joi, 31 mai 2012
Aproximativ 1.400 de militari francezi vor rămâne în Afganistan şi după 2012
PARIS (MEDIAFAX) - Aproximativ 1.400 de militari francezi vor rămâne în Afganistan şi după sfârşitul lui 2012, pentru a asigura repatrierea echipamentelor şi pentru a continua formarea armatei şi poliţiei afgane, conform anunţului de miercuri al ministrului francez al Apărării, Jean-Yves Le Diran, relatează AFP.
"De acum până la sfârşitul lui 2012, forţele angajate în lupte, în special în Kapisa (est) şi Kandahar (sud), vor fi retrase, fiind vorba despre aproximativ 2.000 de persoane", dintre cei 3.500 de militari şi jandarmi aflaţi în Afganistan, a declarat ministrul.
Conform lui, "începând cu 1 ianuarie 2013 vor rămâne mijloacele logistice care vor trebui repatriate în cel mai scurt timp, dar va trebui asigurată în această fază de tranziţie şi protecţia persoanelor".
Preşedintele francez, François Hollande, a confirmat în timpul summitului NATO de la Chicago (20-21 mai) retragerea anticipată, la sfârşitul lui 2012, a "forţelor combatante" franceze din Afganistan, cu aproximativ 18 luni înainte de data stabilită de calendarul NATO.
Le Drian, care l-a însoţit sâmbătă pe şeful statului în Afganistan, a declarat că va trebui să revină în această ţară la începutul lunii iulie.
Vor fi purtate discuţii "cu un anumit număr de actori pentru a asigura ieşirea" echipamentelor, în special prin nord, "dar această plecare se va face în cursul primelor luni ale lui 2013", a menţionat Le Drian.
"Mai multe dispozitive", respectiv câteva sute de persoane, vor fi menţinute până la sfârşitul misiunii forţei internaţionale, sub comandata NATO (ISAF), până la sfârşitul lui 2014, a adăugat ministrul.
Le Drian a amintit "dispozitivele de formare, din cadrul ANA (armata afgană) şi din cadrul poliţiei afgane". "Vom continua să respectăm responsabilitatea faţă de spitalul din Kabul şi vom fi prezenţi de asemenea şi pe aeroportul din Kabul", pentru a asigura administrarea şi funcţionarea".
Întrebat despre ritmul acestei retrageri, ministrul a declarat că un calendar de repatriere a trupelor, care nu va fi făcut public, va fi propus "la sfârşitul lui iunie" şefului statului.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu