joi, 16 august 2012

Consiliul de Securitate anunţă încetarea misiunii ONU în Siria

New York /Naţiunile Unite/, 16 aug /Agerpres/ - Consiliul de Securitate al ONU a anunţat joi încetarea misiunii observatorilor internaţionali în Siria, transmit agenţiile de presă internaţionale. 'Nu sunt îndeplinite condiţii pentru continuarea' activităţii Misiunii ONU de monitorizare în Siria (UNSMIS/, care expiră la miezul nopţii de duminică spre luni /19/20 august/, a indicat ambasadorul Franţei la Naţiunile Unite Gerard Araud, la sfârşitul unei reuniuni a Consiliului privind Siria. Statele membre au acceptat însă propunerea secretarului general al ONU Ban Ki-moon privind crearea unui birou de legătură referitor la criza siriană, declanşată în urmă cu 17 luni. UNSMIS a fost trimisă pe teren în primăvara acestui an, conform unui plan de pace în şase puncte prezentat de fostul emisar internaţional în regiune Kofi Annan, însă activitatea observatorilor internaţionali a fost blocată din cauza exacerbării conflictului armat putere-opoziţie în Siria. Ambasadorul Rusiei la ONU Vitali Ciurkin a anunţat pentru vineri o nouă reuniune a grupului de acţiune privind Siria, pentru a cere încetarea confruntărilor sângeroase în ţara arabă. Ban Ki-moon a apreciat tot joi că poporul sirian 'a suferit din greu prea mult timp', că violenţele în Siria continuă iar ţara riscă să se afunde tot mai mult într-un sângeros război civil.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu