MIERCUREA CIUC (MEDIAFAX) - Echipa formată din 31 de vânători de munte, care s-a întors din misiune după aproape opt luni petrecute în provincia Zabul, în sudul Afganistanului, a fost repatriată, joi, în cadrul unui ceremonial militar şi religios, la Brigada 61 "General Virgil Bădulescu" din Miercurea Ciuc.
Echipa operaţională de Consiliere şi Legătură de Sprijin de Luptă (OMLT CS), constituită din militari aparţinând unităţilor subordonate Brigăzii 61 Vânători de Munte "General Virgil Bădulescu" a avut ca principală misiune instruirea militarilor din Kandahar, din Armata Naţională Afgană, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit conducătorului acesteia, locotenent colonelul Gavril Doboş, începând din luna martie şi până la sfârşitul lunii octombrie, "personalul echipei a executat, împreună cu militarii afgani, numeroase misiuni constând în patrule îmbarcate şi debarcate, precum şi misiuni de angajare a liderilor locali".
"Am avut onoarea de a conduce echipa OMLT CS şi iată că după mai mult de şapte luni de misiune în Provincia Zabul, cu ajutorul bunului Dumnezeu, am bucuria şi satisfacţia că ne-am întors sănătoşi acasă", a declarat Doboş.
Ceremonialul de repatriere a început cu intonarea imnului de stat al României şi a continuat cu apelul solemn, la care toţi cei 31 de vânători de munte care au fost în misiune în baza Wolverine au răspuns "Prezent".
"Iată-ne la încheierea cu succes a unei etape din parcursul dificil spre normalitate în Afganistan, desfăşurată în cadrul Forţei Internaţionale de Asistenţă şi Securitate. Ne exprimăm profundul respect pentru cei care au dat jertfă de sânge şi vor purta urmele rănilor căpătate la datorie. În numele conducerii diviziei, vă mulţumesc pentru rezultatele obţinute şi pentru profesionalismul, devotamentul şi curajul de care aţi dat dovadă", le-a spus militarilor repatriaţi generalul de Brigadă dr. Ioan Manci, locţiitorul comandantului Diviziei 4 Infanterie "Gemina" din Cluj-Napoca.
Prefectul Harghitei, Adrian-Jean Andrei, le-a mulţumit militarilor, numindu-i "cei mai respectaţi şi cei mai apreciaţi ambasadori ai imaginii României în lume".
În Afganistan, vânătorii de munte au făcut faţă cu greu, la început, climei fierbinţi, depărtării, dar mai ales lipsei siguranţei zilei următoare.
"O zi începea la răsăritul soarelui, chiar şi înaintea acestuia, eram alături de militarii afgani şi ziua şi noaptea, îi consiliam în desfăşurarea tuturor activităţilor, îi însoţeam în misiuni de luptă, le eram alături la programul de instrucţie, în tot ce însemna viaţa lor de zi cu zi", a povestit, corespondentului MEDIAFAX, locţiitorul comandantului echipei OMLT CS, locotenent colonelul Gabriel Săvescu.
Plutonierul Florin Alexa a spus că s-au temut pentru viaţa lor în fiecare zi, "de fiecare dată când am ieşit în misiune, din cauză că în zonă nu există securitate, nu există nicio clipă de siguranţă".
"Veteranii", cei care au mai multe misiuni la activ, i-au ajutat învăţându-i cum să treacă peste neajunsuri şi au reuşit.
Prea puţini sunt, însă, cei care spun că s-ar întoarce în Afganistan sau în alt punct fierbine de pe glob, pentru o nouă misiune.
"Pentru experienţa acumulată a meritat cu prisosinţă, dar, pentru faptul că am fost departe de cei dragi, nu a meritat", a spus maiorul Emanuel Cucoş.
Cu lacrimi în ochi, rudele vânătorilor de munte i-au privit defilând, de această dată acasă, cu feţele zâmbitoare, fără nicio urmă de încordare.
"A fost foarte greu. Este a doua oară când a plecat, dar niciodată nu eşti pregătit pentru asta. Acum sunt foarte fericită, că a ajuns acasă, că au ajuns cu toţii acasă. M-am temut pentru viaţa lui, dar acum sunt mai liniştită", a spus soţia sergentului major Costel Stoica.
Anul acesta se împlineşte un deceniu de când militarii români au asigurat, în teatrul de operaţii din Afganistan, sub comanda NATO şi în cooperare cu partenerii, un mediu stabil de securitate.
Misiunea NATO în această zonă fierbinte a lumii se îndreaptă către ultima etapă, de reducere progresivă de forţe.
După aceea, climatul de securitate va fi asigurat de Armata Naţională Afgană, consiliată şi instruită până la atingerea standardelor operaţionale necesare executării unor misiuni de luptă independente, la care au contribuit şi vânătorii de munte de la Brigada 61 "General Virgil Bădulescu" din Miercurea Ciuc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu