DESPĂRŢIREA APELOR

Ne aflăm, poate, ca de fiecare dată în istoria noastră, la un moment de răscruce pentru cei care conduc vremelnic această ţară. Dincolo de declaraţiile politice, de seminarii sau cursuri în străinătate, realitatea este că nu putem urni deloc căruţa asta balcanică, spre Europa unde, declarativ, dorim să ne integrăm. A ne "integra" înseamnă a ne "impregna" bine de tot cu spiritul "descris (doar!)" la Bruxelles şi a relaţiona, mimetic cel puţin, cu spaţiul Occidental. Sigur, se poate discuta despre eşecul UE şi al Euro şi dacă ar fi înţelept să mai rămînem într-o Uniune cu care nu avem multe în comun şi nu reuşim să ne "lipim", sau dacă ar trebui să renunţăm la leu în favoarea Euro, sau dacă ar trebui să absorbim fondurile puse la dispoziţie cu enorm de multe condiţii (unele imposibil de satisfăcut!) de către bugetul comunitar. Dincolo, însă, de aceste posibile teme de dezbatere publică (unde?) ar trebui să ne uităm mai atent în propria ogradă, nu pentru că "aşa vrea UE" ci din simplul motiv că reformarea anumitor sisteme ar reprezenta un pas înainte în evoluţia ţării noastre! Am să încerc să discut astăzi despre "eşecele" Internelor şi o reformă a securităţii naţionale. E doar un punct de vedere şi nu o temă pentru CSAT, sau pentru comisiile de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională din Parlamentul României care, apropo, au respins (şi Senatul!) proiectul de lege al reformei ministerului condus, acum, de Traian Igaş! La fel, probabil se va întîmpla la Camera Deputaţilor, cameră decizională. Şi asta nu pentru că legea ar fi avut probleme, ci pentru că nici un decident politic din România nu este capabil să impună o reformă REALĂ într-un minister de care depinde organizarea alegerilor sau are un sindicat extrem de vocal! Rămîn, în consecinţă, cel puţin două întrebări care solicită răspunsuri grabnice şi bine fundamentate: Este pregătită România să-şi gestioneze unitar şi performant resursele de securitate? Care este locul resurselor de securitate generate de sectorul privat, în ansamblul resurselor de securitate ale naţiunii? Să tragem cu ochiul: sînt convins ca voi enerva multă lume cu această afirmaţie, dar adevărul este că în acest moment, SRI reprezină una dintre cele mai serioase şi performante instituţii din România şi un exemplu de reformă reuşită. Nu a existat operaţiune de proporţii a DNA, a Poliţiei sau a ANAF care să nu fie declanşată de ofiţeri SRI sub acoperire. Şi asta pentru că SRI nu este condus politic, iar George Maior a ştiut să încline balanţa spre intelligence-ul academic. Nu acelaşi lucru se întîmplă în ministerele de forţă, conduse politic! "Apărarea" merge "pe burtă", dar "Internele" au mult de suferit! Din punctul meu de vedere, reforma acestui minister ar trebui corelată cu politicile altor ministere (al Mediului, sau al Transportului, de exemplu!), iar "despărţirea apelor", despre care vorbea chiar preşedintele Traian Băsescu, să se facă după adoptarea unei LEGI a SERVICIILOR DE SECURITATE - propusă încă de pe vremea lui Adrian Năstase de dr. Francisc Tobă, la un moment dat consilier de securitate al premierului! - care să prevadă modalitatea de asigurare a protecţiei cetăţenilor atît de către autorităţile statului cît şi de către firmele private de securitate. Ideea fundamentală a acestei legi era COMPLEMENTARITATEA ACŢIONALĂ, care viza realizarea unui SISTEM DE SECURITATE SUSTENABIL la nivel naţional, pe toate palierele securităţii cetăţeanului!

Generarea unei astfel de legi ar demonstra că "reforma" instituţiilor de forţă înseamnă, de fapt, "despărţirea apelor", adică: crearea unui Minister al Situaţiilor Excepţionale, sau o Agenţie de tip FEMA, care să înglobeze structura actuală a IGSU, cu tot cu SMURD, şi care să coordoneze, la nivel naţional, inclusiv Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă, formaţiunile de pompieri civili, pompierii din marile întreprinderi şi structurile private de intervenţie în situaţii de urgenţă, de tipul "salvatorilor BGS"! Pentru că, la ora actuală, POMPIERII MILITARI din România au responsabilităţi şi nevoi cu totul diferite de celelalte structuri ale Minsiterului de Interne unde, din punctul meu de vedere, NU AU CE CĂUTA! Fără IGSU, Ministerul de Interne s-ar vedea mai limpede. Din această privire, ne putem da seama că într-o guvernare cu accente de DREAPTA, existenţa PREFECTURILOR este inutilă. Doctrinar vorbind, acestea sînt moştenite în România de la "stînga" franceză. Teoretic vorbind, acestea au un număr extrem de mare de angajaţi care fac aceleaşi munci ca salariaţii Consiliilor Judeţene (aceste autoguvernări locale ALESE!). Practic vorbind, supravegherea "legalităţii" şi "controlul" prefecturilor este doar o glumă proastă, acestea neavînd nici o pîrghie legislativă de a impune ceva cu forţa. Mai mult, încalcă "teritoriul" altor organisme, judecătorie, procuratură, gardă financiară! Deci, risipa de fonduri poate fi stopată prin REFORMA REALĂ care înseamnă DESFIINŢAREA PREFECTURILOR! Sigur, acest lucru s-ar face fără prea multe remuşcări dacă "alegerile" nu ar fi diriguite de aceste instituţii inutile "la pace"!

Rămîn, aşadar, în Ministerul de Interne, Poliţia şi Jandarmii, că de cadastru, arhive se vorbeşte mai puţin şi nu se încurcă nimeni! Jandarmii sînt o STRUCTURĂ MILITARĂ, cea mai importantă pentru menţinerea şi impunerea ordinii publice! Ea colaborează, la nivel local, cu Autorităţile Teritoriale de Ordine Publică (ATOP), deci are un "control civil" şi "democratic" în teritoriu. Poliţia, în schimb, deţine numeroase atribuţii şi... un statut special. Poliţiştii nu sînt nici militari, nici civili, nici funcţionari publici cu statut special! În funcţie de interese! Scriam pe 6 ianuarie că NU CRED ÎN REFORMA MINISTERULUI DE INTERNE! La acel moment, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Marian Gruia ameninţa cu "proteste sindicale", interzise pentru militari ca jandarmii sau pompierii! şi atrăgea atenţia că dacă vor fi daţi afară poliţiştii se vor transforma în infractori, iar dacă li se va tăia salariul vor munci doar aferent plăţii! "Pompierii, zice Gruia,, sînt peste 30.000, ceea ce e imens. E o cifră enormă faţă de ce este România. Jandarmeria şi pompierii au structuri supradimensionate faţă de responsabilităţi şi împărţire administrativă". Afirmaţiile sînt, dacă nu răutăcioase, cel puţin răuvoitoare şi debile! Problema este că, într-un minister condus aproape exclusiv de poliţişti, remarca este valabilă şi se inventează tot felul de criterii de "reformă" la jandarmi şi pompieri. Cum ar fi, de exemplu, timpul de intervenţie la foc, sau numărul pompierilor să fie raportat la numărul de locuitori şi nu la obiectivele cu potenţial excepţional, nici la distanţa acestora faţă de subunităţi, sau de natura şi starea drumurilor de acces! Aşa că, cei mai mulţi angajaţi ai MAI propuşi spre restructurare provin din rîndul pompierilor, peste 3.000 de angajaţi, cu precădere din judeţele unde majoritatea intervenţiilor au fost ale SMURD, mai puţin la incendii, inundaţii sau alte calamităţi naturale. Doar aproximativ 1.500 de poliţişti, 2.000 de jandarmi şi 1.000 de poliţişti de frontieră ar urma să fie restructuraţi, dacă decidentul politic va ţine morţiş să facă, în continuare, rău României.

Numărul mic al poliţiştilor ce ar urma să fie "reformaţi" este discutabil şi din alt unghi: numărul personalului de securitate din sectorul privat îl depăşeşte pe al poliţiştilor în şapte state UE, între care şi România, aflată pe locul doi, potrivit unui studiu al CoESS. Cea mai importantă tendinţă este cea potrivit căreia "companiile, persoanele şi un număr în creştere de autorităţi publice cer industriei private de securitate personal de protecţie", subliniază studiul, ceea ce înseamnă că poliţiştii sînt priviţi cu neîncredere în performanţele lor profesionale, mai ales în ceea ce priveşte ordinea publică. Evident, balamucul legislativ a creat Legea Poliţiei Locale, dar banii la nivelul comunităţilor mici nu ajung nici pentru iluminatul public, dar pentru angajarea de poliţişti, performanţi şi integrii, care să protejeze comunitatea de infractori. La fel de adevărat este că şi "cultura de securitate" a cetăţeanului lipseşte cu desăvîrşire!

Într-o perioadă de profunde modificări a raporturilor de putere, în mediul internaţional de securitate, conceptul de "complementaritate acţională" trebuie abordat în directă corelare cu premisele cooperării şi a parteneriatului între instituţiile care concură la realizarea obiectivelor securităţii naţiunii, a regiunii sau a celei globale. Caracterul transnaţional al principalelor riscuri, precum terorismul sau crima organizată, dar şi a înmulţirii îngrijorătoare a riscurilor catastrofelor naturale şi tehnologice, impune reconsiderarea managementului securităţii naţiunii din perspectiva cuprinzătoare a conceptului de „securitate cooperativă” (cooperative security). Europa, din această perspectivă, a realizat paşi semnificativi şi eficienţi de cooperare în domeniul „criminal intelligence”, ceea ce presupune mutarea accentului de pe forţele de poliţie pe cele echivalente jandarmeriei şi... contractorilor privaţi! La noi, după 1989 gestionarea unitară şi performantă a resurselor de securitate de către stat practic nu a existat. Guvern după guvern a risipit resurselor de securitate, vulnerabilizînd naţiunea, inconştient (sau deliberat?) şi ireversibil. Problematica securităţii private - sub toate aspectele ei -, ca o componentă a celei naţionale, a devenit un domeniu în care specialiştii din agenţiile guvernametale abilitate şi experţii din securitatea privată să înceapă să coopereze. Sigur, se poate vorbi de profesionalizarea managementului securităţii private, care nu poate fi decît benefică pentru starea de securitate a naţiunii, dar în care se fac paşi importanţi chiar din interiorul industriei. Serviciile de securitate privată trebuie să devină principalul partener specializat şi înalt calificat, al statului în gestionarea securităţii naţionale. Securitatea privată constituie un domeniu circumscris securităţii naţionale, care se diferenţiază de securitatea publică prin faptul că subiectul ei îl constituie cetăţenii (ca persoane private), reşedinţele private ale acestora şi afacerea lor privată! Deci, poate înlocui UŞOR poliţia, în mare parte din situaţii, mai ales că sectorul serviciilor de securitate privată este un domeniu în continuă dezvoltare în Europa şi, implicit în România. Companii care, în toată lumea, păzesc societăţi sau obiective de siguranţă naţională, precum Pentagonul şi NASA, şi-au îndreptat atenţia şi spre ţara noastră, atraşi de boomul economic înregistrat în intervalul 2005-2008, care a dus la apariţia a zeci de bănci, clădiri de birouri, cartiere rezidenţiale şi platforme industriale şi au transformat România într-o ţintă generatoare de profit pentru reprezentanţii industriei de securitate privată din lume. În prezent, în vârful industriei autohtone de securitate sînt două multinaţionale, clădite pe foste companii locale, în care acum românii nu mai deţin nici o acţiune: G4S şi Rosegur, în coasta lor poziţionîndu-se BGS, firmă cu capital sută la sută românesc. Împreună, aceste companii păzesc practic, cea mai mare parte a patrimoniului privat al României.

După cum se ştie, pregătirea pentru cîştigarea bătăliilor se face "la pace" motiv pentru care noile variabile ale securităţii internaţionale precum dinamismul, complexitatea şi diminuarea importanţei locaţiei geografice, datorită digitalizării care determină caracterul volatil al securităţii, trebuie luat în calcul cînd vorbim de "reforma ministerelor de forţă". Securitatea constituie salvgardarea vieţii şi protecţia proprietăţii, sub toate formele, vis-a-vis de accidente, furturi, agresiuni, fraude, incendii, explozii, stricăciuni parţiale şi acoperă toate aspectele privind prevenirea acestora. Serviciile de securitate publice, finanţate de la bugetul public, sînt componente ale sistemului naţional de securitate – direct sau indirect – şi au ca domeniu de competenţă strict domeniul public. Ele pot oferi serviciile lor, în condiţiile legii, şi unor persoane private. Serviciile de securitate private au dreptul să evolueze atît în domeniul privat cît şi în cel public, în limita posibilităţilor financiare. Procesele de externalizare a serviciilor, impuse de UE, vor determina sistemul public, tot mai mult, să facă apel la firmele private de securitate, ca alternativă profitabilă sub raportul cost-eficienţă. Utilizarea descurajării (prin agenţi de pază) este, adesea, o modalitate mai eficientă de prevenire a infracţionalităţii. Trebuie înţeles faptul că sectorul de stat de securitate şi cel privat nu se află în competiţie, însă cel din urmă poate determina o creştere a eficienţei celui dintîi. Şi, poate, "o uşoară tăiere de nas" a sindicalismului poliţist! Reforma în acest domeniu se va vedea, doar atunci, cînd se vor depărţi apele: pompierii la FEMA, poliţiştii la Interne! Doar atunci, cetăţeanul va ştii că este în siguranţă!