DUŞCO ca fiind victima respectiv autorul omorului din Franţa.
Probele obţinute au fost înaintate Direcţiei de Investigaţii Criminale – Serviciul de Asistenţă Judiciară şi Poliţienească Internaţională, iar la începutul lunii februarie 2011 F.MIHAI a fost predat autorităţilor franceze care au redeschis cazul, au emis mandat european de arestare, acuzându-l de uciderea soţiei.


COMPARTIMENTUL DE RELAŢII PUBLICE

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu