miercuri, 27 iunie 2012
Comandantul forţelor NATO în Afganistan, John Allen, va merge în Pakistan pentru negocieri
WASHINGTON (MEDIAFAX) - Comandantul forţelor internaţionale în Afganistan, generalul american John Allen, va merge miercuri în Pakistan pentru a încerca încheierea unui acord cu privire la redeschirea căilor de aprovizionare ale NATO, au declarat marţi doi oficiali americani, relatează AFP.
În timpul vizitei sale, generalul Allen se va întâlni cu şeful armatei pakistaneze, generalul Ashfaq Kayani.
Statele Unite au anunţat, pe 12 iunie, retragerea din Pakistan a negociatorilor lor, aflaţi la faţa locului de peste şase luni, din cauza impasului în care au ajuns discuţiile privind redeschiderea rutelor de aprovizionare ale NATO de pe teritoriul pakistanez, cruciale pentru trupele Alianţei dislocate în Afganistan.
Secretarul american al Apărării, Leon Panetta, şi-a reiterat apelul făcut către Islamabad "de a lua măsuri" împotriva reţelei islamiste Haqqani, care s-a refugiat în Pakistan pentru a face atacuri împotriva forţelor NATO din Afganistan.
"Ajungem la limita răbdării noastre privind faptul că Pakistanul continuă să permită reţelei Haqqani să rămână pe teritoriul său", a declarat Panetta în timpul unei vizite efectuate la Kabul.
Pakistanul a interzis trecerea convoaielor rutiere ale NATO pe teritoriul său ca răspuns la uciderea a 24 dintre militarii săi în timpul unui atac aerian american asupra unui punct de frontieră pakistanez, în noiembrie 2011.
Washingtonul a refuzat să îşi prezinte scuzele oficiale pentru acest bombardament, considerând că vina a fost de ambele părţi.
Închiderea acestor căi de trecere a obligat aliaţii să utilizeze avioanele lor de transport, şi să folosească alte rute mai lungi şi mai costisitoare, trecând prin Rusia şi prin alte ţări foste sovietice.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu