duminică, 30 septembrie 2012

Afganistan - Un soldat NATO, omorât într-un presupus 'atac din interior' (green and blue)


Kabul, 30 sep /Agerpres/ - Un soldat din cadrul Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate din Afganistan (ISAF, sub comandament NATO) a fost ucis în estul ţării, într-un nou presupus atac din interior care a făcut, de asemenea, victime în rândul armatei afgane, a anunţat ISAF duminică, informează Associated Press şi AFP.
În incident şi-a pierdut viaţa şi un civil angajat al ISAF, a precizat un purtător de cuvânt al misiunii de securitate conduse de NATO în Afganistan.
Sunt numite 'tiruri din interior' atacurile cu arme de foc comise de poliţiştii sau soldaţii afgani împotriva colegilor din forţele ISAF, în astfel de atacuri pierzându-şi viaţa numai în acest an 52 de membri ai trupelor NATO desfăşurate în Afganistan.
Atacul din estul ţării a avut loc după ce SUA au anunţat că operaţiunile comune cu forţele afgane revin la normal. Aceste operaţiuni au fost suspendate în urmă cu două săptămâni.
Un purtător de cuvânt al forţelor NATO din Afganistan a declarat că este prematur de spus dacă acest ultim incident va afecta planurile operaţiunilor comune ale SUA cu trupele guvernamentale afgane, adaugă sursele citate.


vineri, 28 septembrie 2012

Seminarii pentru prevenirea traficului de fiinţe umane în cadrul proiectului ”SOS-Traficul de fiinţe umane”

Instituția Prefectului Județul Caraș-Severin este partener al proiectului ”SOS-Traficul de fiinţe umane”, inițiat de Asociația Green Idea Caraş-Severin și finanțat de Consiliul Județean Caraș-Severin. În cadrul acestui proiect, s-au desfăşurat astăzi la Şcolile cu clasele I-VIII din comunele Berzovia şi Vermeş două seminarii, la care au participat elevii claselor a VII-a şi a VIII-a.
Seminariile au ca scop prevenţia și conștientizarea pericolului la care se expune acest segment de vârstă, ca urmare a creşterii alarmante a traficului de fiinţe umane. Activităţile desfăşurate pe parcursul implementării proiectului presupun distribuirea de pliante informative, prezentarea unor filme şi ridicarea de probleme-cheie referitoare la traficul de fiinţe umane, în cadrul unor dezbateri.
Grupul ţintă al seminariilor desfăşurate astăzi a fost format din aproximativ o sută de elevi şi cadrele didactice ale celor două şcoli participante. Discuţiile s-au axat pe informaţii legate de modul de racolare a victimelor, profilul potenţialului racolator şi modalităţi de protejare a propriei persoane. Tinerii s-au dovedit a fi foarte receptivi, au participat activ la dezbateri şi şi-au exprimat opiniile cu privire la subiect.
Proiectul ”SOS-Traficul de fiinţe umane”  se desfăşoară între 1 septembrie – 20 octombrie 2012, perioadă în care vor fi organizate şi alte activităţi de acest fel.
Potrivit statisticilor, în anul 2011, în judeţele Timiş, Arad şi Caraş-Severin au fost identificate 166 de victime ale traficului de fiinţe umane, dintre care 51 minori, majoritatea exploataţi sexual. Cele mai întâlnite forme de exploatare sunt: exploatarea sexuală – 64 de victime şi exploatarea prin muncă – 64 de victime. Alte forme de exploatare identificate sunt obligarea la practica cerşetoriei, a furtului şi pornografia infantilă.

Biroul de presă

Nebunia austerităţii din Europa (Paul Krugman)

Washington, 28 sep /Agerpres/ - Mai multă austeritate nu serveşte niciunui scop util, iar reducerile drastice ale cheltuielilor nu sunt altceva decât provocarea durerii de dragul de a provoca durere. Politicienii iraţionali duşi de valul cultului austerităţii uită că sunt implicaţi oameni, este de părere economistul american Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel pentru economie în anul 2008, semnatarul editorialului publicat de cotidianul The New York Times în ediţia de joi.

Cu doar câteva zile în urmă, înţelepciunea convenţională era că Europa ţine în sfârşit lucrurile sub control. Banca Centrală Europeană /BCE/, prin promisiunea de a cumpăra obligaţiuni ale guvernelor cu probleme, dacă va fi necesar, a calmat pieţele. Tot ce trebuie să facă ţările debitoare este să fie acord cu şi mai multă şi mai profundă austeritate - condiţia pentru credite din partea BCE - şi totul va fi bine. Dar ''furnizorii'' înţelepciunii convenţionale uită că aici sunt implicaţi oameni.

Brusc, Spania şi Grecia au fost afectate de greve şi demonstraţii de proporţii. Populaţia din aceste ţări spune că a ajuns la limită. În contextul în care şomajul a atins nivelurile din Marea Depresie iar lucrătorii din clasa de mijloc de odinioară sunt reduşi la a-şi căuta hrana prin gunoaie, austeritatea a mers deja prea departe, iar acest lucru înseamnă că ea nu poate fi o soluţie.

O mare parte a comentariilor sugerează că cetăţenii din Spania şi Grecia amână inevitabilul, protestând împotriva sacrificiilor ce trebuie făcute de fapt. Dar adevărul este că protestatarii au dreptate, afirmă Krugman. Mai multă austeritate nu serveşte nimănui, iar jucătorii cu adevărat iraţionali aici sunt politicienii pretins gravi şi oficialii care cer şi mai multă durere.

Care este adevărata problemă economică a Spaniei?, se întreabă Krugman. În esenţă, Spania suferă de o ''mahmureală'' după bula imobiliară imensă, care a provocat atât un boom economic cât şi o perioadă de inflaţie ce a lăsat industria spaniolă necompetitivă cu restul Europei. Când bula s-a spart, Spania a rămas cu problema dificilă a redobândirii competitivităţii, un proces dureros care va dura ani de zile. Exceptând cazul în care Spania părăseşte euro - un pas pe care nimeni nu vrea să-l facă - este condamnată la ani de şomaj ridicat.

Această suferinţă inevitabilă este foarte mult amplificată de reduceri drastice ale cheltuielilor, iar aceste reduceri nu sunt altceva decât provocarea durerii de dragul de a provoca durere. În primul rând, Spania nu are probleme pentru că guvernul său a fost risipitor. Dimpotrivă, în ajunul crizei Spania a avut un excedent bugetar şi o datorie redusă. Deficitele mari au apărut atunci când economia a crescut rapid, luând cu ea veniturile, dar, chiar şi aşa, Spania nu pare să aibă o povară a datoriei atât de mare.

Este adevărat că Spania are acum probleme de împrumut pentru a-şi finanţa deficitele. Această problemă există în principal din cauza temerilor legate de dificultăţile mai extinse ale ţării - nu în ultimul rând teama de turbulenţe politice din cauza şomajului foarte ridicat. A reduce câteva procente din deficitul bugetar nu va rezolva aceste temeri. De fapt, o cercetare a FMI sugerează că reducerile de cheltuieli în economiile profund deprimate pot reduce de fapt încrederea investitorilor, deoarece accelerează ritmul declinului economic.

Cu alte cuvinte, Spania nu are nevoie de mai multă austeritate. Probabil nu are altă alternativă la o perioadă prelungită de vremuri grele. Dar reducerile sălbatice în serviciile publice esenţiale, pentru a veni în ajutorul celor nevoiaşi, de fapt afectează perspectivele ţării de adaptare cu succes.

Atunci, de ce se cere tot mai multă durere?, se întreabă economistul american. O parte din explicaţie este că în Europa, ca şi în America, mult prea mulţi ''Very Serious People'' /VSP, expresie sarcastică şi peiorativă popularizată de Krugman, dată analiştilor şi legiuitorilor văzuţi în general având opinii respectabile, convenţionale, dar de fapt greşite şi iraţionale, n.red/ au fost duşi de valul cultului austerităţii, prin convingerea că deficitele bugetare, nu şomajul în masă, sunt pericolul clar şi actual, şi că reducerea deficitului va rezolva cumva o problemă generată de excesul sectorului privat.

Dincolo de aceasta, o parte semnificativă a opiniei publice din nucleul Europei - în principal din Germania - are o falsă percepţie a situaţiei. Dacă vorbeşti cu oficiali germani ei vor portretiza criza euro ca o piesă de teatru de moralitate, o poveste a unor ţări care au trăit pe picior mare iar acum se confruntă cu răfuiala inevitabilă. Nu contează că nu aşa stau lucrurile şi că la fel de incomod este şi că băncile germane au jucat un rol important în umflarea bulei imobiliare din Spania.

Mai rău, este şi ceea ce cred mulţi alegători germani, în mare parte pentru că politicienii le-au indus aceasta. Teama de o reacţie din partea alegătorilor care cred, în mod eronat, că sunt expuşi riscului din cauza consecinţelor iresponsabilităţii Europei de Sud, face ca politicienii germani să nu dorească să aprobe împrumuturile de urgenţă esenţiale pentru Spania şi alte ţări cu probleme decât dacă debitorii sunt pedepsiţi mai întâi.

A venit vremea să se pună capăt acestui nonsens crud, susţine laureatul Nobelului. Dacă Germania vrea cu adevărat să salveze euro, ar trebui să lase BCE să facă ce este necesar pentru a salva ţările debitoare - şi ar trebui să o facă fără să ceară mai multă durere inutilă.

Ofensivă a armatei siriene împotriva unor cartiere ale rebelilor

Damasc, 28 sep /Agerpres/ - Trupele guvernamentale au lansat un asalt împotriva unor cartiere rebele din nordul capitalei Damasc, distrugând case şi efectuând arestări, a anunţat Observatorul sirian pentru drepturile omului şi militanţi, informează AFP.

'Forţele siriene au lansat un asalt împotriva cartierelor Barze, Qaboun şi Jobar din Damasc. Ele au blocat drumurile ce duc spre cartiere, au arestat cetăţeni.

Comisia generală a revoluţiei siriene, de asemenea o reţea de militanţi antiregim, a raportat o 'campanie de securitate şi militară de anvergură', în trei cartiere din capitala siriană.

Comitetele locale de coordonare (LCC), o altă reţea antiregim, au raportat că 'tancuri au fost desfăşurate în cartierul Barze (...) în mijlocul tirurilor pentru a-i teroriza pe locuitori'.

Miercuri, un dublu atentat revendicat de un grup jihadist, Frontul al-Nosra, a vizat sediul statului major sirian din Damasc. Patru gardieni au fost ucişi în atac, potrivit regimului sirian.

Confruntări de o amploare 'fără precedent' şi 'pe mai multe fronturi' zguduiau vineri şi Alep, al doilea cel mai important oraş sirian, unde rebelii au anunţat cu o zi în urmă o bătălie 'decisivă', relatează France Presse, citând localnici şi un ONG.

Un fum alb, provocat de bombardamente şi schimburi de focuri, acoperea metropola din nordul ţării, a observat un corespondent AFP aflat la faţa locului.

'Luptele sunt fără precedent şi nu s-au oprit de joi. Înainte, confruntările se derulau pe o stradă sau două dintr-un sector, acum este vorba despre mai multe fronturi', a afirmat pentru agenţia franceză de presă Rami Abdel Rahman, preşedintele Observatorului sirian al drepturilor omului.

În cartiere din centrul oraşului controlate de regim şi până în prezent scutite de violenţe, precum Suleimaniye şi Sayyed Ali, localnicii au anunţat la rândul lor pentru AFP tiruri 'fără precedent'. 'Confruntările şi tirurile nu s-au oprit. Toată lumea este terorizată. Nu am mai asistat până acum la aşa ceva', a afirmat Ziad, 30 de ani, care locuieşte şi munceşte în Suleimaniye.

Conform Observatorului şi localnicilor, aceste cartiere au fost vizate de tiruri de mortieră de o intensitate inedită din partea rebelilor. 'Este prima dată când văd aşa ceva în Sayyed Ali. De obicei, se aud două, trei tiruri, dar în această noapte a fost ceva fără precedent', a precizat un localnic, sub rezerva anonimatului. Pe de altă parte, cartierele deţinute de rebeli, din est, au fost bombardate neîncetat începând de joi de armată, a constatat corespondentul AFP.

EUROATLANTICA. LA RADIO ROMÂNIA DESPRE FORŢELE ROMÂNEŞTI DE OPERAŢIUNI SPECIALE

Realizator: Radu Dobriţoiu - Bun găsit. Sunt Radu Dobriţoiu şi vă invit să ascultaţi "Euroatlantica", emisiune dedicată astăzi forţelor pentru operaţiuni speciale, trupe de elită, care au marcat istoria contemporană şi au dovedit că pot influenţa evoluţia de securitate în anumite ţări sau regiuni. Vom aborda şi subiectul de actualitate, F 16, în urma deciziei de astăzi a CSAT. Aşadar, forţe şi operaţiuni speciale în noile condiţii de securitate. Alături de mine, în cabina 31, este colegul meu Cristi Dumitraşcu de la Redacţia Militară Radio. Bună seara, Cristi.

Cristi Dumitraşcu: Bună seara, Radu, ţie şi ascultătorilor Radio România Actualităţi.
Realizator: Vom avea şi trei materiale, trei corespondenţe despre trupele de elită, primite de la comisarul şef Silviu Podea, despre trupele speciale ale jandarmeriei care acţionează în Afganistan, de la Dragoş Ciocîrlan, cu informaţii despre amplasarea forţelor speciale pe o adevărată tablă de şah în Orientul Apropiat, şi de la Mario Balint - colegul meu ne prezintă o trecere în revistă a principalelor forţe pentru operaţiuni speciale şi un invitat special în această emisiune pe care, te rog, Cristi Dumitraşcu, să îl prezinţi.
Cristi Dumitraşcu: Este vorba despre generalul de brigadă Adrian Ciolponea. Este un profesionist în operaţiuni speciale. Va fi cu noi în direct, aici, la Radio România Actualităţi, în curând. Vom spune atunci mai multe despre domnia sa.
Realizator: Să precizăm că dânsul a absolvit numeroase forme de pregătire din domeniul cercetării şi operaţiilor speciale. Aşadar, vom avea legătura telefonică la Tîrgu Mureş cu comandantul brigăzii pentru operaţiuni speciale, generalul de brigadă Adrian Ciolponea. Până atunci însă, aparte de tema principală a emisiunii, vom aborda un subiect de actualitate. După ce astăzi Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat proiectul de realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană în cadrul programului Avion Multirol al forţelor aeriene. Pentru acest subiect vom intra în legătură directă cu deputatul PNL, George Scutaru, vicepreşedinte al Comisiei de apărare, şi cu generalul de flotilă aeriană, Laurian Anastasof, comandantul bazei aeriene de la Câmpia Turzii, cel care a condus echipa care a evaluat aeronavele care ar urma să fie achiziţionate de România din Portugalia. Aşadar, "Euroatlantica" în actualitate. Bună seara, domnule deputat, George Scutaru.
George Scutaru: Bună seara, dumneavoastră, ascultătorilor şi bună seara domnule general Anastasof.
Realizator: Mulţumiri pentru că sunteţi alături de noi la "Euroatlantica".
Cristi Dumitraşcu: Avem, iată, legătura şi cu generalul Laurian Anastasof. Bună seara, domnule general.
Laurian Anastasof. Bună seara, domniilor voastre, bună seara, domnule deputat. Mă bucur că m-aţi invitat în emisiunea dumneavoastră.
Realizator: Într-o declaraţie de presă, domnule deputat George Scutaru, aţi precizat astăzi că decizia CSAT nu ar fi fost posibilă dacă guvernul şi în mod special Ministerul Apărării nu s-ar fi implicat pentru identificarea unei soluţii concrete pentru dotarea armatei cu avioane de luptă şi aţi subliniat eficienţa demersurilor făcute de ministrul Corneliu Dobriţoiu şi de echipa de la Ministerul Apărării care au demonstrat că doar în patru luni se pot recupera întârzieri de ani în luarea unei decizii concrete. Care este părerea dumneavoastră despre decizia de astăzi, domnule deputat George Scutaru?
George Scutaru: Dacă nu s-ar fi luat astăzi această decizie, cred că zilele aviaţiei de vânătoare ar fi fost practic numărate. Ca membru în comisia de apărare, de opt ani de zile, în permanenţă am fost informaţi, de-a lungul diverselor guvernări, de situaţia în care se află aviaţia română, aviaţia de vânătoare. Atâta timp cât România reprezintă al doilea stat ca importanţă după Polonia, pe flancul estic al NATO, cred că misiunea clasei politice, a Ministerului Apărării, trebuie să fie să dăm posibilitatea armatei române să aibă o capabilitate aeriană de răspuns la orice provocare. Nu putem să jucăm rolul statelor baltice care trebuie să aştepte un ajutor de la alte state NATO pentru executarea misiunilor de poliţie aeriană. Şi mă bucură faptul că astăzi CSAT în sfârşit a luat o decizie, mă bucură faptul că bugetul Ministerului Apărării pe 2013 prevede în sfârşit suma pentru începerea acestui program. F 16, în viziunea noastră, şi aici mă refer şi la PNL şi la Ministerul Apărării în ansamblu, fiind un avion văzut ca o etapă de tranziţie spre avionul de generaţia a V-a, singurul produs în spaţiul NATO, este vorba de F 35. Domnul general Anastasof, care a fost în Portugalia, care are o experienţă uriaşă în domeniul aviaţiei de vânătoare, poate să spună care sunt aşteptările piloţilor militari. Dincolo de faptul că România ar fi putut să rămână fără aviaţie de vânătoare, eu cred că o altă pagubă uriaşă pe care ar fi resimţit-o ar fi fost cea a piloţilor militari. A pregăti un pilot costă foarte mult şi este o uriaşă investiţie pe care România, Armata Română ar fi pierdut-o. Şi este păcat ca aceşti băieţi minunaţi care s-au antrenat şi care pilotează MIG-urile de acum, care în scurt timp îşi vor termina resursa, să nu aibă posibilitatea să-şi dovedească profesionalismul şi pe aparatele F 16. Sunt convins că la fruntariile estice ale Alianţei Nord Atlantice piloţii români îşi vor dovedi eficienţa, aşa cum o fac şi băieţii noştri în Afganistan.
Realizator: Domnule general Anastasof, dvs. aţi condus echipa de evaluare care s-a deplasat în Portugalia pentru a vedea cele 12 aeronave pe care urmează să le achiziţionăm; ce ne puteţi spune despre aceste aparate F 16?
Laurian Anastasof: Aşa cum cred că toată lumea ştie, avionul F 16 este avionul fanion de luptă al NATO în momentul acesta, în lume fiind produse mai mult de 4000 de exemplare. Este un avion de luptă multirol cu capabilităţi multiple atât în domeniul aer-aer cât şi în domeniul aer-sol şi ce am găsit noi în Portugalia, spre bucuria noastră, a fost un avion operaţional capabil să îndeplinească toată gama de misiuni atât aer-aer atât aer-sol capabil să lupte în mediul electromagnetic, capabil să ducă misiuni ziua, noaptea în toate condiţiile meteo, dotat cu un senzor performant şi care poate să constituie o variantă pentru perioada imediat următoare de care tocmai vorbeam în urma hotărârii CSAT. Aşa cum spuneaţi dvs. mai devreme este un program gradual care începe, să sperăm că o să înceapă cu această variantă, dar care va fi continuată către dorinţa noastră de a avea un avion de generaţia V-a către anii 2025. Piloţii sunt entuziasmaţi de avionul F 16, mai ales că noi în ultima perioadă am desfăşurat activităţi comune cu parteneri străini care au venit în România şi au aterizat pe baza aeriană de la Câmpia Turzii cu avioane F 16. Toţi piloţii de la Câmpia Turzii şi câţiva de la baza de la Feteşti au zburat în avioanele F 16, părerea lor unanimă fiind aceea că este un avion de luptă care oferă o gamă largă de îndeplinire a misiunilor de luptă.
Realizator: Domnule deputat George Scutaru, aţi declarat că această soluţie corespunde în primul rând posibilităţilor financiare ale României pe următorii 4-5 ani, efortul bugetar fiind minim în raport cu importanţa strategică a achiziţiei şi cu beneficiile certe de securitate. Vă rog să dezvoltaţi această opinie.
George Scutaru: Da, noi nu achiziţionăm doar nişte aparate de zbor; prin acest demers, România în primul rând îşi întăreşte capacitatea de ripostă aeriană la nivelul Alianţei Nord-Atlantice, capacitate care ar fi fost mult diminuată de ieşirea din uz a avioanelor MIG 21 Lancer. În al doilea rând, vorbim de întărirea parteneriatului strategic cu SUA. Este un element concret în relaţia noastră bilaterală în plan militar şi nu numai pe care o avem cu SUA. În acelaşi timp, dovedim că putem dezvolta un proiect şi cu un stat al UE cum este Portugalia, şi aş vrea să mai subliniez un lucru - dincolo de achiziţia de avioane, dincolo de aspectul relaţiilor bilaterale cu SUA sau cu Portugalia, este o bună ocazie pentru România de a profita şi de o colaborare cu firmele americane care vor fi implicate în procesul de modernizare a aeroporturilor româneşti, de, mă refer la Lockheed Martin, la alte companii de prestigiu americane care vor veni în România şi nu sunt prezente acum, sunt alte proiecte derulate până acum cu armata României, dar este o bună ocazie şi pentru economia românească de a dezvolta parteneriate cu aceste companii prestigioase americane şi eu sunt convins că în perioada următoare, chiar dacă acest acord între noi şi Portugalia, între noi şi diversele firme americane, nu prevede un offset în mod direct, o să vedeţi că vor fi investiţii pe care companiile americane sunt convins că le vor face în anumite sectoare ale economiei româneşti şi este un semnal important că dincolo de excelenta relaţie bilaterală în plan militar, în planul securităţii, cred că această cooperare deschisă astăzi prin decizia CSAT va însemna şi un beneficiu în plan economic pentru România.
Redactor: Domnule general Anastasof, aeronavele vor fi achiziţionate în condiţiile în care MApN, Ministerul Apărării Naţionale, are un buget de avarie; înainte de a atinge acest subiect, pentru că sunteţi comandant al bazei aeriene de la Câmpia Turzii, pentru că sunteţi un profesionist, pe foarte mulţi îi interesează care sunt principalele avantaje ale lui F16 vizavi de MIG, dincolo de faptul MIG-ul îşi termină resursa.
Laurian Anastasof: Avantajele sunt foarte multe. N-aş vrea să intru acum în detalii tehnice legate de caracteristici tehnico-tactice, e vorba de schimbarea unei întregi filosofii, de ducerea luptei în câmpul aerian, e vorba despre utilizarea multitudinilor de senzori şi de sisteme de armă pe care această platformă aeriană le are în dotare, este vorba despre schimbarea sistemului de pregătire, este vorba despre schimbarea stilului de realizare a mentenanţei, este, dacă vreţi dumneavoastră, un punct zero pentru forţele aeriene române în momentul în care acest program va fi demarat. Dacă ştiţi foarte bine că forţele aeriene, în momentul acesta, au avut şi au în dotare cu predilecţie în marea majoritate tehnică /F/. Logistica, mentenanţa se bazează pe tehnică /F/. Din momentul în care vorbim de F16, vorbim 100% de tehnică, de tehnologie /Vest/ care va trebuie să fie dezvoltată odată cu implementarea programelor necesare operării avionului F16 în România.
Realizator: S-a mai discutat... Spuneţi!
Adrian Ciolponea: Dacă îmi permiteţi o scurtă adăugire. Investiţia de acum pe care o facem în F16, înseamnă o economie pentru viitorul program F35. Toată infrastructura aeroportuară, şi asta o ştiu de la colegii domnului general din Ministerul Apărării, pe care o va folosi F16 poate fi folosită şi pentru F35 atunci când vom putea achiziţiona următoarele aparate. În felul ăsta, putem răspunde şi la o întrebare de ce am achiziţionat F16 şi nu am achiziţionat alte aparate produse în Europa.
Redactor: Se răspunde astfel...
Adrian Ciolponea: F35 este singurul aparat de generaţia a cincea produs în spaţiul NATO, şi chiar dacă sunt producători europeni de avioane de vânătoare de generaţia a patra şi acele state sunt prinse în programul F35 şi al rândul lor achiziţionează sau vor achiziţiona aparate F35. Deci, este o opţiune firească dacă dorim şi noi să fim parte, sper, în 10, 12 ani în proiectul F35.
Redactor: Se răspunde astfel la această întrebare grea care s-a tot pus, de ce nu am atenţionat...
Realizator: Avioanele noi ar fi avut o durată de utilizare de aproximativ 30 de ani însă datorită achiziţiei decise astăzi, România va avea acces după 2025 la aeronavele de generaţia următoare şi mă refer la F 35 generaţia V-a, a amintit domnul deputat George Scutaru; potrivit acestor informaţii, achiziţia de aeronave second-hand, mai ieftine, reprezintă o soluţie bună. Care este părerea dvs., domnule general Anastasof, după aceste informaţii?
Laurian Anastasof: Eu mi-aş dori foarte tare pentru forţele aeriene un tip de avion care să fie nou, capabil, de generaţie cinci dacă se poate, însă vorbim în momentele astea de realism. Până acum s-au propus tot felul de soluţii care s-au dovedit a fi neviabile şi nu îmi doresc decât ca aceasta care se configurează în momentul în care vorbim noi acum să devină una realistă, viabilă, eficientă care să producă schimbarea de care forţele aeriene au mare nevoie în momentul ăsta şi care să conducă cu paşi etapizaţi foarte bine calculaţi la o forţă aeriană credibilă, viabilă, capabilă să-şi îndeplinească misiunile atât în spaţiul aerian român, dar şi să apere interesele României acolo unde va fi nevoie.
Realizator: Domnule deputat George Scutaru, domnule general Laurian Anastasof, vă mulţumim pentru că aţi intrat în direct la emisiunea "Euroatlantica" pentru a discuta despre decizia de astăzi a CSAT privind achiziţionarea de avioane multirol F 16. Reamintesc că este vorba de 12 aeronave ce vor fi cumpărate din Portugalia la mâna a doua pentru o sumă de aproximativ 600 de milioane de dolari, bani ce urmează să fie achitaţi în aproximativ 5 ani. Avioanele ar urma să fie livrate după terminarea procesului de instruire a piloţilor începând cu 2016 şi au o rezervă de zbor de 4000-4500 de ore. Continuăm cu tema principală a emisiunii de astăzi: "Forţe şi operaţiuni speciale în noile condiţii de securitate". Înainte de a stabili legătura la Târgu Mureş cu comandantul brigăzii "Vulturii" pentru operaţiuni speciale, general de brigadă Adrian Ciolponea, vă propun să ascultăm un material realizat de Mario Balint. O trecere în revistă a principalelor forţe speciale, despre Spetsnaz, Legiunea Străină, Delta Force şi Beretele Verzi.
Redactor: Mario Balint - În primul deceniu al secolului XI, luptătorii din forţele speciale au înlocuit super-eroii în cinematografie, animaţie şi chiar în publicitate. Ascunse de ochii marelui public până mai ieri, forţele pentru operaţiuni speciale au invadat societatea de consum planetară. Războiul împotriva terorismului, marile televiziuni de ştiri şi New Media au favorizat apariţia în mentalul colectiv al luptătorului profund implicat în războaiele din Irak şi Afganistan. Desigur, nici performanţele acestor trupe din celelalte momente ale istoriei moderne nu pot fi ignorate. Dacă ar fi să trecem în revistă cele mai cunoscute forţe de operaţiuni speciale, prima care îmi vine în minte este Legiunea Străină - o legendă vie a curajului, sacrificiilor, tehnicilor excepţionale de luptă şi a colonialismului francez. Nu putem uita nici trupele ruse "speţialnîe naznacenia", regimentele cu scop special Spetsnaz - echivalentul Beretelor Verzi ale Statelor Unite - sunt create pentru cei mai rezistenţi dintre militarii ruşi. Beretele Verzi ale armatei americane sunt antrenate pentru a face faţă războaielor neconvenţionale. Delta Force a fost înfiinţată în noiembrie 1977, la cererea preşedintelui Jimmy Carter, de către colonelul Charles Beckwith, un veteran al războiului din Vietnam care fusese anterior şi ofiţer de legătură cu SAS-ul britanic, după modelul căruia a şi fost organizată. Operatorii Delta Force, cum sunt denumiţi militarii, se bucură de o mare autonomie şi flexibilitate. Se ştiu foarte puţine lucruri despre forţa de operaţiuni speciale Kandahar Strike Force, un grup controversat care operează după modelul Vigilante, adică fac dreptate acolo unde autorităţile se dovedesc neputincioase. Format la Kandahar, grupul acţionează în provinciile Kandahar, Zabul şi Uruzgan, este format din membri de elită ai armatei regulate afgane, selectaţi de ofiţeri americani şi instruiţi de forţele speciale americane la Kandahar în Camp Gecko, o fostă bază Al-Qaeda construită de către forţele lui Osama bin Laden în 1996. Grupul operează în afara parametrilor instituţionali ai guvernului afgan. Liderul grupului declara presei americane că acţiunile grupului său au fost atât de eficiente încât a primit numeroase scrisori de apreciere chiar din partea preşedintelui Hamid Karzai. De la moartea fratelui preşedintelui grupul pare să se fi angajat într-un război brutal nu cu talibanii sau cu Al-Qaeda, ci cu autorităţile afgane provizorii tot mai corupte - din acel moment relaţia idilică dintre guvern şi Kandahar Strike Force s-a încheiat. Grupul a fost desfiinţat pentru că stătea probabil în calea reconcilierii cu talibanii. În România, potrivit legii, forţele pentru operaţii speciale sunt forţe special instruite şi dotate pentru executarea misiunilor specifice de cercetare specială, acţiuni directe şi asistenţă militară în ţară şi în teatrele de operaţii militare, având componente din toate categoriile de forţe ale armatei. Personalul şi structurile de operaţii speciale au participat la misiuni internaţionale în Afganistan, Kosovo, sau Irak. Ziua forţelor pentru operaţii speciale se aniversează în fiecare an la 1 martie, fiind legată de data înfiinţării Batalionului Unu Operaţii Speciale "Vulturii", prima componentă acţională a forţelor pentru operaţii speciale româneşti. Începând cu 15 martie 2010, forţele pentru operaţii speciale sunt o armă distinctă inclusă în categoria de forţe ale armatei române.
Realizator: Mario Balint a amintit despre forţele pentru operaţiuni speciale din România.
Redactor: Pe al căror comandant îl avem acum în direct. Avem legătură telefonică stabilită cu generalul de brigadă Adrian Ciolponea, comandantul brigăzii VI Operaţii Speciale "Mihai Viteazul". Dacă ne auziţi, domnule general. Bună seara şi bine aţi venit la "Euroatlantica".
Adrian Ciolponea: Bună seara şi mulţumesc pentru invitaţie.
Redactor: Aţi ascultat acest reportaj despre militarii din operaţiunile speciale. Sigur, pentru cei mai mulţi dintre noi, pentru cei care ascultă la radio, lucrurile despre care s-a vorbit sunt aşa, nişte lucruri abstracte, însă dumneavoastră şi cei pe care îi comandaţi, militarii pe care îi instruiţi, sunteţi foarte apropiaţi de asemenea fenomene, de lupta cu talibanii. Care sunt principalele noutăţi care au apărut în acest front nevăzut, pentru că sunteţi în Afganistan de când a început lupta.
Realizator. Luptătorii din umbră.
Redactor: Din umbră. Şi sigur, că s-au întâmplat multe lucruri pe care noi nu le ştim. Cât de greu este să upgradaţi..?
Realizator: Şi pe care dacă le aflăm, ne aflăm noi în pericol după aceea. E bine să nu le ştim.
Redactor: Ce ne puteţi spune?
Adrian Ciolponea: Aş începe să relatez faptul că ne aflăm în Afganistan începând cu anul 2006, unde am desfăşurat diferite misiuni, în principal de asistenţă militară şi de mentorizare, monitorizare, instruire a forţelor de securitate afgane. Misiunile au decurs destul de bine şi au fost remarcate de comandanţii militari NATO ca fiind misiuni cu rezultate pozitive, apreciate la nivel de Alianţă, dar şi la nivelul forţelor americane - contează o apreciere din partea forţelor americane care sunt avansate în acest domeniu. Referitor la schimbările - să zic - strategice din teatru, eu aş putea să remarc urmărind în principal şi ultimul interviu al generalului Allen, comandantul ISAF, în care dânsul sublinia că avem în faţă nişte încercări majore până la momentul tranziţiei din 2014. Aceste încercări sunt legate în special de acele atacuri numite "green on blue". Atacurile "green-on blue" însemnând practic militarii afgani din forţele de securitate sau din alte structuri care întorc arma împotriva coaliţiei, împotriva militarilor din cadrul NATO şi aceste accidente sunt nefericite, dar duc la erodarea încrederii între cele două componente care să asigure tranziţia şi anume între forţele coaliţiei şi forţele afgane.
Redactor: Sunt şi foarte greu de bănuit şi de prevenit aceste evenimente.
Realizator: Domnule general, forţele noastre pentru operaţii speciale din Afganistan au participat şi la misiuni de neutralizare a unor lideri insurgenţi pentru realizarea stabilităţii în diferite zone. Aţi fost acolo umăr la umăr probabil şi cu forţe pentru operaţii speciale din Statele Unite, poate chiar cu Delta Force. Ce ne puteţi spune? Cum s-a făcut transferul de experienţă între trupele noastre de elită şi trupele similare din Statele Unite?
Adrian Ciolponea: Eu am, referitor la acest fapt, am un cuvânt care simplu defineşte accelerarea procesului de instruire şi transfer de cunoştinţe în domeniul operaţiilor speciale. Acest cuvânt, colocvial, folosesc "turbo", pentru că totul este accelerat în momentul în care te afli în Afganistan într-o bază înaintată, izolat de forţele principale şi ameninţat permanent, într-adevăr aplici cu stricteţe în standardele şi procedurile pentru a atinge maximum de eficienţă în arta militară şi în a atinge maximum de protecţie şi ăsta e primul scop ca toţi militarii să se întoarcă întregi, cu misiunea îndeplinită din Afganistan. De aceea, aş sublinia încă o dată, acest proces de transmitere în Afganistan a cunoştintelor şi de dezvoltare a capacităţii de conducere execuţie a forţelor speciale, poate fi definit ca turbo.
Realizator: În Afganistan, acţionează un detaşament de forţe speciale din cadrul Jandarmeriei române, celebrul detaşament Vlad Ţepeş. Colegul nostru de la redacţia Ministerul Administraţiei şi Internelor, comisarul şef Silviu Podea, cu un reportaj despre aceste trupe de elită.
Silviu Podea: Afganistan - un teritoriu din lumea orientală unde prezenţa militară internaţională este încă necesară. Aici, poliţiştii şi jandarmii români desfăşoară acţiuni pe mai multe paliere profesionale.
-: Misiunea principală pentru trupele noastre este să susţinem trainingul pentru efectivele afgane, astfel încât să poată activa împreună cu forţele coaliţiei. Identificăm şi aplicăm cele mai bune practici pentru a recruta, antrena şi distribui în acţiunile curente combatanţi afgani.
Silviu Podea: Formarea unui specialist afgan pentru ordine publică este atipică faţă de cele învăţate în ţară. Metodele şi mijloacele aplicate aici:
-: Trebuie să le adaptez la cultura lor, la valorile lor tradiţionale. Tu ai nevoie să înveţi în primele luni aici cum să te comporţi în această societate, ce ar fi indicat să faci şi ce n-ar fi indicat să faci şi să te integrezi în realitatea socială de aici.
Silviu Podea: Chiar dacă afganilor recrutaţi le lipsesc cunoştinţele de alfabetizare, ei sunt oameni receptivi şi:
-: Au început să treacă la o conştiinţă naţională, la o nevoie de a-şi acoperi tot sectorul de securitate, au înţeles că au nevoie de stabilitate şi de securitate atât pentru ei, cât şi pentru familiile lor.
Silviu Podea: În procesul de training sunt cooptaţi localnici.
-: Mă numesc Navir Ahmar şi lucrez cu forţele coaliţiei. Suntem conştienţi că românii sunt aici ca să ne ajute. Lucrează intens în serviciile lor şi noi ştim aceasta pentru că lucrăm cu ei. Suntem toţi aici pentru familiile noastre. Ajutăm şi noi forţele coaliţiei pentru a pregăti şi furniza specialişti autohtoni.
Silviu Podea: Zonele din nordul şi vestul Afganistanului sunt considerate a fi cele mai sigure. Cu toate acestea:
-: Poţi fi luat prin surprindere, ceea ce s-a întâmplat. S-a încercat un atentat împotriva bazei în care avem şi noi sediul, s-a detonat un camion cu explozibil lângă zidul bazei. Din fericire, nimeni dintre militarii italieni care în proporţie de 90% reprezintă locuitorii aceste baze nu au fost ucişi. Au fost câţiva răniţi uşor, iar atacatorii au fost capturaţi sau lichidaţi.
Redactor: Am revenit la Euroatlantica, în direct cu generalul de brigadă Adrian Ciolponea, comandantul brigăzii VI operaţii speciale "Mihai Viteazul" din Târgu Mureş. Am ascultat ce se întâmplă cu luptătorii din Ministerul de Interne.
Realizator: Jandarmii, sunt aproximativ 70 de jandarmi care acţionează în provincia Kandahar şi într-o zonă foarte dificilă de acolo, sunt singur că domnul general îl cunoaşte, Spin Buldak, în apropiere de graniţa cu Pakistanul într-un no man's land şi în apropiere de câteva tabere de tranzit de acolo unde acţiunile teroriste şi atacurile insurgenţilor sunt foarte frecvente.
Redactor: Acolo, dacă nu mă înşel, am avut noi prima pierdere în Afganistan, lângă Spin Buldak.
Realizator: Acolo, în zona respectivă. Din păcate cele mai multe pierderi înregistrate de armata României au fost înregistrate în Afganistan şi printre aceşti eroi, printre aceşti militari români căzuţi la datorie se numără inclusiv militari din forţele speciale.
Redactor: Aceste unităţi de elită sunt considerate forţe din umbră, misiunile lor nu se fac publice, cu atât mai puţin identitatea oamenilor. Care ar fi profilul luptătorului de forţe speciale, atât cât puteţi să ne spuneţi, domnule general?
Adrian Ciolponea: Aş încerca să subliniez faptul că şi în Afganistan acum avem o tranziţie de la operaţiile şi misiunile kinetice în care se pune un mare accent pe capturare sau neutralizarea unei reţele insurgente, la misiuni non-kinetice, şi în asta relevă profilul luptătorului de forţe speciale, faptul că poate fi multiplicator de forţă pentru o forţă care este asistată de către NATO sau de către forţele române. El poate deveni profesor în anumite domenii, în instrucţie de tragere, tactică, specialitate şi astfel poate genera stabilitatea în zonă, prin instruirea unui contingent de securitate afgană. Asta ar fi prima trăsătură, de a putea juca un rol de profesor pentru forţa care este susţinută, forţa locală care este susţinută de către coaliţia NATO. În principiu, alte trăsături sunt clare şi anume dârzenia, robusteţea fizică, spiritul de echipă, tenacitatea.
Redactor: Pentru că aţi amintit toate aceste calităţi, este aproape neverosimilă această bază...
Realizator: E luptătorul perfect al viitorului.
Redactor: Da, bază de selecţie totuşi limitată, pentru că noi nu ne putem compara cu americanii la baza de selecţie şi cu toate acestea...
Realizator: Şi salariile nu sunt foarte mari.
Redactor: E şi asta o discuţie la care urma să ajungem.
Realizator: O să ajungem şi la această discuţie, da.
Redactor: Cum reuşiţi să îi selectaţi, de unde îi selectaţi, probabil că doar din armată, din armată, din alte...
Adrian Ciolponea: Conform reglementărilor naţionale, deocamdată selectăm din rândul militarilor care fac parte din unităţile regulate, de la...
Redactor: Pentru că nu există o şcoală specială, o şcoală militară de forţe speciale, îi selectaţi deja din şcolile...
Adrian Ciolponea: Bineînţeles, procesul de selecţie cu etapele respective poate dura mai mult de un an şi militarul respectiv trece prin anumite probe obligatorii care cuprind nu numai, să zic, studiul dosarului şi interviul personal, dar intră imediat în faza a doua cum o numim noi, /helwig-ul/, marşul de selecţie şi celelalte elemente care sunt împrumutate din doctrina şi procesul de şcolarizare a armatei americane sau a armatei engleze.
Realizator: Colegul meu, Costin Iorgulescu, mă întreba mai devreme dacă i-am cunoscut pe aceşti "vulturi", colegul meu din regia de emisie, i-am spus că da, am avut ocazia să-i cunosc în Irak, dacă vă aduceţi aminte, domnule general, acolo câţiva oameni de-ai dumneavoastră, ataşaţi Batalionului 26 Infanterie, au instruit un întreg batalion de forţe speciale irakiene, o misiune încheiată cu succes. Ce vă amintiţi despre această reuşită a forţelor pentru operaţii speciale?
Adrian Ciolponea: Ar fi fost o situaţie şi este o situaţie similară cu ceea ce s-a întâmplă acum în Afganistan şi anume alianţa din Irak se pregătea de retragere şi pe parcursul retragerii trebuiau lăsate în urmă unităţii irakiene destul de bine instruite şi destul de bine înzestrate pentru a face faţă ameninţărilor care existau în Irak. În acest scop, şi detaşamentul de forţe speciale române a participat la crearea unui astfel de batalion şi considerăm noi că a avut succes atât prin sporirea capacităţii batalionului... capacităţii sale operaţionale, dar şi prin faptul că a contribuit la legarea unor prietenii între militarii irakieni şi militarii români.
Realizator: Am participat la ceremonia de absolvire a cursurilor de către acest batalion irakian, am fost alături de comandanţii irakieni, alături de oamenii dumneavoastră, domnule general, şi vă mărturisesc că am primit numai aprecieri, numai declaraţii pozitive despre forţele româneşti pentru operaţii speciale atât de la irakieni, cât şi de la aliaţii noştri americani cu care am colaborat în acea perioadă a misiunii.
Adrian Ciolponea: Aş vrea să subliniez faptul că poate un indicator ar fi cele 400 de medalii pe care militarii români, operatorii de forţe speciale, le-au primit de-a lungul timpului atât în Afganistan, cât şi în Irak, dar mai mult, de curând s-a încheiat un exerciţiu internaţional care se repetă an de an, el se numeşte Jackal Stone 2012, anul acesta.
Realizator: La care am participat şi noi cu 55 de luptători.
Adrian Ciolponea: La care am participat şi noi. Important de relevat este faptul că comandamentul american de operaţii speciale, în fiecare an, acordă sau validează grupul de operaţii speciale românesc şi îi dă sub comandă acestui grup forţe americane, croate sau de alte naţionalităţi, ceea ce dă dovadă de încredere şi recunoaşterea meritelor pe care le au aceşti militari.
Realizator: Tot despre forţe pentru operaţii speciale luptători de elită, o adevărată tablă de şah a forţelor speciale în Orientul Apropiat, forţe pentru operaţiuni speciale cu obiective diferite, însă care îşi pun amprenta asupra evoluţiei situaţiei de securitate din regiune. Dragoş Ciocîrlan transmite din Israel despre recentele exerciţii militare din zonă.
Dragoş Ciocîrlan: Recentele exerciţii militare cu muniţie reală din nordul Israelului şi în zona platoului Golan pot fi raportate la mişcările militare iraniene din Siria şi Liban. Nu au legătură cu evenimentele din Siria, unde criza a degenerat într-un război civil. Iranul a plasat forţe speciale la frontierele septentrionale şi orientale ale Israelului. Comandantul gărzilor revoluţionare iraniene islamice s-a referit săptămâna trecută la pregătirea unităţilor de elită Al-Quds pentru Siria şi Liban. Deocamdată, forţele rebele din Siria au capturat de câteva ori grupuri de iranieni care la anchetă au declarat că fac parte din Gărzile revoluţionare islamice. Iranul susţine că este vorba de turişti pelerini care probabil în trecut au fost în serviciul Gărzilor revoluţionare islamice. Însă nimeni nu crede că în prezent este o perioadă favorabilă turismului în Siria. Premierul Benjamin Netanyahu şi ministrul apărării Ehud Barak au continuat aceeaşi politică a tăcerii absolute fără să răspundă ameninţărilor generalului iranian. Se pare însă că răspunsul vine în această seară, la Adunarea Generală a ONU. Se aşteaptă ca Benjamin Netanyahu să fixeze o linie roşie pentru Iran pe care o va anunţa în discursul de la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite. Săptămâna trecută, şeful Statului major al Armatei, generalul Benny Gantz, a făcut o scurtă declaraţie în anturajul care l-a însoţit pe platoul Golan la exerciţiile militare. Israelul are tot ceea ce unii pun la îndoială pentru a contracara programul nuclear iranian. Oficial, s-a anunţat un exerciţiu militar de rutină programat dinainte, care a inclus şi participarea rezerviştilor pentru continuarea pregătirilor, ca să se facă faţă tuturor scenariilor posibile. Surse neoficiale au evocat că diplomaţii americani de la Beirut au luat măsuri ca documentele sensibile să nu cadă în mâinile Hezbollah, ceea ce înseamnă că Ambasada americană din capitala Libanului ar putea fi evacuată. În paralel, există o desfăşurare uriaşă de forţe navale în zona Golfului la care participă Statele Unite, ţări din Europa Occidentală şi statele arabe. De notat că submarinele Israelului pot fi prezente oriunde e necesar în lume.
Realizator: Domnule general Ciolponea, aducea aminte colegul meu Dragoş Ciocîrlan despre acea zonă foarte fierbinte, este vorba de Orientul Apropiat; ştiu că şi militari de-ai noştri s-au antrenat în acea regiune, în zona de deşert, culmea este că România se numără printre singurele ţări europene care deţine forţe pentru operaţii speciale antrenate şi în deşert - nu spun ţara în care se antrenează sau s-au antrenat frecvent luptătorii noştri, pentru că de aceea se numesc forţe pentru operaţii speciale şi de aceea eu am fost jurnalist în teatre de operaţii de unde nu poţi să dai toate informaţiile către public - aşadar cât de importantă a fost această pregătire în deşert pe perioadă lungă de timp, domnule general?
Adrian Ciolponea: Avem în vedere antrenamentul forţelor speciale atât în deşert cât şi în celelalte medii, în special în păduri, junglă, în mediul arctic şi prin cursurile pe care le contractăm sau la care suntem invitaţi de către diferite ţări NATO, în special de Statele Unite care posedă, are la dispoziţie mai multe medii de antrenament, reuşim prin aceste cursuri să creăm aptitudinile şi calităţile necesare luptătorilor pentru a face faţă în orice condiţii. Dar, altceva vreau să subliniez - într-adevăr forţele speciale sau un detaşament de forţe speciale poate avea un impact sau poate avea un obiectiv strategic, dar fără integrarea acestui detaşament cu celelalte platforme şi în special platformele aeriene sau muniţie inteligentă impactul este limitat. De aceea trebuie avut în vedere mecanismul integral.
Realizator: Vă referiţi aici domnule general la SIGINT, HUMINT şi IMINT, la cele trei componente de bază ale analizei în teren?
Adrian Ciolponea: Mă refer la senzorii de intel pe care i-aţi enumerat, dar şi la muniţie inteligentă, platformele aeriene, sistemele de comunicaţii, toate acestea duc la un mecanism care poate fi intitulat o proiecţie a forţei speciale într-o anumită zonă. Fără acest mecanism, un simplu detaşament are o valoare limitată.
Realizator: Să le amintim ascultătorilor că discutăm despre forţele pentru operaţii speciale, o emisiune dedicată acestor luptători din umbră despre care se vorbeşte din păcate prea puţin, deşi acţiunile lor sunt cu impact foarte mare şi de multe ori acţiunile şi misiunile acestor forţe pentru operaţii speciale îşi pun amprenta asupra securităţii şi stabilităţii în anumite regiuni; să spunem foarte clar că şi în Libia, în operaţiile militare de acolo, forţele speciale au avut un rol important. Altfel nu ne putem explica cum în aproximativ o lună după ce frontul stagnase atâta timp s-au obţinut atât de repede şi atât de multe victorii în acea zonă dificilă.
Redactor: Îl provoci pe domnul general să spună mai mult decât...
Realizator: Să spună mai mult. Bineînţeles că poate într-o conversaţie privată, ar putea aborda mai multe, ştiind că are încredere în noi.
Redactor: Uite, atingem acest subiect pe care l-ai adus, Radu, în discuţie mai devreme. Domnule general Ciolponea, am aflat că baza de selecţie este una fericită din puncul nostru de vedere având totuşi în calcul mai puţini militari profesionişti şi ofiţeri şi subofiţeri decât are America, să spunem. Cum stăm cu fondurile, cu banii?
Realizator: Sunt multe cerinţe, multe riscuri la care se supun aceşti luptători, mai ales când ajung în linia întâi după ce parcurg o etapă complexă de pregătire. Dar, domnule general, vă pun şi eu această întrebare. Cum sunt plătiţi aceşti luptători de elită?
Adrian Ciolponea: Sunt plătiţi ca şi ceilalţi militari care participă în teatrul de operaţii, în special în Afganistan, deci la aceeaşi valoare. Mizăm foarte mult pe pasiunea pentru această meserie şi spiritul de corp. Asta îi face pe militari să meargă înainte, să strângă din dinţi şi să obţină rezultate maxime, să fie mai bine pregătiţi şi să poată împărtăşi mai departe cunoştinţele pe care le capătă în teatrul de operaţii. Pasiunea, dragostea pentru meserie e un factor determinant.
Redactor: Dincolo de asta presupunem că există totuşi o diferenţă de buget între ceea ce se alocă pentru militarii obişnuiţi şi pentru cei de la operaţiuni speciale, pentru că sunt alte arme, alte lucruri, care costă mai mult, logic.
Adrian Ciolponea: Aş putea să menţionez faptul că într-adevăr toţi militarii noştri sunt şi paraşutişti şi avem o oarecare diferenţiere în plată ca fiind personal aeronavigant, dar aceasta este comună tuturor paraşutiştilor sau piloţilor militari, deci nu e ceva specific forţelor speciale.
Realizator: Dacă nu mă înşel este chiar o condiţie pentru forţele speciale.
Redactor: Sigur.
Realizator: Să existe acest brevet de paraşutist, cel puţin cinci salturi.
Adrian Ciolponea: Brevetul într-adevăr se obţine după cinci salturi, dar noi continuăm şi atingem performanţe maxime atunci când paraşutistul este apt să execute misiuni "haho" sau "halo", high-altitude low opening sau high altitude high opening însemnând paraşutări de la mare înălţime sau paraşutări cu deschidere de la joasă înălţime.
redactor:  De la foarte mică înălţime, da.
Adrian Ciolponea: Cu paraşuta aripă. Deci acesta este obiectivul pe care îl urmărim la instrucţia de paraşutare, infiltrarea de  grupuri mici, folosind platformele aeriene, de la înălţimi foarte mari sau de la înălţimi foarte mici.
Realizator: Domnule general, ce şcoală a fost abordată ca şcoală de bază pentru pregătirea forţelor pentru operaţii speciale din România? Îmi aduc aminte în perioada de început şi dacă nu mă înşel a fost domnul general Ioan Sorin, care a stat la baza creării forţelor speciale şi domnul general Mihail Popescu a avut rolul său. În acea perioadă îmi aduc aminte că eram la Ankara, când domnul general Mihail Popescu a vizitat o bază a forţelor turce pentru operaţiuni speciale şi a fost foarte încântat la acea vreme. Dacă nu mă înşel v-aţi antrenat şi împreună cu aliaţii turci pentru a ajunge la un anumit nivel de pregătire cu o parte dintre luptătorii dumneavoastră.
Adrian Ciolponea: Chiar dacă cooperarea predominantă s-a situat în domeniul operaţiilor speciale cu partenerul american, pe parcursul acestor 10 ani de când am fost înfiinţaţi ca batalion, iniţial, după care regiment şi brigadă, totuşi am avut colaborări permanente şi cu partenerii turci, partenerii englezi şi celelalte ţări din zona de sud-est, /.../ Polonia...
Realizator: Şi dumneavoastră aţi absolvit un curs de rangeri, un curs foarte dificil pentru orice militar, unde nu mai contează gradul şi treceţi prin nişte probe de foc extrem de dificile şi de asemenea avem şi alţi militari, dar dumneavoastră aveţi în CV-ul dumneavoastră, în palmaresul dumneavoastră şi un astfel de curs extrem de dificil.
Adrian Ciolponea: Acum, după 15 ani, îmi aduc aminte cu plăcere acele momente, dar n-aş dori nimănui să treacă prin încercările astea decât dacă este convins că aceste încercări sunt pentru el şi pentru cariera respectivă.
Realizator: Să le spunem ascultătorilor că există foarte multe cazuri în care cursanţii, militarii, care participă la aceste cursuri speciale de rangeri, ies cu probleme medicale sau chiar îşi pierd viaţa în timpul acestei şcoli.
Adrian Ciolponea: Da, în anul în care am absolvit şcoala de rangeri, aproximativ patru militari şi-au pierdut viaţa în Florida, unde desfăşuram misiuni de inserţie în mlaştină. Temperaturile scăzute..., dacă se întâmpla ca militarii să se separe de pluton şi să...
Realizator: Se rătăceau.
Adrian Ciolponea: ...ia un moment de repaus, intrau în hipotermie, şi ăsta a fost principalul, să zic, motiv pentru pierderea acelor militari la instrucţie.
Realizator: Şi de obicei un procent de 50-60% dintre militarii cursanţi absolvă această perioadă de instrucţie şi acest ciclu important, dacă nu mă înşel.
Adrian Ciolponea: Din 238, aproximativ 68 au absolvit atunci cursul şi vorbim numai de militari americani, adică un procent din Armata SUA care trece prin acest curs de bază, şcoala de rangeri, dar sunt şi alte cursuri cu acelaşi profil, cel mai renumit fiind Q course, cursul de calificare în forţe speciale de la Fort Bragg, Beretele Verzi, unde am avut şi noi numeroşi absolvenţi şi candidaţi şi nu neglijăm nici celelalte forme de pregătire din SUA. Navy SEALs au cursul lor separat. Sunt anumite cursuri pentru long range reconnaissance teams, care sunt cursurile de cercetare în adâncime şi cursurile de sniperi.
Redactor: În prezent, avem militari la...
Realizator: Care au, români care au ...
Redactor: ...la cursuri chiar acum similare - nu?
Adrian Ciolponea: Din cadrul brigăzii, mai mult de o sută de militari au parcurs diferite forme de pregătire, atât în cursurile din NATO şi din SUA.
Realizator: Să aducem aminte că brigada are trei batalioane importante. Este vorba de Batalionul "Vulturii", forţe operaţii speciale din Târgu Mureş, de asemenea un batalion la Bacău şi unul la Buzău, dacă nu mă înşel, domnule general.
Adrian Ciolponea: Da, aveţi dreptate, ultimele două fiind până nu de mult batalioane de paraşutişti, şi batalionul de la Buzău a fost transformat de curând în batalion de forţe speciale.
Realizator: La Buzău avem şi o brigadă de cercetare, de paraşutişti, de unde probabil vă recrutaţi şi o parte din personalul dumneavoastră.
Adrian Ciolponea: La Buzău, din păcate, nu avem decât un centru de instruire operaţii speciale, care reprezintă o şcoală pentru noi, pentru diferite cursuri de carieră...
Redactor: Un fel de şcoală de aplicaţie.
Adrian Ciolponea: ...un fel de şcoală de aplicaţie. Altă brigadă, din păcate, nu există.
Realizator: Am înţeles. Foarte interesant tot ce am aflat în această seară de la domnul general Ciolponea.
Redactor: Am fi avut timp trei emisiuni, dar mai facem.
Realizator: Să discutăm. Vă aşteptăm şi la alte ediţii, domnule general. Cu mulţumiri, "Euroatlantica" la final, ediţie dedicată forţelor pentru operaţiuni speciale. Invitat a fost...
Redactor: ...generalul de brigadă Adrian Ciolponea, comandantul Brigăzii VI operaţii speciale din Târgu Mureş "Mihai Viteazul".

Irak: insurgenţii au luat controlul închisorii din Tikrit

Bagdad, 28 sep /Agerpres/ - Insurgenţi puternic înarmaţi au luat controlul unei închisori din oraşul irakian Tikrit, la 160 km nord de Bagdad, joi seară, după ce au luat-o cu asalt şi au ucis cel puţin un poliţist, au anunţat responsabili irakieni.

'Tot accesul la închisoare se află sub controlul' insurgenţilor, a declarat o sursă din Ministerul irakian de Interne, precizând că cel puţin doi poliţişti au fost ucişi în atac.

Guvernatorul adjunct al provinciei Salaheddin, unde se află Tikrit, a confirmat pentru AFP că 'atacatorii controlează toate intrările şi turnurile de pază' ale închisorii. Închisoarea este înconjurată de forţele de securitate, a precizat el.

Insurgenţii, puternic înarmaţi, au luat-o cu asalt în jurul orei 19.00 /16.00 GMT/.

O maşină-capcană condusă de un kamikaze a explodat la început la intrarea închisorii. Apoi, 'bărbaţi înarmaţi au pătruns în clădire şi i-au ucis pe gardieni', a declarat un ofiţer de poliţie. O altă sursă a precizat că 'între poliţie şi bărbaţii înarmaţi aveau loc confruntări în interiorul închisorii'.

Atacatorii s-au alăturat deţinuţilor, de asemenea înarmaţi, în interiorul închisorii, a precizat un membru al forţelor de securitate aflat în clădire.

În Tikrit, care este de asemenea oraşul natal al fostului preşedinte irakian Saddam Hussein, a fost decretată restricţia de circulaţie.

În iulie, Statul Islamic în Irak, braţul Al Qaida în ţară, a anunţat că îi va ataca pe judecători şi procurori şi îi va elibera pe membrii săi aflaţi în închisoare.

joi, 27 septembrie 2012

Afganistan: Posibilă revenire la putere a talibanilor după 2014 (raport)


Kabul, 27 sep /Agerpres/ - Talibanii ar putea reveni la putere în Afganistan după retragerea forţelor NATO în regiune, la sfârşitul lui 2014, deoarece guvernul prooccidental de la Kabul va fi incapabil să reziste din punct de vedere economic şi militar, se afirmă într-un raport al Fundaţiei Carnegie pentru Pace, preluat de AFP.

'Regimul afgan se va prăbuşi cu siguranţă în următorii câţiva ani', se arată în documentul intitulat 'Afganistan: În aşteptarea talibanilor', redactat de francezul Gilles Dorronsoro, un cercetător specializat în problema afgană.

'Începând cu 2014, se va limita nivelul susţinerii americane privind regimul afgan. Un nou război civil se va sfârşi cu o victorie talibană', estimează analistul francez.

Retragerea forţelor coaliţiei internaţionale, care i-a înlăturat pe talibani de la putere în 2001, va fi urmată 'automat de o ofensivă talibană, în special în estul şi în sudul ţării', conform aceleiaşi surse. Aceasta îi recomandă actualei puteri de la Kabul să asigure securitatea în oraşele care o susţin, apreciind că regimul afgan prooccidental ar urma să piardă controlul în zone rurale cu populaţie paştună şi în provinciile situate la graniţa cu Pakistanul.

În următorii doi ani, autorităţile afgane se vor confrunta cu o criză multiplă: economică /lipsa sprijinului occidental/, instituţională /nesiguranţa alegerilor prezidenţiale/ şi militară, explică documentul care prognozează o 'deconstrucţie a regimului' de la Kabul.

Potrivit aceluiaşi scenariu, forţe rebele, care vor primi încontinuu noi întăriri, îşi vor asigura treptat succesul militar pornind de la stadiul local, până la nivelul întregii ţări.

Această posibilă victorie talibană ar fi rezultatul unei 'strategii ratate' aplicate de coaliţia NATO condusă de SUA în Afganistan, care va lăsa în urmă o situaţie mult mai gravă decât după înlăturarea talibanilor de la puterea pe care au deţinut-o în perioada 1996-2001.

Opinia lui Gilles Dorronsoro nu este însă împărtăşită de analiştii politici şi militari ai Alianţei Nord-Atlantice. Aceştia dau asigurări că forţele afgane vor fi suficient de puternice pentru a permite regimului de la Kabul să reziste oricărei insurecţii.

În prezent, în Afganistan sunt desfăşuraţi peste 130.000 de soldaţi străini. Coaliţia NATO în Afganistan nu a fost în măsură să pună capăt insurecţiei talibane şi planează spectrul unui nou război civil în această săracă ţară asiatică, conchide AFP.

Siria: Oleoduct, aruncat în aer de o grupare armată


Damasc, 27 sep /Agerpres/ - O 'grupare teroristă armată' a aruncat în aer o conductă de ţiţei în nord-estul Siriei, au anunţat joi agenţia de presă SANA şi o organizaţie neguvernamentală siriană, preluate de Xinhua şi AFP.

Combatanţi înarmaţi l-au luat ostatic pe directorul staţiei de pompare, conform Observatorului sirian pentru drepturile omului /OSDH/, citat de AFP.

Explozia a provocat un incendiu de proporţii.

Oleoductul transporta ţiţei de la Tel Adas la Abyad, în provincia Hassaka, o importantă zonă petrolieră situată în nord-estul Siriei.

Conductele petroliere siriene sunt ţinte predilecte ale insurgenţilor.

Miercuri a fost una din cele mai sângeroase zile de la declanşarea mişcării sociale împotriva regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad, în martie 2011, care a degenerat în conflict armat putere-opoziţie: sediul Statului Major al armatei siriene, situat în centrul Damascului, a fost ţintă a unui atentat, soldat cu cel puţin patru morţi, iar în confruntări pe teren, la nivelul întregii ţări, şi-au pierdut viaţa cel puţin 305 persoane, din care 199 erau civili, potrivit OSDH.

Destinată în principal consumului intern, producţia petrolieră siriană, care înainte de conflict se cifra în medie la 420.000 barili/zi, s-a redus la jumătate, exploatările de ţiţei fiind păzite de unităţi militare speciale.

SUA consideră că decizia CSAT privind avioanele e un pas în direcţia modernizării Armatei române


 BUCUREŞTI (MEDIAFAX) - Guvernul SUA consideră că decizia CSAT privind achiziţia avioanelor multirol este un pas în direcţia modernizării Forţelor Armate române, ceea ce va creşte interoperabilitatea cu NATO şi va ajuta România să-şi îndeplinească obligaţiile în cadrul Alianţei, informează Ambasada SUA.
"Guvernul SUA consideră că acesta este un pas în direcţia modernizării Forţelor Armate române, ceea ce va creşte interoperabilitatea cu NATO şi va ajuta România să-şi îndeplinească obligaţiile în cadrul Alianţei. România este un partener apreciat, partener strategic şi aliat şi ne dorim să continuăm să consolidăm relaţia excelentă dintre cele două ţări", se arată într-un comunicat al Biroului de Diplomaţie Publică al Ambasadei SUA.
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a aprobat joi proiectul de "realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană" în cadrul programului ?Avion multirol al Forţelor Aeriene".
"Membrii Consiliului au aprobat ?Concepţia de realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană? în cadrul programului ?Avion multirol al Forţelor Aeriene? în concordanţă cu interesele esenţiale de securitate ale ţării şi cu angajamentele asumate de România în cadrul organizaţiilor europene şi nord-atlantice", se arată în comunicatul CSAT.
Ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, a anunţat duminică, la B1 Tv, că avioanele multirol F-16 vor fi achiziţionate din Portugalia. Ministrul a mai afirmat că preţul pentru cele 12 aparate la mâna a doua este în jur de 600 de milioane de dolari, această sumă urmând să fie achitată în cinci ani. Conform lui Dobriţoiu, prima tranşă, de 70 de milioane de dolari, ar trebui plătită anul viitor.
"Avioanele ar urma să fie livrate după terminarea procesului de instruire a piloţilor, începând cu 2016", a precizat ministrul, adăugând că aparatele au 3.500 de ore de zbor şi mai au o rezerva de 4.000 - 4.500 de ore.
Ministrul Apărării, Corneliu Dobriţoiu, afirma, la începutul lunii august, că procesul de achiziţie a avionului multirol de către Armata română a fost accelerat, urmând ca în circa două luni să se ia o decizie, după ce va avea loc şi o dezbatere în CSAT privind variantele aflate la dispoziţie.
Dobriţoiu declara atunci că modelele de avioane avute în vedere sunt avioanele de generaţia a V-a.
"Chiar dacă parcurgem o perioadă de austeritate economică grea, vă anunţ că am accelerat procesul de achiziţie a avionului multirol. În acest sens, exprim un angajament, un crez al meu mai vechi, conform căruia obiectivul strategic al României pentru achiziţia aparatelor multirol trebuie să fie achiziţia aparatelor de generaţia a V-a în următorii 20-25 de ani şi să traversăm tranziţia în cel mai economic mod cu putinţă. Accelerare înseamnă că procesul se va derula rapid şi nu va dura opt ani, ci va dura două luni şi vom lua cu certitudine o decizie. Modelele pe care le avem în vedere sunt avioanele de generaţia a V-a şi tranziţia să o facem cu costurile cele mai ieftine, cu avionul potrivit acestei tranziţii astfel încât să nu pierdem bani prin achiziţionarea unei structuri de aerodrom diferită când vom trece la avionul de generaţia a V-a", a spus Dobriţoiu.
Întrebat dacă avionul american de F-16 mai este o opţiune, Dobriţoiu a precizat că la acesta făcea referire.
La începutul lunii septembrie, Dobriţoiu preciza, după întâlnirea cu omologul bulgar, Anyu Angelov, că în situaţia în care forţele aeriene ale celor două ţări se vor dota cu acelaşi tip de avion multirol, se vor analiza posibilităţile de cooperare în domeniile mentenanţei şi instruirii personalului.

Jumătate dintre israelieni se tem pentru supravieţuirea ţării lor în cazul unui război cu Iranul /sondaj/


Tel Aviv, 27 sep /Agerpres/- Majoritatea israelienilor consideră ridicat riscul izbucnirii unui conflict militar între ţara lor şi Iran în cursul anului viitor, iar jumătate dintre ei se tem pentru continuitatea existenţei statului evreu în eventualitatea unui asemenea război, relevă datele unui sondaj publicat joi de cotidianul Haaretz şi preluat de agenţia EFE.

Potrivit sondajului realizat de Universitatea din Tel Aviv, numai un sfert dintre cei chestionaţi nu se tem pentru viitorul statului Israel în cazul declanşări acestui conflict, cotidianul atrăgând atenţia asupra scăderii autoîncrederii tradiţionale a populaţiei israeliene.

Apariţia acestui sondaj survine la o zi după ce premierul israelian, Benjamin Netanyahu, şi preşedintele iranian, Mahmud Ahmadinejad, au folosit fiecare expresii dure împotriva părţii adverse.

Netanyahu a calificat ziua de miercuri drept 'o zi neagră' pentru 'cei care au rămas în sala Adunării Generale a ONU să asculte cuvintele pline de ură' ale liderului iranian. La rândul său, preşedintele israelian, Shimon Perez, a calificat drept 'neruşinată şi o dovadă a profundei sale ignoranţe a istoriei' intervenţia lui Ahmadinejad în care acesta din urmă acuza SUA şi Israelul că încearcă să intimideze ţara sa cu armele nucleare şi i-a catalogat pe americani şi pe israelieni ca fiind 'sionişti necivilizaţi'.

Un oficial israelian de rang înalt a declarat joi că în discursul pe care îl va rosti de la tribuna Adunării Generale a ONU, premierul Netanyahu va cere instituirea unei 'linii roşii' pentru programul nuclear iranian.

Misiunea EUFOR ALTHEA


Ceremonia de sosire din teatrul de operaţii Bosnia şi Herţegovina a Plutonului de poliţie militară EUFOR ALTHEA XVI s-a desfăşurat, în data de 25 septembrie, la sediul Batalionului 265 Poliţie Militară din Bucureşti.
Acest moment marchează finalul participării României, cu elemente luptătoare, la  misiunea EUFOR ALTHEA.
Misiunea EUFOR ALTHEA s-a conturat în noiembrie 2004 când Uniunea Europeană a preluat de la Alianţa Nord Atlantică misiunea SFOR (Stabilisation Force).

Scurt istoric al misiunii

Armata României şi-a început participarea la misiune cu un batalion de geniu (format din 200 militari), alături de contingentele armatelor statelor membre NATO şi partenere, în teatrul de operaţii din Bosnia-Herţegovina, încă din 1996, în urma  Rezoluţiei 1031 din 1995 a Consiliului de Securitate al ONU, prin care Alianţa Nord Atlantică a fost mandatată să asigure aplicarea prevederilor Acordului de pace de la Dayton.
Militarii români au acţionat mai întâi în cadrul operaţiei NATO-IFOR (Implementation Force/Forţa de Implementare).
Efectivul total al IFOR a fost structurat pe trei grupări operativ tactice de nivel divizie, conduse de un comandament de corp dispus la Sarajevo. Mandatul pentru IFOR era să asigure menţinerea păcii, retragerea forţelor şi armamentelor şi reluarea unei vieţi normale, refacerea infrastructurii rutiere, feroviare şi a aerodromurilor şi desfăşurarea în bune condiţii a alegerilor generale prevăzute în acel an.
În baza Ordinului Ministrului Apărării Naţionale, Batalionul 96 Geniu, participant la misiune, a primit denumirea de "Dr. Joseph Kruzel". (Joseph Kruzel, diplomat american decedat pe timpul unei misiuni de pace în fosta Iugoslavie, a fost unul din susţinătorii intereselor de securitate ale României). Pe timpul misiunii, din cauza răsturnării unui buldozer, un militar a fost rănit iar sublocotententul Remus Brânzan a decedat.
Din 1996, Consiliul de Securitate ONU a aprobat misiunea SFOR, tot sub egida NATO, care a primit mandatul de a preveni reizbucnirea conflictului, de a continua procesul de pace, de a sprijini organizaţiile civile nonguvernamentale, de a ajuta la reîntoarcerea refugiaţilor şi de a coopera cu Forţa Internaţională de Poliţie a Naţiunilor Unite (United Nations International Police Task Force) precum şi cu Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (International Criminal Tribunal for the Former Yugoslavia).
Efectivele iniţiale ale SFOR au fost de aproximativ jumătate decât cele ale IFOR apoi, în anii următori acestea au scăzut treptat, pe măsura detensionării situaţiei din zonă. Pe lângă ţările membre NATO au continuat să participe cu trupe şi ţări din afara Alianţei.
În urma Hotărârii Parlamentului României nr. 25 din 1996 şi a Hotărârii Guvernului României nr. 73 din 14.03.1996, Batalionul 96 Geniu "Dr. Joseph Kruzel" a rămas să facă parte şi din SFOR.
Ca urmare a reducerii treptate a efectivelor SFOR, s-au diminuat şi efectivele româneşti în cadrul Forţei şi s-au reorganizat. Astfel au apărut subunităţi noi, precum un pluton de poliţie militară şi noi funcţii pentru ofiţerii români în comandamentul principal din Sarajevo.
SFOR a trecut în noiembrie 2004 sub egida Uniunii Europene (EUFOR), misiunea luând denumirea de ALTHEA. La începutul anului 2005, Armata României avea în cadrul EUFOR următoarele detaşamente şi efective:
- Detaşamentul “Bosnia” care avea în compunere Batalionul 96 Geniu "JOSEPH KRUZEL" cu 45 de militari dispuşi în campul Butmir, Sarajevo, un pluton de poliţie militară cu 23 de militari în cadrul MSU (Military Support Police/Unitatea de Sprijin Militar) şi un detaşament de elicoptere cu 41 de militari dispuşi în campul “Banja-Luka Metal Factory” la aproximativ 5 kilometri de Banja-Luka;
- Detaşamentul „Olanda” alcătuit din 28 de militari în cadrul contingentului olandez de la Banja Luka şi Bugojno şi ofiţeri de stat major în cadrul comandamentului principal al EUFOR.        
Militarii au executat cercetare de geniu, securizare a zonelor, misiuni de deminare sau distrugere a minelor, au asigurat siguranţa traficului pe drumurile publice şi pe calea ferată, au construit opt poduri metalice, au ajutat la refacerea a peste 165 km de drumuri şi 150 km de cale ferată, au participat la lucrări de terasamente, fortificaţii, mascare şi îmbunătăţire a căilor de acces în cadrul bazelor militare şi multe altele. De asemenea, militarii au executat misiuni de patrulare, pază a obiectivelor, de transport de persoane şi materiale, terestru şi pe calea aerului şi intervenţii pentru menţinerea ordinii publice.
În prezent, România mai participă la ALTHEA cu 37 militari, aceştia acţionând în echipe  de stat major, echipe de legătură şi observare (LOTs) şi echipe de instruire şi consiliere a Forţelor Aeriene.
Totodată, începând cu 01.09.2012, în ţară este pregătită să acţioneze la ordin, în cadrul rezervei regionale intermediare (IRR), o companie de infanterie.

Ministerul Apărării propune un nou concept de organizare a carierei militare

Chişinău, 27 septembrie 2012 – Ministerul Apărării va propune un nou concept  de organizare a carierei efectivului de soldaţi, sergenţi, subofiţeri şi ofiţeri  ai Armatei Naţionale. Decizia a fost luată în cadrul şedinţei de astăzi a Consiliului Colegial al Ministerului Apărării.

În opinia ministrului Apărării, Vitalie Marinuţa, noul concept al carierei militare constituie o parte componentă a procesului de modernizare şi restructurare a Armatei Naţionale şi are drept obiectiv ralierea acestuia la standardele occidentale. „Problemele abordate în cadrul şedinţei de astăzi sunt conceptuale pentru viitorul Armatei Naţionale, deoarece constituie o abordare nouă a carierei de militar, stabileşte criterii moderne de creştere profesională şi graduală a fiecărui cadru militar, de la soldat şi pînă la general”, a specificat Vitalie Marinuţa.

Potrivit noului concept, prezentat de şeful Direcţiei Personal al Marelui Stat Major, colonelul Eduard Ohladciuc, recrutarea personalului se va efectua de către centrele militare teritoriale şi structurile de profil din unităţile militare prin două modalităţi, directă, prevăzută pentru absolvenţii instituţiilor de învăţămînt militar, şi indirectă, în care se vor încadra absolvenţii instituţiilor civile de învăţămînt, care absolvit catedrele militare sau îndeplinit serviciul militar în termen.

Noul concept prevede şi modificarea procedurii de acordare a gradelor militare. Astfel, pentru efectivul de soldaţi se propun trei grade militare - soldat, soldat clasa 1 şi soldat clasa 2, iar pentru efectivul de sergenţi se propun şase grade militare – caporal, sergent inferior, sergent, sergent clasa 1, sergent clasa 2 şi sergent major.

Documentul, elaborat de Ministerul Apărării include şi majorarea termenului de aflare în gradul militar,  aşa cum prevede practica internaţională a altor armate, bazată pe un sistem eficient de avansare şi evoluţie în cariera militară.
 







Pentru informaţii contactaţi:
Locotenent – colonel Diana GRĂDINARU, Şef Serviciul Relaţii Publice,
Tel: +373 22 252090, +373 079704708


Abonaţi-vă la noutăţile Ministerului Apărării pe www.army.md
Vizitaţi-ne pe YouTube, Facebook, Flickr şi Twitter
YouTube: http://www.youtube.com/mdnationalarmy
Facebook: http://www.facebook.com/MDAarmy?sk=info#!/MDAarmy?sk=wall
Flickr: http://www.flickr.com/photos/army_md/
Twitter: http://twitter.com/#!/MD_NationalArmy

Protest aplanat la Goleţ


În cursul dimineţii de astăzi, 27 septembrie a.c., lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Caransebeş au intervenit pentru a aplana un protest spontan izbucnit în satul Goleţ.
Oamenii legii au intervenit pentru a aplana protestul a aproximativ 30 de oameni, nemulţumiţi că o societate a adus pe raza localităţii un buldozer şi un vagon de dormit (rulotă) pentru exploatarea cărbunelui din zonă.
Cetăţenii au declarat că sunt nemulţumiţi de praful rezultat în urma exploatării care le distruge culturile şi drumurile agricole.
În jurul orelor 12.00 oamenii au renunţat la protest, însă zona va rămâne în atenţia poliţiştilor pentru a preîntâmpina reizbucnirea protestului şi degenerarea acestuia în violenţe.
În urma incidentului la Postul de Poliţie Bucoşniţa au fost depuse două plângeri cu privire la distrugerea rulotei şi a unui geam de la un autoturism aparţinând societăţii comerciale în cauză. Se continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care a avut loc incidentul.


Protecţia infrastructurilor critice la UNAp 

Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” va găzdui vineri, 28 septembrie, de la ora 09.00, simpozionul cu tema „Protecţia infrastructurilor critice în sectoarele alimentaţie şi apă. Cooperarea dintre sectorul public, mediul de afaceri şi societatea civilă”.
Manifestarea, organizată de Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, prin Comitetul Naţional pentru Securitate şi Strategie Alimentară, împreună cu Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, îşi propune să contribuie la înţelegerea şi aprofundarea conceptului de protecţie a infrastructurilor critice, precum şi la fundamentarea ştiinţifică a opţiunilor şi deciziilor specifice sectoarelor alimentaţie şi apă, din perspectiva realizării unei dezvoltări durabile a societăţii.
 Simpozionul reuneşte specialişti care, prin schimbul de opinii şi experienţă, vor evidenţia necesitatea iniţierii şi dezvoltării relaţiilor de cooperare la nivel naţional între proprietarii, administratorii şi/sau operatorii infrastructurilor critice, Guvern şi societate, în vederea managementului eficient al riscurilor şi asigurării unui răspuns adecvat în cazul perturbării sau distrugerii infrastructurilor critice.


Biroul de Presă

,,PREVENIREA INCENDIILOR LA APARATELE DE UZ CASNIC”

In marea lor majoritate incendiile la apartamente sunt provocate de neglijenţa populaţiei în exploatarea aparaturii de uz casnic, nerespectarea regulilor privind fumatul precum şi datorită defecţiunilor la instalaţiile electrice şi la mijloace de încălzit şi de gătit (sobe, radiatoare, reşouri, aragazuri, etc.).
 Pentru evitarea unor evenimente cu urmări nedorite populaţia trebuie să respecte o serie de reguli şi măsuri specifice:

NU utilizaţi aparatură electrică cu defecţiuni sau improvizaţii;
NU utilizaţi aparatele electrice cu mâinile ude. Riscaţi să vă electrocutaţi .
NU utilizaţi vase metalice în cuptoare cu microunde;
UTILIZAŢI doar centrale termice certificate conform legii;
NU lăsa niciodată fierul de călcat în priză fără supraveghere;
NU vă aşezaţi în pat sau fotoliu cu ţigara aprinsă. Există riscul să aţipiţi şi să daţi foc patului sau fotoliului;
NU puneţi aproape de pat reşouri, radiatoare sau alte aparate de încălzit. Orientaţi radiatoarele, reşourile cu suprafaţa radiantă către cameră.

În scopul evitării producerii de pagube financiare, materiale sau umane, recomandăm luarea tuturor măsurilor de apărare împotriva incendiilor.

Un comandant rebel sirian afirmă că abandonează insurecţia

Damasc, 27 sep /Agerpres/ - Un comandant rebel sirian însoţit de un grup de combatanţi a anunţat miercuri, într-o conferinţă a opoziţiei tolerată de regim, că abandonează insurecţia şi se întoarce în rândul armatei regulate.

'Am decis să ne întoarcem în rândurile armatei şi să cooperăm cu Ministerul Reconcilierii Naţionale' creat după începutul conflictului în urmă cu 18 luni, a declarat locotenent-colonelul Khaled Abdel Rahman Al-Zamel, în faţa unei reuniuni a unor grupuri de opoziţie la Damasc.

Printre persoanele prezente la această întâlnire figurau diplomaţi ruşi, iranieni şi chinezi, trei ţări aliate regimului Assad care se confruntă cu o insurecţie pe care încearcă să o înăbuşe, notează AFP.

'Soluţia în Siria nu poate fi găsită prin recurgere la arme, la violenţă, explozii sau uciderea de nevinovaţi', a declarat comandantul. 'Suntem cu toţii sirienii, respingem o revoluţie ce începe cu vărsare de sânge'.

El a a fost prezent la reuniune în calitate de comandant al Armatei Siriene Libere /ASL/, formată din dezertori şi civili ce au luat armele împotriva regimului, pentru regiunea din sudul ţării. În jur de zece combatanţi se aflau în spatele lui, dar nu au luat cuvântul.

Participanţii la conferinţă au aplaudat anunţul acestui comandant, care i-a chemat de asemenea pe alţi rebeli să abandoneze insurecţia.

Un corespondent al AFP la faţa locului a declarat că intervenţia lui Zamel a fost o surpriză.


Acest gen de anunţuri de întoarcere în rândul armatei este un fapt rar în conflictul din Siria, unde protestul popular paşnic s-a transformat într-o rebeliune armată confruntă cu represiune din partea regimului.

Ample acţiuni de protest în Grecia şi Spania

Atena, 27 sep /Agerpres/ - Mai mult de 120 de manifestanţi au fost reţinuţi miercuri la Atena în urma ciocnirilor violente cu poliţia în timpul unei ample acţiuni de protest faţă de măsurile de austeritate şi a reducerilor bugetare planificate, la care au participat, în funcţie de surse, între 50.000 de şi 100.000 de persoane, transmite agenţia de presă locală Ana.

Manifestanţii, adunaţi în faţa clădirii parlamentului, au aruncat cu pietre şi cocteiluri molotov în direcţia forţelor de ordine. Ca ripostă, poliţia elenă a recurs la gaze lacrimogene, tunuri de apă şi bastoane.

Angajaţii care nu au ieşit în stradă au protestat printr-o grevă de 24 de ore, la iniţiativa celor mai mari două uniuni sindicale elene. De fapt, întreaga Grecie a fost paralizată miercuri din cauza acestei greve naţionale. În aeroporturi, zborurile au fost anulate, circulaţia de feroviară, de asemenea. Nu au funcţionat nici magazinele şi nici farmaciile, precum şi nici instituţiile de stat.

Acţiunii de protest s-au alăturat până şi ziariştii şi angajaţii Centrului de meteorologie din Grecia.

Mitinguri şi marşuri de protest au avut loc în toate marile oraşe, nu doar în capitala Atena.

Manifestaţia a fost prima de această amploare de la instalarea la putere în luna iunie a noii coaliţii de guvernământ conduse de premierul conservator Antonis Samaras, potrivit AFP.

Economia elenă se află în al cincilea an de recesiune. Din mai 2012, guvernul elen beneficiază de o asistenţă financiară internaţională, întrucât ţara nu are bani pentru a-şi achita datoria suverană. În acest timp, Greciei i-au fost acordate două tranşe de asistenţă financiară (110 miliarde de euro şi 140 de miliarde de euro), ceea ce nu a contribuit însă prea mult la reglementarea situaţiei din economie, iar reducerea costurilor a condus la recesiune, dat fiind faptul că a scăzut puterea de cumpărare a angajaţilor la stat.

Mii de persoane au umplut din nou, miercuri seară, Plaza Neptuno din capitala spaniolă, din apropierea Congresului Deputaţilor, pentru a repeta acţiunea 'Încercuieşte Congresul', transmite postul public de televiziune. Cu o zi înainte, manifestaţia s-a încheiat în primele ore ale dimineţii, şi cu 64 de răniţi şi 35 de persoane arestate în urma confruntărilor unora dintre protestatari cu forţele de ordine.

Poliţia a blocat din nou toate străzile care duc înspre sediul legislativului spaniol, iar în preajma acestuia sunt desfăşurate impresionante dispozitive de securitate, cu numeroşi agenţi ai forţelor de ordine, precum şi mai multe furgonete ale poliţiei.

Manifestanţii cer şi miercuri demisia guvernului şi formarea unui nou for legislativ.

După ce la manifestaţia de marţi au avut loc confruntările menţionate, prefectul Madridului, Cristina Cifuentes, a declarat că 'poliţia s-a confruntat cu un atac disproporţionat' din partea unor 'radicali şi grupuri antisistem', şi a subliniat faptul că aceştia din urmă s-au folosit de manifestaţia autorizată şi care s-a desfăşurat paşnic, pentru a crea probleme. La rândul său, ministrul spaniol de interne, Jorge Fernández Díaz, a subliniat că forţele de ordine au acţionat cu 'profesionalism extraordinar'.