Bagdad, 11 iun /Agerpres/ - Statul Islamic din Irak, paravan al Al Qaida, a revendicat duminică pe un site jihadist atentatul sinucigaş cu maşină-capcană de pe 4 iunie la sediul unei fundaţii religioase şiite din Bagdad, ce a făcut cel puţin 25 de morţi.
Într-un comunicat publicat pe site-ul aljihad, cel mai important site jihadist, această organizaţie afirmă că unul dintre luptătorii ei a reuşit să pătrundă prin fortificaţiile ce înconjoară 'reperul diabolic' al sediului waqf /bunuri religioase/ şiit.
Atacul, care a făcut de asemenea aproximativ şaizeci de răniţi, a vizat administraţia însărcinată cu gestionarea bunurilor religioase şiite din Irak, în cartierul Bab al-Muazzam din centrul Bagdadului, aminteşte AFP.
Adresându-se responsabililor şiiţi, extremiştii suniţi ai Al Qaida declară că 'acesta este primul mesaj purtând culoarea sângelui, cu miros de moarte ce vă este adresat. Zgomotul a fost asurzitor, dar ceea ce se va întâmpla cu voi în cele din urmă va fi şi mai distrugător'.
luni, 11 iunie 2012
Al Qaida revendică atentatul contra unei fundaţii şiite la Bagdad

Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu