marți, 26 aprilie 2011

Numărul 2 al reţelei Al-Qaida din Afganistan, ucis de forţele NATO


Kabul, 26 apr /Agerpres/ - Forţa Internaţională de Asistenţă pentru Securitate (ISAF) din cadrul NATO a anunţat marţi că l-a ucis pe 'inamicul său public' nr. 2 din Afganistan, un saudit membru al reţelei teroriste Al-Qaida, într-un bombardament care a avut loc la mijlocul lunii aprilie, informează AFP. ISAF a informat într-un comunicat că 'cea de-a doua sa ţintă cea mai căutată din Afganistan a fost ucisă la data de 13 aprilie în timpul unui bombardament în districtul Dangam din provincia Kunar' /est/, salutând 'un moment marcant' în lupta împotriva Al-Qaida.

Bărbatul, Abu Hafs al-Najdi, cunoscut şi sub numele de Abdul Ghani, un 'înalt responsabil al Al-Qaida' de naţionalitate saudită, a condus, potrivit ISAF, 'atacuri importante şi numeroase' împotriva forţelor afgane şi ale NATO. 'El opera în special din Kunar şi călătorea cu regularitate între Afganistan şi Pakistan', a mai precizat ISAF.

Talibanii au fost înlăturaţi de la putere la sfârşitul anului 2001 în urma unei intervenţii internaţionale conduse de SUA după ce aceştia au refuzat să-l predea pe liderul Al-Qaida, Osama Bin Laden, pe atunci ascuns în Afganistan, după atentatele de la 11 septembrie din Statele Unite.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu