miercuri, 27 octombrie 2010

STRATEGIA ŞI INCULTURA DE SECURITATE


Poate părea paradoxal şi jignitor, dar incultura naţională de securitate reprezintă un factor de risc şi o vulnerabilitate la adresa securităţii naţionale. Statul român şi-a încălcat constant angajamentele luate la NATO şi UE de a aloca fonduri necesare promovării culturii de securitate, societatea civilă nu pare interesată de subiect, iar cetăţeanul, principalul beneficiar, este mai preocupat de preţul caltaboşului decît de a trage la răspundere Guvernul, să zicem, pentru încălcarea Strategiei de Securitate Naţională. În secolul nostru, SECURITATEA devine axul central pe care se fundamentează dezvoltarea economică şi, în consecinţă, bunăstarea socială. Astăzi, securitatea este un produs de consum, cu o piaţă proprie şi standarde de calitate specifice. La ora actuală, securitatea naţiunii este un concept definit prin lentilele deformatoare ale ideologiilor, mai mult sau mai puţin expirate, prezente în spaţiul politico-militar. Statul este principalul gestionar al securităţii naţiunii şi, deci, gradul său de implicare în mediul social este definitoriu din perspectiva securităţii. Încă de la înfiinţare, Asociaţia Română a Specialiştilor în Securitate şi-a propus să devină, un furnizor de resurse şi informaţii pentru profesioniştii din domeniul securităţii private şi pentru publicul larg.

Strategia de securitate este caracterizată de o logică paradoxală în contradicţie cu logica bunului simţ (Edward Luttwak, "Strategia: logica războiului şi a păcii", 2001, pag.69) şi este caracterizată de patru elemente: OBIECTIVELE ( ţinta), CONCEPTELE STRATEGICE (calea, cursul de acţiune), RESURSELE. Între acestea, se strecoară, perfid, RISC-ul (falia dintre obiective şi resurse). O strategie bună aşează cele patru elemente într-un echilibru relativ. Relaţiile civil-militare sînt componenta instituţională principală a politicii de securitate (Samuel P.Huntington, "Statul şi soldatul", 1957, pp.1-3), model care a fost propus ca model ideal în programele de asistenţă occidentală sub egida NATO, UE sau OSCE (Marian Zulean, "Politica de securitate naţională", 2007, p.50).

Cultura de securitate reprezintă totalitatea noţiunilor, ideilor şi informaţiilor de care dispun, la un moment dat, cetăţenii statului, referitoare la valorile, interesele şi necesităţile naţionale de securitate, dar şi modalitatea de dezvoltare a unor atitudini, motivaţii şi comportamente necesare apărării şi protecţiei personale, de grup şi statale faţă de vulnerabilităţi, factori de risc, ameninţări, stări de pericol sau agresiuni potenţiale, precum şi promovării lor în mediul intern şi internaţional de securitate. Educaţia de securitate este una preventivă şi de gestiune a noului mediu de securitate intern şi internaţional, precum si a tipurilor de ameninţări la adresa securităţii. Mai pe înţelesul tuturor: cultura de securitate a fiecăruia se realizează prin educaţia de securitate şi ajută fiecare individ, familie sau grup să se apere în faţa agresiunilor la care este supus din exterior, inclusiv din partea propriului stat. Persistenţa INculturii de securitate adînceşte anomia socială şi incapacitatea de a reacţiona pozitiv la nedreptăţile sau agresiunile la care fiecare individ este supus. Mass-media este un vector important de formare a culturii de securitate, dar din experienţa ultimilor ani, este principalul pol de rezistenţă la tentativele timide de promovare a educaţiei de securitate şi a politicilor de securitate ce ar trebui asumate de cetăţeni. Potrivit lui Ulrich Beck, trăim într-o societate a riscului( 1992), iar riscul zero nu există. Pornind de la această afirmaţie, Donald Snow (2007) defineşte riscul ca o ecuaţie: RISC = AMENINŢARE - CAPABILITATE.

Într-o democraţie, politica de securitate este transparentă şi amplu dezbătută, iar judecarea unei politici de securitate se face de către electorat, în timp ce viabilitatea unei strategii poate fi supusă atît scrutinului politicienilor, cît şi scrutinului public, prin referendum. Ce ne facem atunci cînd cultura de securitate lipseşte, iar electoratul nu este în măsură să emită păreri faţă de politica de securitate naţională? Dacă pe timp de război succesul unei politici naţionale de securitate îl reprezintă "cîştigarea războiului", pe timp de pace criteriul de bază este acela de estimare a modului de îndeplinire a obiectivelor strategice asumate (în campania electorală, eventual), pe baza unor COSTURI REZONABILE, definite de către POPULAŢIE! Strategia naţională de securitate, ca document de planificare strategică, încearcă să pună în acord obiectivele strategice stabilite de decidenţii politici, cu resursele disponibile şi să ofere cursul de acţiune (conceptul) pentru realizarea lor. În realitate, în România, Strategia Naţională de Securitate a fost mereu ignorată sau contrazisă, din motive politicianiste (Zulean, op.cit. p.51). Întrebare logică: care este scopul strategiei de securitate? Evident, acela de apropune un concept strategic, un plan de acţiune, CLAR ŞI EXPLICIT, pentru a explica modul de angajare a resurselor, în scopul îndeplinirii obiectivelor! Potrivit "Geneva Centre for Democratic Control of Armed Forces (2005, p.2), strategia de securitate naţională ar trebui să cuprindă 3 părţi: viziunea statului privind securitatea naţională, evaluarea ameninţărilor şi oportunităţilor prezente şi viitoare şi 3, sarcini şi misiuni pentru instituţii cu specificarea resurselor. În contextul actual al globalizării, definirea "interesului naţional" este extrem de dificil. Interesele naţionale sînt considerate acele provocări ce îngrijorează cetăţenii unei naţiuni, identificate de literatura de specialitate în trei tipuri: 1- interese vitale, de securitate fizică a cetăţenilor; 2- interese fundamentale, care pot afecta interesele vitale dacă nu sînt realizate şi 3- interese periferice. Evident, fezabilitatea strategiei naţionale depinde de resursele disponibile şi de capacitatea de a mobiliza acele resurse efectiv şi în mod eficient.

Lipsa educaţiei de securitate la nivel naţional se remarcă prin absenţa oricărei reacţii publice la încălcarea Strategiei de Securitate Naţională a României, adoptată de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, prin Hotărîrea nr. 62 din 17 aprilie 2006, şi care încă se află în vigoare. Potrivit acesteia, securitatea internă reprezintă ansamblul activităţilor de protecţie, pază şi apărare a locuitorilor, comunităţilor umane, infrastructurii şi proprietăţii împotriva ameninţărilor asimetrice de factură militară sau non-militară, precum şi a celor generate de factori geo-fizici, meteo-climatici ori alţi factori naturali sau umani care pun în pericol viaţa, libertăţile, bunurile şi activităţile oamenilor şi ale colectivităţilor, infrastructura şi activităţile economico-sociale, precum şi alte valori, la un nivel de intensitate şi amploare mult diferit de starea obişnuită.
Securitatea internă priveşte, deopotrivă, siguranţa cetăţeanului şi securitatea publică, securitatea frontierelor, a energiei, a transporturilor şi a
sistemelor de aprovizionare cu resurse vitale, precum şi protecţia infrastructurii critice. Ea include, din punct de vedere structural, securitatea societală şi asigurarea stării de legalitate, contracararea terorismului şi a criminalităţii organizate, securitatea activităţilor financiar-bancare, a sistemelor informatice şi a celor de comunicaţii, protecţia împotriva dezastrelor şi protecţia mediului. Pentru asigurarea capacităţii de acţiune în orice situaţie, este necesară implementarea unui sistem naţional integrat de management al crizelor, ce va articula, într-o reţea modernă şi funcţională, toate structurile – civile şi militare, din administraţia centrală şi locală – cu atribuţii în acest domeniu şi va asigura coordonarea eficientă a resurselor umane, materiale, financiare şi de altă natură folosite pentru prevenirea pericolelor, controlul şi înlăturarea manifestărilor
negative, lichidarea consecinţelor şi restabilirea sau reconstrucţia stării de normalitate. Acest sistem va urmări asigurarea unui nivel optim de pregătire şi planificare operaţională şi funcţională a tuturor structurilor cu responsabilităţi în domeniu, pentru gestionarea întregului spectru al crizelor din domeniul securităţii.

Buna guvernare(ce făcea referire la Guvernarea Tăriceanu!, dar extrem de actuală) constituie o condiţie esenţială a securităţii şi prosperităţii,
instrumentul prin care democraţia trece din planul conceptelor şi al teoriilor, în planul vieţii reale. Ea este unitatea de măsură cumulativă prin care viaţa socială validează rezultatul alegerilor democratice, probează realismul programelor şi capacitatea forţelor politice de a-şi îndeplini promisiunile, cu stricta respectare a standardelor democratice. Buna guvernare evaluează succesul măsurilor de combatere a insecurităţii, inechităţii şi sărăciei şi stabileşte corecţiile necesare. Eficienţa administraţiei publice constituie o condiţie esenţială pentru asigurarea securităţii şi prosperităţii cetăţenilor României.

O direcţie prioritară de acţiune pentru realizarea obiectivelor prezentei strategii o reprezintă necesitatea declanşării unui amplu proces de dezvoltare, modernizare şi asigurare a protecţiei infrastructurii critice, a elementelor vitale ce vizează pregătirea instituţiilor, societăţii, economiei şi teritoriului naţional pentru a face faţă riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii. Domeniile de interes major privesc în mod deosebit: infrastructura de transport – în mod deosebit, construcţia de autostrăzi şi modernizarea rapidă a infrastructurii feroviare – şi reţeaua de management a traficului; infrastructura energetică; infrastructura de comunicaţii; managementul potenţialului hidrografic şi protecţia împotriva inundaţiilor; restructurarea sistemului bazelor militare, identificarea domeniilor de risc, elaborarea hărţilor cuprinzând riscurile probabile
şi dezvoltarea întro concepţie nouă a infrastructurii, pentru apărarea populaţiei de pericolele unor calamităţi naturale, dezastre şi accidente ecologice. Inutil să precizez că de la publicarea acestei strategii, România a rămas cu puţin peste 300 de km de autostradă, iar viteza medie de deplasare pe calea ferată este de 27 km/h la marfă şi 45 la persoane!

Ca orice strategie, RESURSA este esenţială. "Principala resursă pentru îndeplinirea acestui program o reprezintă voinţa politică a forţelor cărora poporul le-a încredinţat responsabilitatea guvernării şi legătura acestora cu poporul, cu oamenii care şi-au pus speranţele în acest
program. Realizarea obiectivelor strategiei securităţii naţionale implică un efort major de conştientizare a acestei răspunderi şi a nevoii de consolidare a bazei politice şi civice a guvernării, precum şi cerinţa apelului la judecata poporului şi la angajarea sa conştientă în realizarea programului". Cetăţeanul român este, însă, principalul beneficiar al politicii de securitate şi, deci, are dreptul şi datoria de a contribui activ la construcţia ei cotidiană. Cetăţeanul, depozitarul legitim al drepturilor şi libertăţilor fundamentale pe care se întemeiază statul democratic, are – potrivit Constituţiei – în materie de securitate naţională, drepturi inalienabile dar şi obligaţii proprii, asumate conştient. De aceea, cetăţenii trebuie să-şi dezvolte un comportament participativ şi responsabil, educaţia civică fiind calea cea mai potrivită pentru armonizarea acestor drepturi şi obligaţii ce conferă adevărata substanţă a patriotismului civic autentic şi profund.

Ignorarea sau eludarea strategiei naţionale de securitate din motive politicianisme se constituie ca un factor de risc la adresa securităţii europene. Strategia Europeană de Securitate a fost adoptată de Consiliul Justiţiei şi Afaceri Interne cu ocazia reuniunii din 25 şi 26 februarie 2010, a fost aprobată de Consiliul European din 25 şi 26 martie 2010. În decembrie 2003, Uniunea Europeană a adoptat strategia europeană de securitate, care se referă la dimensiunea externă a securităţii Europei. În februarie 2010, în timpul Preşedinţiei semestriale spaniole, Consiliul a completat-o adoptînd strategia de securitate internă. Această strategie a fost aprobată de Consiliul European din 25 şi 26 martie 2010.

Pentru cetăţenii Uniunii Europene, securitatea constituie una dintre priorităţile majore. Principalele riscuri şi ameninţări infracţionale cu care se confruntă în prezent Europa, şi anume terorismul, formele grave de criminalitate, criminalitatea organizată, traficul de droguri, criminalitatea informatică, traficul de fiinţe umane, exploatarea sexuală a minorilor şi pornografia infantilă, infracţionalitatea economică şi corupţia, traficul de armament şi criminalitatea transfrontalieră, se adaptează extrem de rapid la schimbările ştiinţifice şi tehnologice, în încercarea lor de a exploata în mod ilegal şi de a submina valorile şi prosperitatea societăţilor noastre deschise. Astfel, este vital ca Strategia de securitate internă să se poată adapta atît la nevoile cetăţenilor, cît şi la provocările inerente caracterului dinamic şi global al secolului XXI. Conceptul de securitate internă trebuie înţeles ca un concept vast şi cuprinzător, care acoperă mai multe sectoare, pentru a aborda aceste ameninţări majore precum şi alte ameninţări cu un impact direct asupra vieţii, siguranţei şi bunăstării cetăţenilor, inclusiv dezastrele naturale şi cele provocate de om, precum incendiile forestiere, cutremurele, inundaţiile şi furtunile. Pentru a face faţă acestor fenomene, statele membre ale UE dispun de propriile politici şi strategii naţionale de securitate. Rămîne ca ele să fie şi aplicate, iar analiza evoluţiilor viitoare să fie completată şi adaptată în permanenţă.

În Strategia Europeană de Securitate sînt stabilite 10 orientări pentru acţiune în vederea garantării securităţii interne a UE în următorii ani:
1- O abordare vastă şi globală a securităţii interne;
2- Asigurarea supravegherii democratice şi judiciare efective a activităţilor de securitate;
3- Prevenire şi anticipare: o abordare proactivă şi fondată pe informaţii. Acest punct mi se pare deosebit de important! Printre principalele obiective ale Strategiei de securitate internă a UE se numără prevenirea şi anticiparea infracţiunilor, precum şi a dezastrelor naturale şi a celor provocate de om şi atenuarea impactului lor potenţial. Recomandarea experţilor UE în materie de securitate este cît se poate de clară: politicile de securitate, în special cele de prevenire, trebuie să adopte o abordare vastă, care să implice nu numai serviciile de aplicare a legii, ci şi instituţiile şi specialiştii de la nivel naţional şi local. Prin urmare, ar trebui să se vizeze cooperarea cu alte sectoare, precum şcolile, universităţile şi alte instituţii de învăţămînt, pentru a se preveni situaţia în care tinerii devin infractori. Organizaţiile societăţii civile pot juca de asemenea un rol în desfăşurarea campaniilor de sensibilizare a populaţiei. Obiectivul acţiunii UE în domeniul protecţiei civile trebuie să fie reducerea vulnerabilităţii în faţa dezastrelor prin elaborarea unei abordări strategice de anticipare şi de prevenire a dezastrelor şi prin continuarea îmbunătăţirii nivelului de pregătire şi de reacţie, cu respectarea competenţelor naţionale. Ar trebui elaborate orientări privind metodele de cartografiere a pericolelor şi a riscurilor, evaluări şi analize, precum şi o prezentare de ansamblu a riscurilor naturale şi a celor provocate de om pe care UE le-ar putea înfrunta în viitor. Această analiză de risc la nivelul UE ar trebui să constituie o bază pentru iniţiative de cooperare între state membre care împărtăşesc aceleaşi riscuri şi UE în domeniul protecţiei civile şi al planificării capacităţilor. Trebuie identificate noi riscuri şi ameninţări, precum penuria de energie, panele din domeniul TIC şi pandemiile. Capacitatea cetăţenilor, precum şi a sectorului public şi privat, de a face faţă efectelor dezastrelor trebuie incluse în politicile de prevenire.
4- Elaborarea unui model global pentru schimbul de informaţii;
5- Cooperarea operaţională;
6- Cooperarea judiciară în materie penală;
7- Gestionarea integrată a frontierelor;
8- Un angajament în favoarea inovării şi a formării;
9- Dimensiunea externă a securităţii interne/cooperarea cu ţările terţe; Şi la acest punct aş vrea să intru în detalii: cooperarea internaţională a UE şi a statelor sale membre, atît la nivel bilateral, cît şi la nivel multilateral, este esenţială pentru a se garanta securitatea şi a se proteja drepturile cetăţenilor noştri şi pentru a se promova securitatea şi respectarea drepturilor în străinătate. În politicile UE cu privire la ţările terţe, securitatea trebuie să constituie un factor-cheie. Va trebui acordată o atenţie deosebită „statelor fragile şi eşuate” pentru ca acestea să nu devină cuiburi ale criminalităţii organizate sau ale terorismului. În acest context, Strategia de securitate internă completează în mod indispensabil Strategia europeană de securitate, elaborată în 2003 în cadrul politicii europene de securitate şi apărare.
10- Flexibilitatea în vederea adaptării la dificultăţile viitoare.

În concluzie: Strategia Naţională de Securitate a României este parte integrantă din Strategia Europeană de Securitate. Eludarea ei, din motive pur politicianiste, reprezintă o vulnerabilitate şi o breşă de securitate în cadrul Strategiei Europene. Absenţa unei culturi de securitate la nivelul cetăţenilor favorizează derapajele decidentului politic în procesul de implementare a strategiei naţionale. Educaţia de securitate şi siguranţă la nivelul cetăţeanului, atît din mediul urban, dar şi din cel rural, se impune ca o necesitate de grad "zero" în vederea garantării securităţii interne a României şi a Uniunii Europene în următorii ani.

„Forţele revoluţionare fac front comun cu forţele de ordine”

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor “Pro Lex” împreunǎ cu Blocul Naţional al Revoluţionarilor – 1989 România au încheiat protocol de colaborare şi susţinere a revendicǎrilor sindicale.
Prin redarea puterii cǎtre popor, revoluţionarii sunt responsabili pentru crearea premiselor trecerii româniei de la un stat totalitar la un stat democratic.
Din nefericire, în aceste momente românii, indiferent de profesie, sunt afectaţi de o depreciere, fǎrǎ precedent, a nivelul de trai, mulţi dintre aceştia fiind în imposibilitate de a-şi mai întreţine familiile sau plǎti datoriile.
Revoluţionarii au sentimentul cǎ idealurile pentru care s-au jertfit în decembrie 1989, sunt încǎlcate şi cǎ asistǎm astǎzi la o altfel de dictaturǎ şi încǎlcǎri ale drepturilor fundamentale.
Poliţiştii au constatat o înmulţire a numǎrului de infracţiuni periculoase (trafic de droguri, trafic de carne vie, tâlhǎrii, trafic de arme, etc.) care afecteazǎ sau poate afecta în mod grav siguranţa cetǎţenilor.
Cele douǎ organizaţii s-au angajat pentru susţinere în vederea realizǎrii unui cadru legislativ care sǎ nu permitǎ derapaje de la respectarea drepturilor fundamentale ale omului, în special dreptul la liberǎ exprimare, liberǎ asociere, la un loc de muncǎ, la un trai decent, precum şi pentru realizarea unui cadru legislativ care sǎ asigure protecţia şi autoritatea poliţiştilor în calitate de garant al securitǎţii persoanei şi ordinii de drept.
De asemenea, la mitingul de mâine, 27.10.2010, alǎturi de poliţiştii afiliaţi la Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor “Pro Lex” vor participa şi revoluţionarii din cadrul Blocului Naţional al Revoluţionarilor – 1989 România.
Avem nevoie de un alt tip de revoluţie, pentru reformarea clasei politice, a sindicatelor, a culturii şi învǎţântului din România.

Contact:
Dorin Lazǎr Maior – Preşedinte al Blocului Naţional al Revoluţionarilor – 1989 România 0732026348
Vasile Lincu – Preşedinte al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor “Pro Lex” – 0728788000, 0761788000

marți, 26 octombrie 2010

IRAQ, DANUBIA ŞI ARMATA NAŢIONALĂ

Din documentele secrete pe tema conflictului din Iraq, publicate de site-ul Wikilleaks şi preluate şi de presa de la Bucureşti, reiese că o firmă românească a fost implicată în uciderea nediscriminatorie a civililor iraqieni. Firma românească condusă de un general SIE în retragere – Mihail Bichir – a avut legături cu agenţi ai CIA şi ar fi lucrat, potrivit unor surse, sub oblăduirea administraţiei Bush. În 2006, angajaţii companiei româneşti Danubia Global Inc. au ucis trei iraqieni la Fallujah. Martorii au susţinut că angajaţii, cel mai probabil de origine americană, i-au confundat cu nişte insurgenţi şi au tras fără a fi provocaţi. La anchetă, ei au refuzat să răspundă întrebărilor cu privire la incident, invocînd politica firmei de a nu oferi informaţii confidenţiale. După incident, companiei i-a fost suspendată activitatea în Iraq timp de o lună, iar numărul angajaţilor a fost redus de la 70 la 12. În 2006, compania Danubia preia firma privată de securitate Custer Battles, deoarece acesteia i-a fost interzis accesul în Iraq. Custer Battles a fost înfiinţată în 2001 în Newport, Rhode Island de către Mick Battles, fost agent CIA şi candidat pentru un loc în Congres din partea republicanilor, şi Scott Custer, fost ofiţer în cadrul trupelor Rangers. După răsturnarea lui Saddam Hussein, în primăvara lui 2003, compania primeşte un contract în valoare de 16 milioane de dolari pentru a asigura securitatea aeroportului din Bagdad.

Această poveste a făcut ieri, de Ziua Armatei Române, "turul" presei centrale româneşti, cu o mare satisfacţie. A fost ceva de genul: "na, vă daţi îngeraşi şi voi sînteţi mînjiţi, voi, ăia cu pensii nesimţite, nu vă mai ajung banii, vă băgaţi să omorîţi oameni, bine vă face Băsescu"! Acuma, cîteva comentarii am de făcut:
1) Iraqul a fost în acea perioadă o arie de o instabilitate acută, în care atacurile asupra Coaliţiei erau frecvente. Şi justificate! Fallujah era bastionul insurgenţei anti-americane. În aceste condiţii, uciderea celor trei civili iraqieni, sigur a fost o gravă eroare, este o tragedie şi o nenorocire pentru familiile acestora, dar reprezintă o imagine cotidiană în timpul unui război. Din punctul meu de vedere, expresia "să respecţi regulile războiului" e cea mai mare tîmpenie! Războiul este o acţiune deliberată, în forţă, menită să UCIDĂ adversarul! Faptul că ne prefacem că aplicăm reguli cavalereşti e o ipocrizie generală. În aceste condiţii, TOŢI cei prezenţi în Iraq între 2003 şi 2009 s-au aflat acolo pentru a UCIDE adversarul şi pentru a rămîne în viaţă!
2) Cei mai mulţi mercenari sînt recrutaţi din rîndul foştilor militari, poliţişti sau jandarmi. Evident, companiile de mercenari sînt constituite de foşti militari, sau ofiţeri de informaţii. Începutul sec.21 a consacrat intrarea merceneriatului în era industrială, generată de excedentul de oameni şi materiale ale armatelor naţionale care la sfîrşitul Războiului Rece şi-au redus forţele. Cel puţin 310 companii private de securitate, printre care şi firme româneşti, au primit, din 2003, contracte din partea administraţiei americane pentru protejarea oficialilor, instituţiilor, convoaielor şi altor entităţi din Iraq. Cea mai cunoscută este Blackwater despre care s-au ţesut nenumărate legende! Angajaţii firmelor de pază care se află la prima misiune în Iraq au parte acolo de un scurt stagiu de pregătire. Este vorba, în principal, de cunoaşterea armelor (pistoale-mitralieră americane de tip M -15 sau M-16) şi cîteva şedinţe de tragere în poligon. Nici unul dintre ei nu ştie numele real al colegilor, fiecare luptător fiind cunoscut doar după poreclă. În cei şapte ani de război, descrişi de aceste documente, au fost ucişi cel puţin 175 de angajaţi ai companiilor de securitate, cel mai mare număr de victime fiind înregistrat în 2006, cu 53 de morţi. Insurgenţii au răpit cel puţin 70 de angajaţi, dintre care mulţi au fost ucişi ulterior. Angajaţii companiilor de securitate au fost implicaţi şi în accidente rutiere cu decese multiple pe tot teritoriul Iraqului, ca urmare a vitezei mari cu care conduceau pe drumuri proaste, unde o ameninţare poate apărea în orice moment.
3) Întotdeauna, între companiile de securitate private şi componentele de forţă ale unui stat vor exista divergenţe, "asezonate" cu denigrări în presă şi nu numai. Campania de discreditare a Companiei Blackwater - firma care nu a pierdut nici măcar un singur obiectiv! - este un exemplu grăitor. Activitatea acestor companii este, însă, departe de a fi una permanent negativă. CPS au, în majoritatea cazurilor, un cod intern de bună conduită pentru respectarea "legilor războiului", altele aderă la Convenţia de la Geneva. De altfel, se constată o implicare tot mai mare a companiilor de securitate privată în conflictele externe, dar şi în misiuni de siguranţă naţională. Clar, această tendinţă tulbură raporturile dintre state şi armatele naţionale. Statul va avea întotdeauna obligaţia să-şi apere coeziunea,interesele şi cercurile de suveranitate.

Dincolo de spectaculosul morbid al poveştii cu Danubia, ar trebui ca experţii în securitate, societatea civilă, jurnaliştii specializaţi să discute serios despre contribuţia Companiilor Private de Securitate la siguranţa naţională. În perioada 17-18 noiembrie, voi participa la Bruxelles, la invitaţia Comisiei Europene, Departamentul de Afaceri Interne, la seminarul "Securitatea Internă a Uniunii Europene, Strategii în Acţiune", în care vor fi abordate multe din problemele ridicate chiar de experţii români din cadrul Asociaţiei Române a Specialiştilor în Securitate (ARSS): ponderea tot mai însemnată a CPS în securitatea internă. Prezenţa acestora "în peisaj" nu este o noutate. Am mai spus-o, şi o repet, judecînd prin prisma istoriei, armatele naţionale (unele forţate să supravieţuiască cu 0,27% din PIB - propunere pe 2011!) sînt doar o mică paranteză. Nu este nevoie să ne întoarcem la Alexandru Macedon sau la armatele cartagineze. Italia condottierilor (condotta - contract) şi Germania sec. 16, sau Franţa, pînă la bătălia de la Valmy (1792), sînt exemple grăitoare. În zilele noastre, în plină criză europeană majoră, se pune serios întrebarea: din ce considerent ar trebui ca mijloacele de apărare să fie proprietatea statului, din moment ce el deţine comanda operaţiunilor? Corectă întrebare! Anumite evoluţii actuale mă fac să cred că statele şi-ar putea delega ordinea publică internă şi misiunile armate!

Raţiunea acestei evoluţii este multiplă. În primul rînd, dispariţia ameninţărilor majore care necesitau mobilizarea unei întregi naţiuni, dar şi reducerea drastică a bugetelor militare. Procesul a început la sfîrşitul secolului trecut prin externalizarea serviciilor periferice. Avantajele angajării CPS în astfel de operaţiuni sînt multiple. Din punct de vedere economic, dispare necesitatea ca ţările să-şi mai întreţină armatele, se reduc bugetele de investiţii şi cheltuielile se adaptează la nevoile de moment. Din punct de vedere operaţional creşte rapiditatea intervenţiilor, apare accesul la tehnica şi echipamentul moderne fără lungile şi greoaiele proceduri politice şi de achiziţie, şi apare accesul la personalul antrenat cu experienţă de luptă. O astfel de abordare "fantasmagorică" a securităţii naţionale generează trei provocări.
1) Etică şi juridică. Va trebui ca jurisdicţiile internaţionale să nu mai condamne în bloc mercenariatul, precum ONU, şi să se aplece serios asupra unor reguli deontologice şi măsuri necesare de control (Enrique Bernales Ballesteros, raport E/CN.4/1998/31, Comisia pentru Drepturile Omului, ONU). Gîndiţi-vă şi la dificultatea plasării juridice a războiului împotriva terorismului, în care armate naţionale au fost obligate să lupte împotriva unor actori non-statali. Ori conflictul între doi actori non-statali, CPS şi gherile teroriste, de exemplu, este mult mai uşor de motivat juridic (Mario Balint, "Target-Operaţiuni militare externe în combaterea terorismului", Ed. Banatului Montan, 2010)
2) Politico-militară. Un nucleu dur al armatelor naţionale va dori să păstreze controlul asupra cercurilor de suveranitate în concordanţă cu interesele naţionale, în baza unei analize asupra rolului statului într-o lume viitoare.
3) Industrială. CPS va putea achiziţiona armament şi tehnică adaptată noilor tipuri de conflicte. De exemplu, războiul urban. Urbanizarea este un fenomen mondial. Experienţa americană de la Mogadiscio şi cea rusă de la Groznîi, sînt citate ca exemple ale dificultăţilor cu care riscă să se confrunte armatele naţionale convenţionale în mediul urban. Aglomerările urbane concentrează resurse ostile: mijloace materiale, posibile recrutări, ţinte sigure, prezenţă facilă a presei. Studiile mondiale arată că în 2030, Europa, America de Nord şi America Latină vor fi urbanizate în proporţie de 85%.

Una peste alta, trecînd peste incidentul nefericit în care a fost implicată Compania Danubia, pot spune că, în mod paradoxal, implicarea tot mai mare a Companiilor Private de Securitate ar putea fi o contribuţie importantă la stabilitatea europeană şi internaţională şi la neutralizarea forţei, ca mijloc de exprimare!

luni, 25 octombrie 2010

DE ZIUA ARMATEI

Astăzi, Armata Română sărbătoreşte! La mulţi ani! Deşi, focul încrucişat la care este supusă nu oferă motive de sărbătoare. Armata Română a fost, este şi va rămîne, sper eu!, un simbol al Onoarei şi Dragostei de Patrie, al luptei şi jertfei, al cinstirii Drapelului, Imnului şi Simbolurilor Naţionale. Astăzi, însă, tot mai mulţi derbedei politici încearcă să şteargă din memoria oamenilor SIMBOLUL Armatei Române. Greu încercată de inconştienţa unor propăvăduitori agresivi ai Inculturii de securitate naţională, Armata este astăzi mai fragilă ca oricînd. Remarca, pe care mi-o asum, este valabilă la toate instituţiile de forţă din această ţară componente ale Sistemului Naţional de Apărare. Astăzi, Armata Română este victima lipsei de onoare a Clasei Politice din România. O clasă politi-că ca-re a promis, la integrarea în NATO, un buget de 2,38% din PIB şi care, pentru 2011, pregăteşte...0,27% din PIB. Acest procent este echivalentul sinuciderii anunţate! Dar, pentru ca eşecul să nu fie atît de pronunţat, există informaţia că decidenţii portocalii pregătesc o nouă restructurare: DESFIINŢAREA unor categorii de forţe, precum AVIAŢIA sau VÎNĂTORII DE MUNTE! Această aberaţie este la limita răbdării! Şi pentru că aberaţia trebuia să poarte un nume, aceasta a fost ales: EMIL BOC, proaspăt decorat de ministrul apărării cu Medalia de Onoare a SMG! Acest impostor politic liliputan întinează eforturile de 20 de ani ale Armatei, cel mai important ambasadror al integrării României în NATO şi UE, o instituţie simbol a statului. Fie şi numai pentru atîta lucru şi militarii în rezervă şi retragere trebuie să protesteze astăzi în întreaga ţară! Pentru ONOARE!, un cuvînt pe care actuala clasă politică nu îl cunoaşte! Pentru o reconstrucţie morală, ce aţi zice de militarizarea spaţiului politic românesc?

Ziua de astăzi marchează, însă, şi două gesturi reparatorii: avansarea la gradul de general de brigadă a col(r). Ioan Petrescu, fostul şef al Trustului de Presă al Armatei şi avansarea la gradul de general de brigadă, extrem de tîrziu, a col. dr. Nicolae Ciucă, poate unul dintre cei mai titraţi comandanţi militari români de după Al Doilea război mondial! LA MULŢI ANI, ARMATEI ROMÂNIEI!

joi, 14 octombrie 2010

Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale


De Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale, sărbătorită anual în cea de-a doua zi de miercuri a lunii octombrie, în municipiul Reşiţa, au fost organizate o serie de acţiuni.
În Piaţa Tricolorului din Reşiţa, a avut loc o acţiune de informare preventivă a populaţiei şi prezentarea tehnicii de intervenţie din dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă 'Semenic' al judeţului Caraş-Severin.
Pompierii, dar şi personalul de specialitate au stat la dispoziţia persoanelor interesate şi au oferit informaţii cu privire la prevenirea dezastrelor şi la intervenţia în astfel de situaţii.
Tot miercuri, a avut loc şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin, pe ordinea de zi aflându-se mai multe teme.
Astfel, a avut loc prezentarea şi supunerea spre aprobare a Planului de activităţi pe anul 2011 a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă 'Semenic' al judeţului Caraş-Severin, analiza situaţiei privind poluarea pe Dunăre, produsă în urma evenimentului înregistrat în Ungaria, la Aska, şi aprobarea unor măsuri ce trebuie întreprinse la nivelul localităţilor situate pe malul fluviului, în cazul în care ar fi depăşite limitele normale ale PH-ului apei.
'În situaţia în care parametrii de calitate ar înregistra depăşiri faţă de limitele admisibile, se va aplica planul de prevenire şi combatere a poluării accidentale. Conform acestuia, se va întrerupe folosirea apei din Dunăre, iar apa va fi monitorizată din punct de vedere calitativ. Dar, aşa cum s-a anunţat deja, nu au fost înregistrate modificări în ceea ce priveşte valorile indicatorilor fizico-chimici, peste limitele admise', a precizat prefectul judeţului Caraş-Severin, Octavian Ţunea.
De asemenea, a fost subliniată semnificaţia şi importanţa Zilei Internaţionale pentru Reducerea Dezastrelor Naturale, respectiv, a avut loc prezentarea unor materiale cu caracter informativ, cum ar fi 'Dezastre naturale ce pot afecta judeţul Caraş-Severin', sau 'Vulnerabilitatea construcţiilor la seismele de suprafaţă, în Banat'.

BULETIN DE PRESĂ

ACCIDENT RUTIER PE DN 57
În data de 12.10.2010, în jurul orelor 07.30, Poliţia Oraşului Oraviţa, a fost sesizată cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 57, între Oraviţa şi Moldova Nouă.
Echipa de cercetare deplasată la faţa locului a constatat că B. DORINA CAMELIA, de 30 ani, din Oraviţa, în timp ce conducea un autoturism, din cauza neatenţiei a pierdut controlul autoturismului, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autovehicul condus de D. ZVONCO de 35 ani, din Pojejena.
În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a celor doi conducători auto, D.ZVONCO fiind transportat la Spitalul Judeţean Reşiţa iar B.DORINA la Spitalul Municipal Timişoara.
Celor doi le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

RĂNIT UŞOR DUPĂ CE S-A IZBIT DE UN COPAC CU AUTOTURISMUL
În data de 12.10.2010, în jurul orelor 18.15, Poliţia Municipiului Caransebeş a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă cu privire la faptul că pe raza localităţii Sacu, a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că în timp ce C.EMIL IONEL, de 72 ani, din Timişoara, conducea un autoturism, din cauza neatenţiei a intrat pe contrasens, a părăsit partea carosabilă şi s-a izbit de un copac.
În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto care a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Caransebeş pentru îngrijiri medicale. În urma testării cu aparatul alcooltest a lui C.EMIL IONEL rezultatul a fost negativ.

A TRAS MAI MULTE FOCURI DE ARMĂ ÎNTR-UN INDICATOR RUTIER
În data de 12.10.2010, în jurul orelor 18.00, Poliţia Municipiului Reşiţa a fost sesizată telefonic de către Postul de Jandarmi Montan de pe muntele Semenic, cu privire la faptul că V.NICOLAE de 59 ani, din Timişoara, a tras mai multe focuri de armă într-un indicator rutier.
Echipa operativă deplasată la faţa locului a constatat că bărbatul deţinea un pistol, 22 cartuşe şi două încărcătoare.
V.NICOLAE este deţinător al unui permis de armă tip B ( pentru autoapărare), fiind autorizat să deţină armă.
Pe numele bărbatului poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de armă letală fără drept şi distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a indicatoarelor, semafoarelor sau amenajărilor rutiere, iar pistolul, cele 22 de cartuşe cu glonţ de calibru 9,19 mm, încărcătoarele şi şase tuburi găsite la faţa locului au fost ridicate în vederea cercetărilor.





PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA-RAMONA

duminică, 10 octombrie 2010

BULETIN INFORMATIV

Asanare de muniţie
In data de 07 octombrie , echipa pirotehnică din cadrul ISU “Semenic” a fost solicitată să intervină, în comuna Şopotu Nou,unde a fost găsit un proiectil perforant cal.75 mm.Muniţia a fost cercetată, ridicată şi transportată în vederea distrugerii la depozitul de la SC Arsenal Sa Reşiţa.

ISU SEMENIC atrage atenţia asupra faptului că muniţia neexplodată constituie un real pericol, manevrarea acesteia de către persoane neautorizate poate avea consecinţe grave.
Agenţii economici care au ca obiect de activitate achiziţionarea de fier vechi sunt rugaţi să fie atenţi şi să anunţe instituţiile abilitate în cazul în care cineva intenţionează să comercializeze muniţie sau elemente de muniţie.



Incendiu la Vălişoara
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin a fost solicitat să intervină, joi 07 octombrie, pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărească în localitatea Vălişoara - comuna Bucoşniţa. La faţa locului au fost deplasate trei echipaje de pompieri militari, din cadrul Detaşamentului Caransebeş, care au acţionat, la localizarea şi lichidarea incendiului.
Cauza probabilă a incendiului o constituie un coş de fum neprotejat termic ,în urma incendiului arzând acoperişul anexei, pe o suprafaţă de 200 mp,8 tone de fân şi o bicicletă. Valoarea bunurilor salvate se ridică la 90.000 lei, iar a celor distruse la 20.000 mii lei.

vineri, 8 octombrie 2010

Oana Lungescu va fi noul purtător de cuvânt al NATO.


Oana Lungescu, un jurnalist român care lucrează la BBC, va fi noul purtător de cuvânt al NATO. Informaţia a fost confirmată pentru Antena3 în urmă cu puţin timp de oficialii de la Bruxelles. Oana Lungescu va prelua funcţia de la 1 decembrie 2010. James Appathurai este actualul purtător de cuvânt NATO, care îşi va încheia mandatul la sfârşitul lunii viitoare.

Patria S.A. – credite cu epoleţi

O soluţie pentru situaţia jenantă în care se află guvernanţii

Eduard Ovidiu Ohanesian

În lipsa soluţiilor economice, perspectiva unei lovituri militare de palat naşte iniţiative bizare. Noul şef al M.A.I. Traian Igaş ordonă băncilor să păsuiască “uniformele” cu datorii. O soluţie simplă şi eficace putea proteja Sistemul de situaţia jenantă în care se află acum. Banca Armatei, proiect demarat în 1996 şi lăsat de izbelişte din lipsă de finanţare.

Interesantă prima iniţiativă a noului ministrului de interne Traian Igaş. A dat ordin pe unitate ca poliţiştii plini de datorii să fie păsuiţi de bănci. Rămâne de văzut cum se va materializa tâmpenia emisă de fostul DJ de Pecica, deoarece este greu de crezut că bancherii vor lua poziţie de drepţi şi vor amâna, reduce sau sau reeşalona plăţile pe care 70% din angajaţii MAI trebuie să le facă în viitorul apropiat. Panica stârnită la Cotroceni de mişcările de stradă ale poliţiştilor este evidentă, în 24 septembrie, înregistrându-se poate prima acţiune de contestare a unui preşedinte al României post-decembriste desfăşurată o structură militarizată. Cum de s-a ajuns în această situaţie ? Disperarea este cuvântul cheie. Se caută cu înfrigurare vinovaţii. Şi dacă în zodia comunismului, românul ieşea în stradă pentru libertate şi pentru o viaţă mai bună, de data acesta lucrurile sunt puţin mai complicate. Vinovaţii pentru potenţiala lovitură de palat nu sunt “agenturili străine”, opoziţia impotentă, nici măcar liderii sindicali vânduţi. De data aceasta, lui Băse i se va trage de la sistem. Sistemul bancar. Mai precis de la datoriile pe care le au supuşii săi, milioane de oameni ( inclusiv poliţişti, militari sau securişti) la bănci, nereturnabile datorită politicii înţelepte de partid şi de stat din ultimul an. După ce poliţiştii şi-au aruncat chipiurile în poarta lui Băsescu, cadrele MApN în rezervă şi retragere au anunţat boicotarea Zilei Armatei din 25 octombrie. Oare cât vor mai răbda ceilalţi angajaţi ai sistemului de siguranţă şi apărare naţională ale căror venituri au fost ciuntite semnificativ în ultima vreme ? Vor trata băncile preferenţial uniformele în detrimental cetăţeanului obişnuit ? Greu de imaginat.



O bancă proprie sistemului de apărare naţională

Şi totuşi, în 1996, cineva a prevăzut situaţia jenantă şi periculoasă în care se află astăzi oficialii de la palatele Cotroceni şi Victoria, venind cu o soluţie pe cât de simplă, pe atât de ingenioasă. La data aceea, proiectul purta numele de Banca Armatei şi avea ca obiectiv principal “acoperirea necesităţilor de finanţare a armatei, inclusiv a personalului militar şi civil sau a pensionarilor militari”. Era vorba despre o bancă proprie a sistemului naţional de apărare, care în cele din urmă, putea deservi toate instituţiile din acest domeniu ( STS, SPP, MI, SIE, MApN, etc. ).
O notă emisă de Direcţia Financiară a Ministerul Apărării Naţionale dovedeşte că ministrul Gheorghe Tinca îşi dăduse acordul pentru crearea acestei bănci, ba chiar mai mult, dăduse ordin să se facă un studiu de fezabilitate. Proiectul era coordonat de șeful Marelui Stat Major al Armatei Române generalul Dumiru Cioflină, avea termene precise de execuţie şi un capital social de cel puţin 100 de milioane de dolari. Pe lista membrilor fondatori ai băncii Patria S.A. erau nume grele : Gheorghe Tinca, Dumitru Cioflină, Ioan Mircea Paşcu, Florentin Popa, Costică Lapteş, alţi generali şi colonei din toate structurile de forţă ale statului. Surse din cadrul Direcţiei Financiare a MApN spun că Sorin Ovidiu Vântu fusese de acord în 1996 să plătescă 30% din totalul capitalului social, necesar pentru deschiderea noii bănci. Din păcate, tocmai când avea de virat circa 15 de miliarde de lei vechi, după o călătorie în Cipru alături de unii dintre cei enumeraţi mai sus, Vântu s-ar fi retras din afacere. Proiectul a căzut şi nu a mai fost reluat.









A decedat în urma unei altercaţii cu un vecin

În data de 07.10.2010, în jurul orelor 11.30, Postul de Poliţie Comunală Bozovici a fost sesizat telefonic de către U.LIVIA cu privire la faptul că soţul său U.NICOLAE domiciliat într-o localitate de pe raza comunei Bozovici, a fost lovit în cap cu un corp contondent din lemn de către A.GHEORGHE în vârstă de 79 ani, domiciliat în aceeaşi localitate.
Între cei doi a avut loc o altercaţie spontană.
În urma loviturii primite victima în vârstă de 67 ani a fost transportată la Spitalul Bozovici unde a decedat.
În prezent poliţiştii efectuează cercetări cu privire la producerea evenimentului.





PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA-RAMONA

joi, 7 octombrie 2010

Distrugere muniţie


Mâine , 08 octombrie a.c., în intervalul orar 08.00-16.00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin execută, în poligonul SC Arsenal SA Reşiţa, o acţiune de distrugere a muniţiei.
În acţiunea de astăzi vor fi detonate 33 bucăţi de elemente de muniţie: (două bucăţi lovitură aruncător - cal. 120 mm, 30 bucăţi proiectil exploziv - cal. 73 mm şi
o bucată proiectil exploziv – cal. 45 mm)
Având în vedere acest lucru, populaţia este rugată să ia măsuri pentru a evita perimetrul respectiv, şi să urmeze indicaţiile date de către specialiştii în protecţie civilă prezenţi la faţa locului.

BULETIN DE PRESĂ


A DESCHIS UŞA AUTOTURISMULUI FĂRĂ SĂ SE ASIGURE ŞI A LOVIT UN BICICLIST
În data de 06.10.2010, în jurul orelor 10.30, Poliţia Comunală Bozovici a fost sesizată telefonic despre producerea unui accident de circulaţie soldat cu un rănit uşor, în parcarea din faţa Liceului Teoretic Bozovici.
Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că în timp ce A.LAZĂR, 39 de ani, din Bozovici, se afla parcat cu autoturismul, a deschis uşa din partea stânga faţă fără a se asigura, moment în care l-a lovit pe biciclistul P.GHEORGHE, 53 de ani, din Bozovici, ce se deplasa pe acostamentul drumului naţional 57B.
În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a biciclistului care a fost transportat la Spitalul Bozovici, nefiind necesară internarea acestuia.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

URMĂRIT INTERNAŢIONAL DEPISTAT LA CARANSEBEŞ
În data de 06.10.2010 pe baza informaţiilor deţinute, lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliţie Caraş-Severin - Serviciul de Investigaţii Criminale au depistat un urmărit internaţional pe raza municipiului Caransebeş.
P.DĂNILĂ în vârstă de 40 ani, domiciliat în Mehadia, în data de 02.10.2010 s-a internat sub numele de P.PAVEL la Spitalul Municipal Caransebeş unde a suferit o intervenţie chirurgicală.
Pe numele bărbatului Tribunalul Caraş-Severin în anul 2004 a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii de 3,4 ani pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
Condamnatul urmează să fie depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin.

CU AUTOTURISMUL NEÎNMATRICULAT PE DRUMURILE PUBLICE
În data de 06.10.2010, în jurul orelor 17.30, în timp ce lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Caransebeş efectuau activităţi de supraveghere şi îndrumare a traficului rutier pe strada Ardealului, au oprit pentru control un autoturism.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că autovehiculul a fost condus de către L.RAUL ADRIAN de 20 ani, din Caransebeş, însă numărul de înmatriculare provizoriu a expirat în data de 05.10.2010.
Faţă de conducătorul auto se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice de către o persoană, a unui autovehicul neînmatriculat.



PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA-RAMONA

COMUNICAT DE PRESĂ


Forţele militare româneşti din teatrul de operaţii din Afganistan au început implementarea programului de utilizare a vehiculelor blindate rezistente la mine şi protejate împotriva ambuscadelor (MRAP), concomitent cu instruirea mecanicilor conductori români.
Primele opt vehicule MRAP au intrat în dotarea Batalioanelor 811 Manevră “Dragonii Transilvani” şi 812 Manevră “Şoimii Carpaţilor” dislocate în Provincia Zabul.
Mijloacele blindate fac parte dintr-un lot de 60 de vehicule MRAP oferite de Statele Unite ale Americii pentru utilizare de către trupele româneşti dislocate în Afganistan, în baza unei solicitări adresată secretarului de stat american al apărării, Robert Gates, de către ministrul apărării naţionale Gabriel Oprea.
Vehiculele MRAP, echipate complet cu tehnica necesară îndeplinirii misiuni, oferă o mobilitate şi o viteză superioară de deplasare şi posibilitatea angajării luptei pentru o perioadă mai lungă de timp.
Încă de la preluarea mandatului Apărării, ministrul Gabriel Oprea şi-a asumat ca prioritate protecţia vieţii militarilor români aflaţi în teatrele de operaţii, în principal a militarilor dislocaţi în Afganistan, având în vedere gradul ridicat de risc al misiunilor ce se execută în acest teatru de operaţii.
Militarii batalioanelor 811 Manevră “Dragonii Transilvani” şi 812 Manevră “Şoimii Carpaţilor” vor beneficia, prin utilizarea MRAP, de autovehicule blindate care oferă un nivel de protecţie sporită a personalului la atacurile cu dispozitive explozive improvizate şi cu armament de calibru mic, fiind superioare în configuraţia blindajului faţă de HUMVEE.
    În prezent, Armata României are dislocaţi în teatrul de operaţii din Afganistan peste 1.600 de militari. Majoritatea forţelor româneşti din Afganistan sunt dislocate în Provincia Zabul din sudul Afganistanului. Militarii români participă la misiuni ce au ca obiective asigurarea securităţii zonelor de responsabilitate şi reconstrucţia Afganistanului, instruirea armatei naţionale afgane şi acţiuni de sprijin umanitar al populaţiei locale.
Biroul de presă 

marți, 5 octombrie 2010

BULETIN DE PRESĂ


AU TĂIAT ŞI FURAT MATERIAL LEMNOS DIN REZERVAŢIA CHEILE NEREI - BEUŞNIŢA
În data de 04.10.2010, în jurul orelor 17.00, Postul de Poliţie Comunală Bozovici a fost sesizat cu privire la faptul că în rezervaţia Cheile Nerei – Beuşniţa, în zona Gura Izvorului, de pe raza comunei, au fost depistate trei persoane care au tăiat material lemnos, respectiv arbori de pe picior.
Echipa operativă deplasată la faţa locului a constatat că H.GHEORGHE, de 29 ani din Bozovici, F.MARIANO de 47 ani şi F.DANIELE, de 22 ani, ambii domiciliaţi în Italia, au tăiat un număr de 37 arbori de esenţă carpen şi fag nemarcaţi.
Cele trei persoane au declarat că sunt angajaţii unei societăţi comerciale care exploatează calcar în zonă şi au tăiat arborii pentru a desface un drum escavatorului cu care urmau să desfacă de pe un versant roca de calcar.
Celor trei le-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt şi tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional.

ACCIDNET RUTIER PE DN 58
În data de 04.10.2010, în jurul orelor 23.30, în timp ce M.MARIAN, de 28 ani, domiciliat în localitatea Casin, judeţul Bacău, conducea un autoturism pe DN 58, din direcţia Caransebeş spre Reşiţa, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed şi într-o curbă deosebit de periculoasă a pierdut controlul autovehiculului părăsind partea carosabilă.
În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto şi a pasagerei N.NICOLETA IULIA, de 30 ani, din Bocşa, care au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa pentru îngrijiri medicale nefiind necesară internarea acestora.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză se continuă cercetările cu privire la săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.


PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA-RAMONA

luni, 4 octombrie 2010

BULETIN INFORMATIV


În primele două zile ale lunii octombrie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin a fost solicitat să intervină la un accident rutier, două incendii, o acţiune asanare teritoriu de muniţie neexplodată şi trei situaţii de asistenţă persoane în care s-a impus deblocarea unor uşii.

Vineri, 01 oct. 2010
La Moldova Nouă, o femeie a rămas blocată pe balconul apartamentului în care locuieşte în timp ce copilul său, în vârstă de 2 ani, era singur în casă. Pompierii militari din cadrul Secţiei Moldova Nouă au intervenit înainte de a se înregistra alte evenimente nedorite.
Echipa pirotehnică a ISU a participat la o misiune de asanare a teritoriului de muniţie neexplodată. Astfel, au fost ridicate, de la un depozit de fier vechi, din muncipiul Reşiţa, două proiectile explozive de calibru 152, respectiv 76 mm. Muniţia a fost depozitată în siguranţă.
Opt clăi de fân, de la un sălaş de pe teritoriul comunei Cornea, au ars într-un incendiu ce a izbucnit de la un coş de fum. Pentru localizarea incendiului, la faţa locului, au fost trimise două echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentul Caransebeş. Având în vedere faptul că starea drumului nu a permis accesul autospecialelor de intrevenţie, pompierii s-au deplasat pe jos spijinind membrii serviciului voluntar din localitate, la stingerea focului, cu găleţi cu apă. Exista riscul de extindere a focului la alte nouă clăi de fân, cât şi la construcţia propriu-zisă a sălaşului.
Detaşamentul de Pompieri Caransebeş a participat şi la stiungerea unui incendiu izbucnit în pivniţa unei case din satul Vălişoara, comuna Bucoşniţa. Potrivit cercetărilor efectuate la faţa locului, cauza probabilă de aprindere o constituie instalaţia electrică improvizată din pivniţă. Incendiul a fost stins fără ca acesta să se extindă la restul casei. Valoarea bunurilor salvate se ridică la 126 mii lei.

Sâmbătă, 02 oct. 2010
Pompierii militari au fost solicitaţi să intervină la deblocare uşii unui apartament din municipiul Reşiţa. Proprietara, in vârstă de peste 70 de ani, era căzută şi în imposibilitate de a se deplasa. Femeia a fost preluată de Serviciul Judeţean de Ambulanţă în vederea acordării asistenţei medicale de specialitate.
În aceeaşi zi, pompierii miliari au participat şi la deblocarea uşii unei camere de hotel din municipiul Reşiţa. O femeie de naţionalitate italiană s-a închis în baie şi refuza să deschidă uşa camerei.
Prin serviciul 112, ISU „SEMENIC” a fost solicitat să intervină la un accident rutier produs pe DN 6, Reşiţa-Caransebeş. Din fericire, nu a fost vorba despre persoane încarcerate, pompierii au luat doar măsuri împotriva izbucnirii unui incendiu.

purtător de cuvînt,
plt. ANCA BALINT

Noul Ghid al carierei militare pe cale de a fi adoptat

Ministerul Apărării Naţionale a postat pe site-ul propriu, proiectul de act normativ pentru adoptarea unui nou Ghid al carierei militare.

Motivaţia iniţiatorului legislativ, MApN, pentru modificarea actualului Ghid al carierei militare:

- în prezent , toate cadrele militare pot frecventa un curs de carieră începând cu ultimii doi ani ai stagiului minim în gradul respectiv, dar există situaţii în care cadrele militare participă la misiuni internaţionale sau ocupă posturi în străinătate pe o perioaă mai mare de doi ani, generând dificultăţi în respectarea acestor prevederi;

- ofiţerii sunt împărţiţi în “categorii”, sintagmă care nu se regăseşte în instituţia “armelor, serviciilor, sau specialităţilor militare” prevăzută în Legea 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, iar evoluţia acestora în carieră este astfel diferenţiată pe categorii, în mod nejustificat;

- actualul Ghid este deficitar în a asigura baza de regelementare pentru norme subsecvente din anumite domenii, cum ar fi “definirea funcţiilor din statele de organizare”.

Ce shimbări sunt avute în vedere:

- modificările cuprinse în noile prevederi permit derularea mai rapidă şi mai eficientă a proceselor de gestiune a personalului, iar pregătirea pe durata carierei militare este corelată cu sistemul educaţional pe plan naţional, instituind masteratul militar în domeniul de licenţă, echivalent cu studiile universitare corespunzătoare ciclului II Bologna;

- frecventarea cursurilor de carieră este permisă pe toată perioada stagiului deţinut, ceea ce permite cadrului militar să-şi pălanifice mult mai eficient propria carieră în sensul îndeplinirii tuturor condiţiilor pentru promovarea în funcţii şi înaintarea în grad;

- se introduc cursuri postuniversitare de perfecţionare pentru locotenenţi-colonei/similari şi colonei/similari;

- se confirmă împortanţa studiilor de nivel înalt în domeniul securităţii naţionale şi internaţionale organizate în cadrul Colegiului Naţional de Apărare.

Se aşteaptă ca punerea în aplicare a demersului legislativ să conducă la creşterea atractivităţii profesiei militare, fiind stabilite modalităţi şi reguli de parcurs pentru cadrele militare în cariera profesională. Totodată, iniţiatorul legislativ consideră că prin noul Ghid se asigură succesiunea logică şi coerenţa necesare pentru crearea cadrului legal aplicării managementului carierei individuale, element fundamental al reformei în domeniul resurselor umane.

Propunerile, sugestiile şi opiniile persoanelor interesate cu privire la acest proiect de act normativ pot fi transmise pe adresa de e-mail dlaj@mapn.ro, până la data de 10.10.2010.
www.militar.infomondo.ro

vineri, 1 octombrie 2010

BULETIN DE PRESĂ

A PROVOCAT UN ACCIDENT RUTIER PE DN 6
În data de 30.09.2010, în jurul orelor 05.30, C.IONUT de 22 ani, domiciliat în Strehaia, judeţul Mehedinţi, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6 din direcţia Orşova spre Caransebeş, a efectuat manevra de depăşire neregulamentară a unui ansamblu de autovehicule format dintr-un autotractor şi o semiremorcă şi a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară ce circula regulamentar din sens opus, oprindu-se în şanţul de pe marginea părţii carosabile.
În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a conducătorului autoutilitarei P.NICA, de 42 ani, din comuna Podeni, judeţul Mehedinţi şi a conducătorului C.IONUT, ambii fiind transportaţi la Spitalul Judeţean Drobeta – Turnu Severin unde au rămas internaţi.
Cei trei conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest rezultatele fiind negative.
Faţă de C.IONUT se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE DAR LA VOLANULUI UNUI AUTOTURISM
În data de 30.09.2010, în jurul orelor 17.3, lucrători din cadrul Poliţiei Oraşului Oţelu Roşu, au oprit pentru control pe strada Gării, din localitate un autoturism.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că autovehiculul a fost condus de H.CULITA, de 31 ani, din Oţelu Roşu fără a deţine însă permis de conducere.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

A PIERDUT CONTROLUL AUTOTURISMULUI ŞI A LOVIT UN COPAC
În data de 30.09.2010, în jurul orelor 21.00, D.MARIANA de 24 ani din Bolvaşniţa în timp ce conducea un autoturism DN 68, din direcţia Glimboca spre Obreja, din cauza vitezei excesive a pierdut controlul autoturismului, a părăsit partea carosabilă, lovind cu partea lateral dreapta a autoturismului un copac.
În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a conducătoarei auto şi rănirea uşoară a pasagerului L.DORIN de 51 ani din Oţelu Roşu, ambii fiind transportaţi la Spitalul municipal Caransebeş unde au rămas internaţi.
Conducătoarei auto i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiuni de vătămare corporală din culpă.

FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE ŞI CU REMORCA PLINĂ CU MATERIAL LEMNOS
În data de 30.09.2010, în jurul orelor 22.45, o patrulă formată din doi poliţişti în timp ce desfăşurau activităţi de supraveghere şi îndrumare a traficului rutier pe DN 58 B au oprit pentru control un tractor fără plăcuţe de înmatriculare ce tracta o remorcă încărcată cu material lemnos.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că autovehiculul a fost condus de L.FLORIN de 37 ani, din Berzovia, pe raza localităţii Gherteniş fără a poseda permis de conducere iar tractorul nu era înmatriculat.
În ceea ce priveşte materialul lemnos transportat, acesta a declarat că a fost tăiat de el cu un fierăstrău mecanic. Bărbatul a tăiat un număr de 11 arbori nemarcaţi cu o lungime de aproximativ 3 m lungime.
În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără permis de conducere, conducerea pe drumurile publice de către o persoană a unui autovehicul neînmatriculat, tăiere ilegală de arbori nemarcaţi şi furt de material lemnos.






PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA-RAMONA

DUSTER POMPIER


Duster-ul românesc le dă idei altora. De exemplu, germanilor, care vor să facă bani de pe urma acestei maşini. Cu un girofar, o staţie şi o găleată de vopsea roşie, Duster-ul le aduce un profit de peste 6.000 de euro pentru fiecare bucată. Cum? Simplu! Maşina este dotată şi vândută staţiilor de pompieri.

Un om de afaceri din Germania a avut ideea de a cumpăra SUV-ul românesc şi de a-l transforma în maşină de pompieri. Adică i-a pus un girofar, a vopsit-o cu o dungă roşie şi i-a ataşat echipamentele tehnice cerute prin lege.
Preţul de cumpărare este de 19.300 de euro, iar maşinile pentru pompieri, cu girofar, culoare roşie şi cu încă ceva îmbunătăţiri sunt vândute cu 25.500 de euro.

Chiar şi fără promovare, neamţul a reuşit să stârnească interesul întregii ţări – din Berlin până în Sud. Ba mai mult, există deja un cumpărător.

Odată lansat, Duster-ul s-a vândut ca pâinea caldă în ţară şi în străinătate. Până la sfârşitul lui iulie, 22.000 de SUV-uri au fost trimise la export. Cel mai mare cumpărător – Germania.

ŞEDINŢA CSAT

Joi, 30 septembrie a.c., a avut loc la Palatul Cotroceni şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, condusă de preşedintele României, Traian Băsescu.

În cadrul şedinţei s-a discutat pe tema viitorului mandat al delegaţiei României care va participa la Summit-ul NATO de la Lisabona, fiind aprobate liniile generale ale acestuia. Preşedintele României, Traian Băsescu, a accentuat importanţa noului Concept Strategic al Alianţei, mai ales în ceea ce priveşte nevoia de a asigura direcţia strategică pentru evoluţia Alianţei pe termen mediu şi lung.



Preşedintele Traian Băsescu a precizat că Ministerul Administraţiei şi Internelor trebuie să intervină în forţă în cazul violenţelor provocate de clanuri sau grupări din zona crimei organizate. În acest sens, preşedintele României a accentuat necesitatea unei politici de toleranţă zero în cazul încălcării legii, inclusiv în situaţiile în care se aduce atingere demnităţii şi integrităţii fizice a personalului M.A.I..

În cadrul aceleiaşi şedinţe, grupul de lucru interinstituţional pentru combaterea evaziunii fiscale, creat în baza unei hotărâri CSAT în luna iunie a.c. a prezentat o serie de rezultate obţinute de instituţii ale statului până în prezent: instituirea de măsuri asiguratorii asupra unor bunuri cu valoare de aproape 58 milioane euro, aplicarea de contravenţii în valoare de circa 18 milioane euro, confiscarea de bunuri şi numerar în valoare de circa 32 milioane euro, instituirea de obligaţii fiscale suplimentare în valoare de 361 milioane euro etc..

O altă temă importantă pe agenda şedinţei CSAT a fost reprezentată de pregătirile pentru aderarea României la Spaţiul Schengen conform calendarului stabilit. În cadrul şedinţei au fost trecute în revistă rezultatele foarte bune ale evaluărilor realizate de către Comisia Europeană şi au fost stabilite priorităţile de acţiune pentru perioada următoare. Concluzia discuţiilor au fost că România şi-a respectat toate angajamentele la acest capitol.

De asemenea, a fost discutată şi aprobată Strategia Naţională de Ordine Publică care stabileşte ansamblul obiectivelor majore pe termen mediu în domeniul ordinii publice. A fost stabilită ca prioritate în domeniul ordinii publice pentru perioada 2010 – 2013 intensificarea activităţii împotriva fenomenului infracţional, în special asupra criminalităţii organizate şi transfrontaliere şi terorismului.

Un alt subiect aflat pe ordinea de zi şi dezbătut în şedinţa CSAT a fost Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării. Obiectivul Strategiei este să angajeze statele riverane într-un proces de redimensionare a cooperării regionale, pentru susţinerea dezvoltării economico-sociale şi atingerea obiectivelor politicilor comunitare integrate, inclusiv cele stabilite de Strategia Uniunii Europene 2020. Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, având următoarele axe prioritare: conectivitatea (transporturi, energie); protecţia mediului şi prevenirea riscurilor; dezvoltarea socioeconomică (turism, cercetare, inovare, cultură, educaţie, competitivitate), urmează să fie adoptată de Comisia Europeană în luna decembrie a.c. şi agreată de Consiliul European în luna iunie a anului viitor.

La şedinţă au participat primul-ministru al României, Emil Boc; ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş; ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea; ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu; ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ion Ariton; ministrul Justiţiei, Cătălin Marian Predoiu; directorul Serviciului Român de Informaţii, George Maior; directorul Serviciului de Informaţii Externe, Mihai Răzvan Ungureanu; şeful Statului Major General, amiral Gheorghe Marin; consilierul prezidenţial pentru Securitate Naţională, Iulian Fota; consilierul prezidenţial Anca Ilinoiu, şef al Departamentului Relaţii Internaţionale; secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu; secretarul CSAT, general-locotenent Ion Oprişor; purtătorul de cuvânt al Preşedintelui României, Valeriu Turcan.

Scris de Ziua Veche

NOUL STATUT AL CADRELOR MILITARE

Ministerul Aparărării Naţionale a elaborat un proiect de lege pentru modificarea Statutului cadrelor militare (Legea 80/1995). Potrivit iniţiatorilor acestui proiect de lege, care are nevoie şi de avizul CSAT, prin acest demers legislativ se urmăreşte:
- obligativitatea participării la misiuni în afara teritoriului statului român a cadrelor militare;

- suportarea de către instituţiile din sistemul de apărare şi securitate naţională a sumelor necesare pentru asigurarea asistenţei juridice a cadrelor militare pentru fapte săvârşite de către acestea în exercitarea atribuţiilor de serviciu;

- posibilitatea acordării concediului fară plată, pe durata de cel mult 4 ani, cadrelor militare care îşi urmează soţul/soţia pe timpul îndeplinirii unor misiuni permanente în străinătate şi în alte situaţii;

- acordarea dreptului de port uniformă şi pentru maiştrii militari şi subofiţeri, în aceleaşi condiţii ca şi la ofiţeri;

- obligativitatea încheierii de către personalul navigant de aviaţie cu Ministerul Apărării Naţionale a contractelor cu durata de 12 ani de la numirea lor în prima funcţie;

- definirea raporturilor de serviciu specifice cadrelor militare, privind împuternicirea;

- crearea posibilităţilor de înaintare în gradul următor şi înaintea expirării stagiului minim în grad pentru cadrele militare şi în mod deosebit pentru militarii care participă la misiuni în afara teritoriului statului român şi participarea necondiţionată la aceste misiuni a personalului care încadrează unităţi militare cărora li s-au stabilit, potrivit prevederilor legale, astfel de misiuni;

- posibilitatea numirii cadrelor militare din Ministerul Apărării Naţionale în funcţii prevăzute în statele de organizare cu grade egale sau mai mari cu cel mult două-trei trepte faţă de cele pe care le au, prin diminuarea temporară a funcţiilor corespunzător gradelor deţinute,beneficiind de drepturile băneşti prevăzute pentru gradul şi coeficientul de ierarhizare iniţiali ai funcţiei din statul de organizare;

- completarea normelor referitoare la menţinerea în activitate sau trecerea în rezervă a cadrelor militare condamnate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, la pedeapsa amenzii penale sau cu închisoare, cu suspendarea executării ori graţiate înainte de începerea executării pedepsei;

- crearea unor dispoziţii clare privind suspendarea şi punerea la dispoziţie a cadrelor militare în activitate din Ministerul Apărării Naţionale atunci când sunt urmărite penal sau trimise în judecată ori sunt judecate de către parchete sau instanţe, precum şi repunerea în drepturi sau trecerea în rezervă sau în retragere, justificate prin respectarea prezumţiei de nevinovăţie;

- majorarea limitelor de vârstă în grad pentru cadrele militare din Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Administraţiei şi Internelor. Se impune corelarea în sensul asigurării unui tratament unitar prin revenirea la prevederile aplicabile până în anul 2001 cadrelor militare din Ministerul Apărării Naţionale, în domeniul limitelor de vârstă în grad cu cele specifice personalului din celelalte instituţii din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Având în vedere eliminarea condiţiei de vârstă pentru trecerea maiştrilor militari şi subofiţerilor în activitate în corpul ofiţerilor, în Ministerul Administraţiei şi Internelor, în mod evident au suferit modificări şi normele legale care aveau ca obiect de reglementare acordarea gradelor militare. Prin noul proiect se urmăreşte ca, în Ministerul Administraţiei şi Internelor,
persoanelor prevăzute la art 36 alin. (1) lit. e), g) şi h) din Legea nr. 80/1995, care urmează să devină ofiţeri, să li se acorde gradul de sublocotenent. Prin excepţie, aceloraşi persoane care dobândesc calitatea de ofiţer, li se acordă gradul militar în raport de pregătirea lor şi vechimea în specialitate corespunzătoare studiilor absolvite, raportate la atribuţiile din fişa postului;

- trecerea în rezervă a cadrelor militare ca urmare a retragerii motivate, de către autorităţile competente, a avizului de securitate specific clasei sau nivelului de secretizare a informaţiei, la care au acces potrivit atribuţiilor funcţionale;

- includerea unei norme privind calculul stagiului minim în grad în situaţia absentării de la program datorită incapacităţii temporare de muncă, a concediilor prevăzute la art. 15 şi a concediilor iară plată;

-includerea unor reglementări prin care se aduce o restrângere temporară, pe o anumită perioada, a exerciţiului dreptului fundamental privind alegerea profesiei, precum şi a locului de muncă, constând în interdicţia demisiei ca modalitate de trecere în rezervă a cadrelor militare în activitate, în situaţiile prevăzute la art. 2 din Legea nr. 42/2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român, precum şi pe timpul executării altor misiuni în străinătate. Măsura restrângerii exerciţiului dreptului fundamental sus ­menţionat se impune în mod obiectiv şi rezonabil, în contextul prevederilor art. 53 din legea fundamentală, în considerarea necesităţii îndeplinirii obiectivelor majore şi esenţiale în domeniul apărării şi securităţii naţionale.

Astfel, în cadrul unei societăţi democratice, reglementările în cauză sunt justificate pe de o parte de riscul periclitării misiunilor specifice în afara teritoriului naţional, cu consecinţe negative asupra neîndeplinirii obligaţiilor asumate de România ca stat membru NATO şi UE. Pe de altă parte, aceste reglementări se impun cu necesitate, în vederea înlăturării consecinţelor negative, cu efecte perturbatoare asupra activităţilor esenţiale ale instituţiilor din sistemul de apărare şi securitate naţională. Măsura restrângerii este proporţională cu situaţiile care au determinat-o şi nu aduce atingere existenţei dreptului, fiind aplicată pe o perioadă determinată, exclusiv cadrelor militare care aparţin unor instituţii din sistem, potrivit specificului atribuţiilor şi misiunilor din domeniul de activitate al acestora.

Cu click pe titlu puteti vizualiza proiectul de lege privind modificarea Statutului cadrelor militare.