S-a stins din viaţă generalul-locotenent în retragere Ion Di Cesare

Ultimul aviator cavaler, decorat cu ordinul Mihai Viteazul, generalul-locotenent în retragere Ion Di Cesare, s-a stins din viaţă in 10 august 2012, măcinat de o boală ireversibilă. Povestea pilotului militar începe cu aproape un secol în urmă. Ion Di Cesare se naşte la Bucureşti în 1916, urmează cursuri de zbor la Aeroclubul IAR Braşov, unde obţine “Brevetul de aptitudini de pilot de turism gradul I” în 1936, urmat la scurt timp de brevetul internaţional gradul II. La 1 iunie 1937 păcăleşte moartea pentru prima dată (nu va fi şi ultima!). Suferă un grav accident aviatic la Braşov, în urma căruia Fleet-ul pe care îl pilota împreună cu Ion Voivozeanu se prăbuşeşte de la mică înălţime, acesta din urmă pierzându-şi viaţa. Urmează Şcoala de Ofiţeri de Aviaţie de la Cotroceni, absolvită în 1939, şi este repartizat la Flotila I Vânătoare de la Pipera. Ion Di Cesare participă la campaniile celui de-Al Doilea Război Mondial, în principal în cadrul legendarului Grup 7 Vânătoare, unde activează până în 1944. După o scurtă trecere pe Heinkel 112, pilotează numai Messerschmitt-uri, considerate cele mai bune avioane de vânătoare ale momentului. În 1943 a făcut parte, împreună cu alţi câţiva piloţi de elită de vânătoare, din celebra Flotilă Udett. De asemenea, în 1944 a luptat, în calitate de comandant de escadrilă, împotriva aviaţiei americane de bombardament. La sfârşitul războiului, Di Cesare avea un palmares impresionant: 14 victorii aeriene sigure şi trei probabile (la care se adaugă numeroase victorii la sol), Ordinul Mihai Viteazul, Virtutea Aeronautică în grad de cavaler, Crucea de Fier clasa I cu frunze de stejar de aur şi Frontflug Spange in Gold. Activitatea sa prodigioasă pe front face din Ion Di Cesare unul dintre cei mai buni piloţi români de vânătoare din timpul celui de-Al Doilea Război. În 1948 este arestat politic, încarcerat la închisorile Malmaison (Bucureşti) şi Piteşti, dar este graţiat din lipsă de probe. Obligat de împrejurări să renunţe la uniforma militară sub care îşi riscase viaţa de nenumărate ori pe front, Di Cesare a fost încadrat ca şef de atelier la Întreprinderea Electromontaj din Bucureşti, apoi ca maistru instructor la Grupul Şcolar Industrial "Iosif Rângheţ" pentru ca, din 1964 să fie mecanic şef la şantierul Trustului 1 Construcţii din Bucureşti. După pensionare a fost avansat, în rezervă, până la gradul de general-locotenent. Din această postură şi-a dedicat mare parte din energie şi chibzuinţă promovării imaginii aviaţiei române, luptând, totodată, pentru drepturile aviatorilor în rezervă şi în retragere. În acest scop, în anul 1990 a reuşit reînfiinţarea Ligii Aeriene Române al cărei preşedinte a şi fost ales. Aviaţia militară română nu a pierdut în aceste zile un om ce a fost chemat la Escadrila din Ceruri, ci a câştigat o legendă, un erou care nu a pregetat niciodată să pună ţara, România, mai presus decât propria viaţă. Prin dispariţia generalului Ion Di Cesare, România pierde nu numai un om de o deosebită valoare, pierde un erou, pierde un simbol al luptei pentru valorile umane, un simbol al rezistenţei în faţa vicisitudinilor istoriei.