marți, 29 mai 2012
Drapelul israelian, arborat de soldaţi în faţa Moscheii lui Omar
Tel Aviv, 29 mai /Agerpres/ - Soldaţi israelieni au încălcat statu quo-ul ce domnea pe Esplanada Moscheilor din Ierusalimul de Est fluturând luni drapelul israelian în faţa Moscheii lui Omar, a afirmat directorul Waqf, instituţia ce administrează bunurile musulmanilor, relatează AFP.
'Peste 180 de soldaţi dintr-o unitate specială a armatei israeliene au arborat luni un mare drapel al Israelului în faţa Cupolei Stâncii (Moscheea lui Omar), ceea ce constituie o gravă provocare', a declarat Sheikh Azzam al-Khatib.
El a precizat că militarii au intrat pe espalandă în cadrul unei vizite aprobate şi organizate de poliţia israeliană. Esplanada pe care se află Moscheea Al-Aqsa şi Cupola Stâncii reprezintă cel de-al treilea loc sfânt al islamului, după Mecca şi Medina.
Sheikh Azzam al-Khatib a menţionat că a depus plângere pe lângă poliţia israeliană şi autorităţile iordaniene.
Purtătoarea de cuvânt a poliţiei israeliene, Louba Samri, a confirmat incidentul şi a precizat că un ofiţer de poliţie cu rang înalt a intervenit rapid pentru a-i expulza pe soldaţii care aveau cu ei 'un drapel de mici dimensiuni'.
Ea a subliniat că militarii vor face obiectul unor măsuri disciplinare.
Tratatul de pace semnat în 1994 între Iordania şi Israel prevede responsabilitatea Iordaniei în administrarea locurilor sfinte ale musulmanilor aflate în Ierusalimul de Est. Regatul haşemit este în mod tradiţional gardianul moscheilor Al-Aqsa şi a Cupolei Stâncii, a căror întreţinere o asigură în coordonare cu Autoritatea Palestiniană.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu