duminică, 19 august 2012

Daghestan: Doi bărbaţi înarmaţi au deschis focul asupra credincioşilor dintr-o moschee

Moscova, 19 aug /Agerpres/ - Două bărbaţi mascaţi au luat cu asalt sâmbătă o moschee din Daghestan, în Cauzacul rus, şi au deschis focul asupra credincioşilor, rănind opt persoane, atacul fiind urmat de explozia unei bombe, a anunţat Ministerul regional de Interne, relatează AFP şi RIA Novosti, 'Numărul răniţilor în timpul atacului armat din moscheea Khassaviourt este de opt', a precizat ministerul într-un comunicat, după ce doi bărbaţi neindentificaţi au deschis focul asupra credincioşilor aflaţi în respectiva moschee şiită, în contextul în care musulmanii sărbătoresc sfârşitul Ramadanului. Persoanele rănite au fost spitalizate, două dintre ele la terapie intensivă. Trei dintre răniţi au fost împuşcaţi în piept şi în stomac, iar ceilalţi au primit gloanţe în braţe sau picioare, potrivit ministerului. Ulterior, purtătorul de cuvânt al Ministerului local de Interne a precizat că, după atac, o bombă a explodat la moscheea luată cu asalt. 'Au fost descoperite două dispozitive explozie. Unul a explodat, iar celălalt a fost dezamorsat', a spus purtătorul de cuvânt, adăugând că există răniţi în urma exploziei, fără a preciza numărul acestora.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu