sâmbătă, 22 octombrie 2011

Consiliul de Securitate al ONU îi cere preşedintelui yemenit să abandoneze puterea


New York, 21 oct /Agerpres/ - Consiliul de Securitate al ONU a adoptat vineri, în unanimitate, o rezoluţie prin care îi cere preşedintelui yemenit, Ali Abdullah Saleh, să semneze un acord prin care se angajează să abandoneze puterea şi să pună capăt represiunii manifestanţilor, transmite AFP.

Cei 15 membri ai Consiliului de Securitate 'condamnă cu severitate violarea continuă a drepturilor omului de către autorităţile yemenite, cum ar fi folosirea excesivă a forţei împotriva manifestanţilor paşnici', subliniază rezoluţia.

Consiliul de Securitate 'îl încurajează' pe preşedintele Saleh să semneze iniţiativa Consiliului de Cooperare al Golfului care prevede abandonarea puterii de către şeful statului yemenit.

Consiliul 'cere ca toate părţile să renunţe imediat la folosirea violenţei' şi 'îşi exprimă profundul regret în legătură cu moartea sutelor de persoane, îndeosebi civili, inclusiv femei şi copii'.

Rezoluţia, prezentată de Marea Britanie, Franţa, Germania şi Statele Unite, 'invită toate grupările din opoziţie să se angajeze că vor juca un rol constructiv' în vederea unei soluţii politice bazate pe iniţiativa Consiliului de Cooperare al Golfului.

După luni întregi de proteste şi presiuni internaţionale şi regionale, preşedintele Ali Abdullah Saleh, aflat la putere de 33 de ani şi acuzat de corupţie şi nepotism, refuză să se retragă şi respinge acest plan conceput de monarhiile arabe din Golful Persic şi care prevede un transfer pe cale paşnică a puterii.

Represiunea manifestaţiilor ce au debutat în ianuarie s-a soldat cu cel puţin 861 de morţi şi 25.000 de răniţi. Până în prezent, Consiliul de Securitate nu a căzut de acord decât în privinţa a două declaraţii, cu greutate diplomatică mai redusă decât o rezoluţie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu