luni, 12 septembrie 2011

Armata Naţională instruieşte observatori militari pentru misiuni ONU şi OSCE


CHIŞINĂU, Septembrie 12, 2011 – În perioada 12-30 septembrie, 16 militari ai Armatei Naţionale şi trei reprezentanţi ai Ministerului de Interne învaţă specificul misiunilor de menţinere a păcii sub egida ONU şi OSCE, în cadrul unui curs, organizat de Centrul de Instruire Continuă a Academiei Militare a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”.

Directorul cursului, căpitanul Ion Ţinevschi, a declarat că militarii selectaţi sînt instruiţi de reprezentanţi ai Centrului Internaţional al Forţelor Armate ale Finlandei (FINCENT), precum şi de militari moldoveni care au experienţă în operaţiuni ONU. Sursa citată a precizat că odată certificaţi, ofiţerii în cauză vor fi detaşaţi în misiuni de menţinere a păcii sub egida ONU şi OSCE.

Cursul de instruire a observatorilor ONU este bazat pe teorie şi practică. Partea teoretică include subiecte precum principiile de activitate ale ONU, tipuri de operaţiuni de menţinere a păcii, managementul stresului, etc. În schimb, partea practică cu durată de o săptămînă, se va desfăşura în poligonul militar. Astfel, militarii vor fi implicaţi în patrulare, organizarea posturilor de observare, studierea şi utilizarea sistemelor computerizate şi de transmitere a informaţiei mobile, etc.

Căpitanul Ion Ţinevschi a specificat că în cadrul orelor practice participanţii la curs vor fi evaluaţi de o echipă de experţi NATO. Totodată, este de menţionat că în baza evaluării cursului se va discuta posibilitatea aderării Centrului de perfecţionare continuă la Comunitatea centrelor de instruire pentru operaţiuni de menţinere a păcii (Peacekeeping Training Centres).

Cursul pentru ofiţerii moldoveni care se pregătesc de misiuni în calitate de observatori militari în operaţiuni sub egida ONU şi OSCE se desfăşoară pentru a treia oară. În prezent, opt militari ai Armatei Naţionale participă în misiunile ONU din Liberia, Sudan şi Coasta de Fildeş.

De remarcat că Armata Naţională participă în operaţiuni de menţinere a păcii din anul 1997. De atunci circa 100 de militari au fost detaşaţi în misiuni sub egida ONU, OSCE şi NATO.


Pentru informaţii contactaţi:
Locotenent – colonel Alexandru JOSAN, Şef Serviciul Relaţii Publice,
Tel: +373 22 252090, +373 079707243

www.army.md
YouTube: http://www.youtube.com/mdnationalarmy
Facebook: http://www.facebook.com/MDAarmy?sk=info#!/MDAarmy?sk=wall
Flickr: http://www.flickr.com/photos/army_md/
Twitter: http://twitter.com/#!/MD_NationalArmy

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu