marți, 26 iunie 2012
"Primăverile arabe" reprezintă o nouă ameninţare teroristă, anunţă contraspionajul britanic
LONDRA (MEDIAFAX) - Revoltele din cadrul "primăverii arabe" au permis reţelei teroriste Al-Qaida să încerce să se refacă şi au sporit riscurile unor atacuri din partea unor "candidaţi britanici" la acţiuni teroriste, a declarat luni Jonathan Evans, directorul MI-5, contra-spionajul britanic, relatează AFP.
Instabilitatea provocată în urma prăbuşirii regimurilor înlăturate de la putere de către revoltele arabe a creat "un mediu permisiv" pentru Al-Qaida, a declarat Jonathan Evans într-o conferinţă de presă la Londra.
Directorul general al MI-5 a dat asigurări că serviciul său dispune de probe care arată că "unii candidaţi la Jihad" britanici efectuează călătorii în străinătate în căutarea de posibilităţi de antrenament şi de acţiuni teroriste.
"Unii se întorc în Marea Britanie şi devin ameninţări chiar aici", a subliniat el, precizând că este vorba despre "o dezvoltare nouă şi îngrijurătoare, care s-ar putea agrava şi mai mult".
Influenţa Al-Qaida se îndepărtează de Afganistan şi Pakistan pentru a se ancora în Yemen, Somalia şi Africa Subsahariană, a mai precizat şeful contra-spionajului britanic.
"Ieşim dintr-o perioadă de ameninţare acută şi intrăm într-una în care ameninţarea este mai puţin monolitică, mai difuză", a adăugat Jonathan Evans.
În 2005, patru militanţi fundamentalişti britanici au ucis 52 de persoane în mijloacele de transport în comun din Londra, în cadrul unei operaţiuni sinucigaşe coordonate.
Organizarea în capitala Marii Britanii a Jocurilor Olimpice în iulie şi august a transformat problema securităţii acestei ţări într-o problemă de prim plan. Evans a recunoscut că Olimpiada reprezintă "o ţintă atrăgătoare pentru inamici", dar s-a declarat încrezător în capacitatea forţelor de ordine de a face faţă.
"Jocurile Olimpice nu sunt o ţintă uşoară, iar faptul că noi am dejucat mai multe comploturi teroriste, atât aici, cît şi în străinătate, în ultimii ani, demonstrează că Marea Britanie nu este o ţintă uşoară pentru terorism", a dat asigurări directorul MI5.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu