sâmbătă, 4 august 2012

Tripoli: Primul atentat cu maşină-capcană de la căderea lui Muammar Gaddafi

Tripoli, 4 aug /Agerpres/ - Un atentat cu maşină-capcană a avut loc sâmbătă dimineaţă lângă sediul poliţiei miliatare din Tripoli, a anunţat o sursă din serviciul de securitate, fiind primul astfel de atac din capitala Libiei de la începutul revoltei care a dus anul trecut la prăbuşirea regimului lui Muammar Gaddafi, transmite Reuters. Conform declaraţiilor sursei citate, explozia a rănit uşor un cetăţean tunisian dar nu se ştie până în prezent cine a fost autorul atentatului. Un martor citat de Reuters a declarat că poliţia a încercuit zona atentatului. Mai multe incidente violente au avut loc în Libia în ultimele zile dar majoritatea s-au limitat la oraşul Benghazi, din estul Libiei. Tot în acest oraş şapte membri ai Semilunii Roşii iraniene au fost răpiţi marţi, de o miliţie locală care îi ţine în stare de arest şi îi anchetează. Asociaţii de apărare a drepturilor omului denunţă frecvent arestări arbitrare efectuate de miliţii compuse din ex-combatanţi anti-Gaddafi şi centrele lor de detenţie secrete. Armata şi poliţia sunt în continuare prea puţin operaţionale în Libia şi aceste miliţii profită frecvent de situaţie pentru a-şi impune propria lege în ţară după căderea regimului lui Muammar Gaddafi, în octombrie 2011.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu