vineri, 17 iunie 2011

Zawahiri va fi eliminat ca şi Ben Laden


Washington, 17 iun /Agerpres/ - Statele Unite îl vor elimina pe Ayman al-Zawahiri, noul şef al Al Qaida, la fel cum l-au eliminat pe Osama Ben Laden, a dat asigurări joi şeful de stat major interarme american, amiralul Mike Mullen. Într-o conferinţă de presă, amiralul Mullen a estimat că anunţul de joi cu privire la desemnarea numărului doi al Al Qaida în postul de numărul unu 'nu este o surpriză'.

'El şi organizaţia sa continuă să ne ameninţe. Aşa cum am căutat să îl arestăm şi să îl ucidem pe Ben Laden şi am ajuns să o facem, cu siguranţă că vom face acelaşi lucru şi cu Zawahiri', a declarat el alături de ministrul apărării Robert Gates. Acesta din urmă a estimat că Zawahiri se va confrunta cu un 'număr de provocări' pentru a-şi impune autoritatea în interiorul organizaţiei, întrucât el nu are carisma lui Osama Ben Laden, eliminat la 2 mai într-un raid american împotriva casei sale din Pakistan.

'Ben Laden a fost şeful Al Qaida încă de la crearea ei şi el avea o carismă de care Zawahiri după părerea mea duce lipsă', a spus Gates. 'Am citit că el provoacă neîncredere în interiorul Al Qaida întrucât este egiptean', a adăugat el, citat de AFP. 'Acest anunţ ne reaminteşte că în pofida pierderilor suferite de Al Qaida odată cu eliminarea lui Ben Laden şi a altora, această organizaţie încearcă să se perpetueze', a estimat Gates.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu