vineri, 4 mai 2012
COMUNICAT DE PRESĂ
Un ofiţer din Brigada 81 Mecanizată a fost rănit joi, 3 mai, în jurul orei 11.30, în poligonul Dorolea din judeţul Bistriţa Năsăud.
Maiorul Octavian Ghiţă făcea parte dintr-o echipă de genişti care executa un exerciţiu de distrugere a unor elemente de muniţie. Ca urmare a faptului că o grenadă tip PG-7 nu a explodat în urma iniţierii încărcăturii, au fost puse în practică procedurile specifice unei astfel de situaţii. După luarea măsurilor de siguranţă pentru membrii echipei şi după expirarea timpului de aşteptare prevăzut de instrucţiuni, ofiţerul s-a deplasat spre locul în care era dispusă grenada, moment în care s-a produs deflagraţia acesteia.
În urma exploziei, maiorul Ghiţă a suferit răni în zona feţei şi a membrelor, în prezent starea sa fiind stabilă. După acordarea primului ajutor în poligon, militarul a fost transportat la Spitalul judeţean din Bistriţa.
În incidentul din poligon a fost implicat şi un subofiţer din aceeaşi unitate, care se afla la o distanţă mai mare de locul deflagraţiei. Acesta a acuzat o leziune uşoară în zona coapsei drepte şi a fost, de asemenea, transportat la spital pentru investigaţii medicale.
Conform procedurilor, a fost sesizat Parchetul Militar, iar o comisie numită de comandantul Brigăzii 81 Mecanizată cercetează împrejurările producerii evenimentului.
Biroul de presă
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu