joi, 2 august 2012

COMUNICAT DE PRESĂ

În primul semestru al acestui an lucrătorii de la Serviciul de Investigarea Fraudelor (S.I.F.) din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin au acţionat pe raza întregului judeţ pentru a prevenii, descoperii şi combate ilegalităţile ce se comit în domeniul economico-financiar, astfel încât să se menţină un climat de legalitate în sfera afacerilor şi pentru consolidarea relaţiilor comerciale ce se desfăşoară pe raza judeţului. Ca urmare a activităţilor întreprinse au fost constatate un număr de 612 infracţiuni, fiind începută urmărirea penală în 430 de dosare. În această perioadă lucrătorii S.I.F. au organizat şi desfăşurat 373 de acţiuni şi verificări ce au avut ca scop prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional, acţiuni la care au participat şi specialişti din cadrul instituţiilor de colaborare, respectiv Oficiul pentru Protecţia Consumatorului, Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale şi Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare. Poliţiştii au aplicat şi 105 sancţiuni contravenţionale în sumă de de aproximativ 137000 lei, iar valoarea bunurilor ridicate în vederea confiscării este de circa 500 000 lei. În vederea protejării bugetului consolidat de stat pe linia combaterii evaziunii fiscale au fost întocmite 170 de dosare penale. Prin infracţiunile comise bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de aproximativ 4 540 000, reuşindu-se recuperarea efectivă a 3 183 260 din acesta. Pentru diferenţa prejudiciului au fost luate măsuri asiguratorii în aceste dosare fiind identificate bunuri, rezultând acoperirea în proporţie de 99 % a prejudiciului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu