vineri, 4 mai 2012

HEST 5

Astăzi, 4 mai, împreună cu Inspectoratul Pentru Situaţii de Urgenţă SEMENIC, al Judeţului Caraş-Severin - una dintre unităţile de elită ale Ministerului de Interne - , Consiliul Judeţean Caraş-Severin şi Primăria MUnicipiului Reşiţa, Grupul pentru Securitate şi Democraţie, organizează, la Reşiţa, al cincilea boot-camp, atelier HEST pentru jurnalişti în situaţii excepţionale. Atelierul este prilejuit de Ziua Internaţională a Libertăţii Presei. E clasic, deja, şi predictibil, dar pe principiul repetiţia e mama "studiorum": "ce mic, negru, urît şi bate la uşă? Viitorul"! Evident, ghicitoarea asta o spun de cîţiva ani, în debutul cursurilor HEST, dar şi în articole, la TV, sau, ori de cîte ori vreau să par mai inteligent decît sînt! Din păcate, statisticile îmi confirmă ideile puţine şi fixe. Dacă în materie de revolte sociale, zilele prime din ianuarie sînt "o bucurie pentru profesionişti" (sic!), în materie de dezastre naturale şi acoperirea acestora, fiecare bilanţ este unul venit să sprijine efortul meu de 5 ani. În ultimii ani, aproape 2000 de jurnalişti şi lucrători media au fost ucişi în timp ce-şi făceau datoria. Ei au murit pentru că ceea ce au spus sau au scris a deranjat pe cineva, pentru că investigau ceea ce nu se dorea a fi investigat, pentru că anumite persoane nu agreează jurnaliştii sau pur şi simplu pentru că se aflau la locul nepotrivit la momentul nepotrivit. Cînd subiectul reportajelor îl constituie războaiele, conflictele civile, revoltele sociale sau situaţiile de urgenţă riscurile cresc şi unii jurnalişti îşi pierd viaţa. Fiecare deces reprezintă o tragedie pentru prieteni şi familie, dar şi o risipă de talent. De asemenea, se vorbeşte mai puţin despre cei care sunt afectaţi fizic şi psihic, fără posibilitatea de a mai profesa jurnalismul. Inundaţiile, alunecările de teren, accidentele chimice, pot schimba viaţa a mii de oameni în cîteva clipe. În aceste situaţii, comportamentul uman suferă modificări radicale şi bruşte, iar jurnalistul este pus în faţa unor situaţii extreme. În cazul situaţiilor de urgenţă: Colaboraţi direct şi nemijlocit cu biroul de ralaţii publice şi presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din raza de acţiune. Respectaţi semnalistica afişată de ofiţerii de specialitate. Există posibilitatea să pătrundeţi, fără protecţie, în raioane contaminate chimic. Organizaţi-vă în „media-pool”-uri pentru a facilita transportul pe uscat sau pe apă spre zonele sinistrate. Nu blocaţi căile de acces spre taberele de refugiaţi. Organizaţi-vă munca în aşa fel încît să nu blocaţi acţiunile de salvare. Puteţi deveni victime! Este important să amintesc că din cei aproape 2000 de jurnalişti ucişi începînd cu 1990, mai mult de 90% s-au născut şi au crescut în locurile în care au fost ucişi. Majoritatea celor care cad victime sunt corespondenţi locali şi nu străini. Cînd victima este un jurnalist care lucrează în propria comunitate ştirea are un impact minim în afara acestui loc. Jurnaliştii locali sunt expuşi unor riscuri mai mari deoarece ei continuă să trăiască în locurile de unde au transmis, neputînd să părăsească zona după ce şi-au încheiat documentarea. 70 % dintre victime sunt freelancer. Aceştia nu beneficiază de asigurare, echipamentul sau sprijinul pe care le au corespondenţii internaţionali, angajaţi ai unor reţele de media consacrate şi este puţin probabil ca ei să fi participat la un curs de pregătire. Unele echipe internaţionale obioşnuiesc chiar să angajeze jurnalişti locali care să-şi asume riscurile în locul lor, fără a le asigura aceeaşi protecţie ca în cazul propriului personal. Siguranţa este o calitate, un bun de preţ, nu o obligaţie. Menirea jurnalistului este aceea de a relata un eveniment, nu de a deveni el însuşi evenimentul. Un jurnalist care se expune inutil unui risc se comportă într-un mod neprofesional, împiedicînd relatarea evenimentelor sau vizionarea imaginilor. În fiecare an, pe 3 mai se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Libertăţii Presei. Şi tot ca în fiecare an, în ultimii cinci, Grupul pentru Securitate şi Democraţie, împreună cu Inspectoratul Pentru Situaţii de Urgenţă "Semenic" al Judeţului Caraş-Severin, organizează Atelierul HEST (Hostile Environment Safety Training). Atelierul este dedicat instruirii jurnaliştilor din presa locală în situaţii excepţionale, respectiv revolte sociale sau situaţii de urgenţă, iar anul acesta va fi organizată a cincea ediţie. Atelierul este organizat cu credinţa că numai o bună pregătire profesională, continuă, poate asigura performanţa jurnalistică atît de necesară unei bune şi corecte informări a opiniei publice în situaţii excepţionale. Noţiunile însuşite în timpul derulării atelierului sînt menite şi unei bune colaborări cu autorităţile locale în situaţii excepţionale, cunoaşterea procedurilor specifice etc. Cu prilejul organizării Atelierului HEST 5, jurnaliştii din presa locală vor primi informaţii referitoare la tipurile principale de riscuri existente pe teritoriul judeţului nostru, modul de intervenţie al profesioniştilor ISU şi colaborarea între instituţiile implicate în gestionarea situaţiei de urgenţă şi mass-media, va fi lansat "Ghidul jurnalistului în situaţii excepţionale". În cea de-a doua secţiune a Atelierului, profesioniştii SMURD vor instrui jurnaliştii din presa locală în tehnicile de bază ale primului ajutor şi vor face demonstraţii practice.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu