luni, 12 iulie 2010

INTERVENTII ISU

La sfârşitul săptămânii trecute Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin a fost solicitat să intervină la stingerea a patru incendii, două arderi necontrolate, ridicarea unui proiectil, cât şi la salvarea unei pisici blocate între crengile unui copac.

Astfel, sâmbătă 10 iulie a.c., echipa pirotehnică a inspectoratului a acţionat, în municipiul Reşiţa, strada Calea Timişoarei, la ridicarea unui proiectil exploziv calibru 100 mm. Intervenţia s-a desfăşurat fără incidente. În prima jumătate a acestui an ISU SEMENIC a intervenit, prin echipa specializată, la 15 misiuni de cercetare, identificare, transport şi depozitare a muniţiei neexplodate din timpul conflictelor militare găsită pe teritoriul judeţului Caraş-Severin.

Tot sâmbătă, 10 iulie a.c., ISU SEMENIC a fost solicitat să intervină la stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Bucova. În acest caz au acţionat pompieri militari din cadrul Detaşamentului Caransebeş, care s-au deplasat la faţa locului cu două autospeciale cu apă şi spumă de capacitate medie. Incendiul a izbucnit la tabloul electric al locuinţei şi nu exista risc de propagare.

Duminică 12 iulie a.c., pompierii militari au intervenit la trei incendii: o casă în oraşul Bocşa şi două apartamente din Reşiţa, respectiv Moldova Nouă. În prima situaţie a fost vorba despre un incendiu care se manifesta la acoperişul unei case particulare din Bocşa. Focul a pornit de la un coş de fum necurăţat, iar pentru localizarea şi lichidarea lui au intervenit forţe ale ISU în cooperare cu cele ale Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Bocşa. Valoarea bunurilor salvate se ridică la aproximativ 95.000 lei. În intervalul ianuarie-iunie 2010, la nivelul judeţului Caraş-Severin au fost înregistrate 26 de incendii care au pornit de la coşuri de fum necurăţate sau defecte. La Reşiţa, incendiul a pornit de la o cratiţă uitată pe foc de o bătrână, iar la Moldova Nouă un aparat electric improvizat a pus în pericol mai multe bunuri. Pe timpul acestor situaţii nu au fost înregistrate evenimente deosebite.




CONTACT:
INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Plutonier Anca BALINT

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu