miercuri, 14 noiembrie 2012

Regimul Bashar Al-Assad consideră "declaraţie de război" reuniunea opoziţiei siriene


DAMASC (MEDIAFAX) - Regimul Bashar Al-Assad consideră că reuniunea opoziţiei desfăşurată la Doha este "o declaraţie de război", conform adjunctului ministrului sirian de Externe, Fayçal Mekdad, citat de AFP.
"Am citit documentul de la Doha, iar opoziţia respinge orice dialog cu Guvernul", a declarat Mekdad în prima reacţie a regimului după reuniunea opoziţiei siriene.
El a calificat această reuniune drept "declaraţie de război".
"Reprezentanţii opoziţiei nu doresc rezolvarea crizei pe cale paşnică", adaugă el, în timp ce Statele Unite, Franţa şi state din zona Golfului Persic au recunoscut coaliţia opoziţiei ca fiind singurul interlocutor legitim al poporului sirian.
"Vrem să participăm la un dialog naţional cu toţi cei doresc să rezolve criza pe cale paşnică", a spus oficialul sirian, reiterând un apel la negocieri.

Lumea trebuie să îi ajute pe rebelii sirieni care se luptă cu preşedintele Bashar al-Assad de îndată ce noua coaliţie de opoziţie îşi demonstrează influenţa pe teren, a afirmat miercuri o lideră a opoziţiei siriene, citată de agenţia Reuters.

Până acum, puterile occidentale au ezitat să le ofere un sprijin militar deschis insurgenţilor, în condiţiile în care aceştia duceau lipsă de o structură de comandă disciplinată. Ele se tem că arme sofisticate ar putea ajunge pe mâinile unor militanţi islamişti, ce le-ar putea folosi mai târziu împotriva Occidentului sau Israelului.

Însă Suhair al-Atassi, vicepreşedintă a coaliţiei făurite în Qatar în weekend, a precizat că absenţa unui ajutor militar extern pentru rebeli nu a făcut altceva decât să sporească militantismul islamist. 'Când comunitatea internaţională şi-a întors spatele la poporul sirian din cauză că s-a temut de ascensiunea islamiştilor, ei au încurajat acest extremism', a explicat activista prodemocraţie.

Ceea ce a început ca un protest paşnic împotriva lui Bashar al-Assad în urmă cu 20 de luni s-a transformat într-un război civil în care şi-au pierdut viaţa 38.000 de persoane, marcat de atrocităţi comise de rebeli, dar şi de forţele armate siriene şi miliţii pro-Assad.

Grupări sunite musulmane jihadiste se află acum în prim-planul luptelor, iar Siria riscă să fie înglobată într-un război sectarian ce ar putea destabiliza Irakul, Israelul, Iordania, Libanul şi Turcia. Opoziţia a creat un corp ce reprezintă 'greutatea reală a forţelor revoluţionare' şi trebuie să dovedească acum că are legitimitate pe teren, a declarat Atassi, pentru Reuters.

'În prezent, mingea se află în terenul curţii internaţionale', a explicat ea. 'Nu mai pot exista scuze cum că aşteptăm să vedem cât de eficient este noul corp. Până acum au testat opoziţia. Acum îi testăm noi pe ei', a conchis responsabila.

Franţa şi şase state din Golful Arab au recunoscut pe deplin noua coaliţie, dar SUA şi alte naţiuni consideră că aceasta mai are nevoie de timp pentru a-şi dovedi eficienţa. Parisul a precizat că va explora modalităţi de înarmare a rebelilor de îndată ce coaliţia îşi va forma un guvern interimar.

Israelul ajută regimul Bashar Al-Assad să se menţină la putere, susţine un lider al insurgenţilor sirieni, explicând că tensiunile apărute în Platoul Golan au rolul de a avantaja armata siriană în confruntările cu opoziţia, relatează site-ul Ynetnews.
"Israelul ajută regimul sirian în conformitate cu parteneriatul existent", afirmă Mustafa al-Sheikh, şeful Consiliului militar al Armatei Siriene Libere, o grupare a insurgenţilor sirieni.
"Acordurile sunt evidente în contextul în care Israelul le-a permis forţelor siriene să pătrundă în zone demilitarizate controlate de ONU fără nicio obiecţie", adaugă Al-Sheikh, referindu-se la zona de frontieră din Platoul Golan.
"Rachetele pe care Israelul le lansează în Platoul Golan au rolul de a intensifica tensiunile la frontieră pentru a permite menţinerea la putere a unui aliat, Bashar Al-Assad. Nu veţi găsi gardieni mai loiali la frontiera israeliană decât preşedintele Bashar Al-Assad şi tătăl acestuia", adaugă al-Sheikh.
Israelul a ripostat, duminică şi luni, unor tiruri cu obuze lansate din Siria, atacând o baterie de artilerie care ar aparţine armatei siriene. Israelul l-a somat pe preşedintele Siriei, Bashar Al-Assad, să evite tirurile cu obuze în zona Platoului Golan, statul evreu avertizând că este pregătit să se apere. Avertismentul a fost lansat în contextul în care mai multe obuze de mortieră au fost lansate din Siria spre Podişul Golan, o zonă aflată sub controlul Israelului din anul 1967. Armata israeliană a stabilit că obuzele nu au fost lansate intenţionat, ci au ajuns eronat pe teritoriul israelian, în cadrul confruntărilor armate dintre forţele opoziţiei siriene şi trupele subordonate regimului Al-Assad.
Israelul a anexat oficial Înălţimile Golan în anul 1981, deşi decizia nu este recunoscută la nivel internaţional. Siria insistă că teritoriul strategic îi aparţine şi a negociat situaţia cu statul evreu. Deşi cele două state au semnat un acord privind demilitarizarea zonelor de frontieră, practic sunt în război în continuare, pentru că nu există niciun acord de pace.
Conform ziarului Yedioth Ahronoth, revoltele din Siria, izbucnite la începutul anului 2011, au întrerupt negocieri intense cu Israelul în cursul cărora premierul Benjamin Netanyahu acceptase, în principiu, cedarea Platoului Golan în schimbul unui acord bilateral de pace. În primăvara anului 2010, Netanyahu şi ministrul israelian al Apărării, Ehud Barak, lansaseră negocieri secrete cu regimul Bashar Al-Assad prin intermediul mediatorului american Frederick Hoff, fost comandant în corpul Forţelor Navale americane. Potrivit ziarului israelian Yedioth Ahronoth, documente scrise de Hoff sugerează că negocierile porneau de la premisa că Benjamin Netanyahu dorea revenirea Israelului la frontierele din 4 iunie 1967, cedând astfel Siriei Înălţimile Golan.
Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi confruntări militare între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar Al-Assad şi forţele opoziţiei. Bilanţul conflictului civil este de cel puţin 37.000 de morţi, conform Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, dar cifrele nu pot fi verificate din alte surse.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu