marți, 22 mai 2012
Karzai: talibanii incapabili să pună din nou mâna pe putere în Afganistan
Washington, 22 mai /Agerpres/ - Preşedintele afgan Hamid Karzai a estimat luni că talibanii nu mai sunt în măsură să pună din nou mâna pe putere în Afganistan, chiar şi după retragerea trupelor străine la sfârşitul anului 2014.
Întrebat de canalul de televiziune american CNN pe marginea summitului NATO la Chicago /Illinois, nordul Statelor Unite/, Karzai a recunoscut că rebelii afgani încă au 'capacitatea de a lansa atacuri, a amplasa mine artizanale şi comite atentate sinucigaşe'.
Dar 'nu' să pună din nou mâna pe putere. 'Afganistanul a avansat şi Afganistanul se va apăra. Şi poporul afgan nu va permite ca progresele pe care le-a realizat să fie pierdute', a spus el.
Karzai, care a fost invitat la summitul NATO şi s-a întâlnit duminică tete-a-tete cu omologul său american Barack Obama a declarat cu această ocazie comunităţii internaţionale că ţara sa nu va mai fi 'o povară' după 2014, când forţele afgane vor fi pe deplin responsabile de securitatea naţională, adaugă AFP.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu