luni, 20 august 2012

Incendii: 56.000 hectare de teren pârjolite în Croaţia şi 139.886 hectare de pădure mistuite în Spania, de la începutul anului

Zagreb/Madrid, 20 aug /Agerpres/ - Circa 56.000 de hectare de teren din Croaţia au fost pârjolite de incendii între ianuarie şi august, cu 55% în plus faţă de aceeaşi perioadă din 2011, semnalează AFP, în timp ce incendiile înregistrate în Spania de la 1 ianuarie până la 12 august au mistuit 139.886 hectare de pădure, cifra cea mai mare din ultimii zece ani, transmite EFE. Potrivit unor date statistice prezentate luni de Direcţia naţională a serviciilor de salvare (DUZS), citată de agenţia de presă croată Hina, numărul incendiilor se ridică la peste 7.800, ceea ce reprezintă o creştere de 25% în raport cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Croaţia se confruntă în această vară cu un val de caniculă, iar incendiile de pădure şi de vegetaţie sunt aproape cotidiene din luna iulie. Mari suprafeţe au fost distruse în ultimele zile în regiunile Split şi Sibenik, în partea centrală a coastei adriatice croate. Aproximativ 140 de pompieri luptau luni împotriva unui incendiu la Bratiskovci, în regiunea Sibenik, unde circa 500 de hectare de teren erau în flăcări. În Spania, Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Mediului Înconjurător a publicat pe site-ul său date potrivit cărora surpafaţa de pădure distrusă în 2012 este de trei ori mai mare în raport cu aceeaşi perioadă a anului trecut (40.239 hectare). Potrivit datelor furnizate de Centrul de coordonare a informaţiilor despre incendiile de pădure, din 2002 până în 2011 s-au înregistrat patru ani în care suprafaţa de pădure pârjolită a depăşit 100.000 de hectare până în data de 12 august: în 2003 -110.832; în 2004 -105.599; în 2005 -112.321 şi în 2006 - 132.826. Până la 12 august, în Spania s-au înregistrat 3.893 de incendii, între care 24 considerate majore, care au pârjolit peste 500 de hectare. Dintre acestea, cele mai multe (49,02 la sută) s-au produs în nord-vestul ţării. În ceea ce priveşte suprafaţa de pădure arsă (139.886 hectare), majoritatea (51.05 la sută) se află în zona de coastă mediteraneană. Unul dintre cele mai puternice incendii s-a produs pe insula La Gomera (Canare), unde au ars peste 3.000 de hectare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu