miercuri, 12 octombrie 2011
NATO CERE MAI MULŢI JANDARMI ROMÂNI ÎN AFGANISTAN
Generalul locotenent William Caldwell a solicitat suplimentarea numărului de instructori români participanţi la Misiunea de Instruire NATO din Afganistan. Secretarul de stat, şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, chestor de poliţie Ioan Dascălu s-a întâlnit luni, la sediul MAI, cu delegaţia Misiunii de Instruire NATO din Afganistan, condusă de comandantul misiunii, general locotenent William Caldwell. După ce va fi analizată la nivelul MAI, această solicitare va fi transmisă Consiliului Suprem de Apărare al Ţării în vederea luării unei decizii. De asemenea, şeful misiunii a subliniat înalta calitate profesională a instructorilor jandarmi români din Afganistan, precum şi contribuţia acestora la îndeplinirea obiectivelor NATO în această ţară. Generalul locotenent William Caldwell a înmânat secretarului de stat Ioan Dascălu o scrisoare de mulţumire, din partea Ministrului de Interne Afgan prin care acesta îşi exprimă aprecierea faţă de jandarmii români din Afganistan. După întâlnirea de la sediul MAI, delegaţia Misiunii de Instruire NATO din Afganistan, împreună cu şeful D.O.S.P., au participat, la sediul I.G.J.R., la exerciţii demonstrative complexe efectuate de luptători din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei Vlad Ţepeş.
Începând cu data de 28 aprilie a.c., potrivit Hotărârii Consiliul Suprem de Apărare a Ţării nr. 29 din 22.03.2011, 66 de jandarmi (dintre care 23 ofiţeri şi 43 subofiţeri) participă la misiunea de instruire N.A.T.O. Training Mission a forţelor de ordine publică din Afganistan. Detaşamentul român execută operaţiuni de instruire a Poliţiei Naţionale Afgane şi ocupă funcţii de stat major în cadrul Combined Training Advisory Group –Police al misiunii. Durata mandatului acestora este de şase luni, jandarmii români fiind dislocaţi în trei locaţii: Spin Boldak, Wardak şi Costall, unde sunt situate trei centre de pregătire ale Poliţiei Afgane. Principalele misiuni ale jandarmilor români din Afganistan constau în pregătirea poliţiştilor sau viitorilor poliţişti afgani în ceea ce priveşte modul de acţiune pentru prevenirea sau aplanarea conflictelor, predarea legislaţiei ce stă la baza desfăşurării misiunilor de ordine publică şi instruirea asupra modului de folosire a armamentului din dotare. Jandarmii care alcătuiesc contingentul provin din toate unităţile Jandarmeriei Române şi au fost selecţionaţi în urma promovării tuturor testelor la care au fost supuşi (cunoştinţe de specialitate, verificarea medicală – pentru a certifica faptul că sunt apt fizic şi psihic să îndeplinească misiunea, verificarea fizică, probe de limbă străină –limba engleză, iar un aspect important l-a constituit experienţa acumulată în domeniul ordinii publice).
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu