joi, 20 octombrie 2011

Candidatul susţinut de Rusia la conducerea Transnistriei declară că va apăra "independenţa" regiunii


CHIŞINĂU (MEDIAFAX) - Liderul Sovietului Suprem (Legislativul) de la Tiraspol, Anatoli Kaminski, candidatul susţinut de Rusia la conducerea Transnistriei, a declarat că va apăra "independenţa" regiunii separatiste, relatează agenţia Infotag, în pagina electronică.
Kaminski, care este şi liderul partidului Obnovlenie, a precizat că nu intenţionează să acţioneze "împotriva voinţei poporului exprimată la referendumul din 17 septembrie 2006, votând pentru independenţa Transnistriei faţă de Moldova şi intrarea ulterioară în componenţa Rusiei".
În cursul unei întâlniri cu muncitorii de la fabrica de confecţii Tirotex, el a subliniat că, "în calitate de apărător al Transnistriei", nu poate "trăda interesele ei, memoria tovarăşilor care au căzut pentru suveranitatea şi independenţa republicii".
Potrivit site-ului său, Kaminski a mai spus că Transnistria are nevoie de "schimbări cardinale, de înnoirea cadrelor, de modernizare în toate sferele de activitate".
"Independenţa statului reprezintă în multe privinţe şi securitate economică, şi economie puternică. Avem nevoie de putere nu de dragul ei, ci pentru a schimba viaţa spre bine. Avem unii miniştri şi şefi ai administraţiilor de stat care se află în funcţii de vreo 10-15 ani. Tinerii nu pot ajunge la putere. Un asemenea sistem naşte corupţia", a afirmat el.
Administra?ia preziden?ială rusă i-a sugerat actualului lider transnistrean Igor Smirnov să nu mai candideze la alegerile din decembrie ?i a precizat că îl preferă în locul său pe Anatoli Kaminski.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu