vineri, 1 iunie 2012

Ciocniri violente între NATO şi sârbii din nordul Kosovo

Belgrad, 1 iun /Agerpres/ - Ciocniri violente au izbucnit vineri dimineaţă în nordul Kosovo după ce forţele KFOR au încercat să înlăture baricadele ridicate de sârbii din nordul teritoriului, transmite postul de radio RTK de la Pristina. Localnici din oraşul Zvecan şi din satul vecin Rudare au încercat să împiedice distrugerea baricadelor, aruncând cu pietre în soldaţii NATO. Potrivit agenţiei sârbe BETA, militarii din cadrul misiunii NATO în Kosovo /KFOR/ au folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa mulţimea, iar în jurul baricadelor s-au auzit şi focuri de armă. Cel puţin cinci protestatari şi un soldat NATO au fost răniţi în violenţe. Potrivit unui purtător de cuvânt al KFOR citat de Reuters, militarul rănit a fost evacuat, iar starea lui este stabilă. Potrivit unor informaţii neconfirmate oficial, mai mulţi soldaţi KFOR au fost capturaţi de localnici. În acest moment situaţia din nordul Kosovo rămâne tensionată, transmit agenţiile de presă de la Belgrad şi Pristina. Soldaţii NATO au blocat cu sârmă ghimpată toate drumurile spre Zvecan şi Rudare, iar principalul oraş din zona Mitrovica este survolat de elicoptere militare. NATO a blocat reţeaua de comunicaţii mobile din nordul teritoriului pentru a împiedica organizarea populaţiei pentru rezistenţă. Nordul Kosovo este populat în cea mai mare parte de etnici sârbi care nu recunoscut jurisdicţia autorităţilor albaneze de la Pristina, care şi-a autoproclamat independenţa în anul 2008. Anul trecut, sârbii din nordul Kosovo au ridicat baricade pe drumurile principale din zonă, încercând astfel să împiedice autorităţile albaneze şi misiunea UE din Kosovo să-şi impună controlul asupra punctelor de trecere a frontierei cu Serbia. De atunci, în ciuda numeroaselor încercări, forţele KFOR nu au reuşit să deblocheze toate drumurile din nordul provinciei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu